ADVERTISEMENT
Hotnews

Sorin Cîmpeanu: “Salariile profesorilor ar putea fi majorate cu PESTE 10% de la 1 decembrie”

Salariile cadrelor didactice ar putea fi majorate cu mai mult de 10%, de la 1 decembrie anul curent, dacă vor fi identificate fonduri disponibile în acest sens, a declarat, joi, ministrul Educaţiei...
Autor: Ionuţ Cataramă | 17.09.2015 | 20:34
Sorin Cîmpeanu:

Salariile cadrelor didactice ar putea fi majorate cu mai mult de 10%, de la 1 decembrie anul curent, dacă vor fi identificate fonduri disponibile în acest sens, a declarat, joi, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Câmpeanu, după întâlnirea avută cu sindicatele din învăţământ.

ADVERTISEMENT

“Guvernul a propus creşteri de salarii de 10% începând cu 1 decembrie 2015. Este vorba ca tot ceea ce a fost asumat prin acel acord din domeniul educaţiei pentru anul 2016 să fie acordat din decembrie. Am afirmat în numele Guvernului că peste acest 10% tot ceea ce se va regăsi ca fiind disponibil va putea fi adăugat pentru creşteri de salarii în educaţie”, a afirmat Sorin Câmpeanu.

Potrivit acestuia, sindicatele solicită o creştere de 20% a salariilor.

“Creşterea salariilor cu 20% ar însemna, luând în considerare şi creşterile de 5% din martie şi de 5% din septembrie 2015, o creştere a salariilor de 32%. Guvernul îşi va ţine promisiunea de a adăuga peste ceea ce deja a promis ceea ce va identifica drept disponibil”, a spus ministrul Educaţiei.

ADVERTISEMENT

Sursă: www.romaniatv.net

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!