Autostrada Transilvania se apropie de finalizare. Contractul pentru ultimul lot aflat în întârziere va fi semnat la finalul acestei săptămâni, a anunțat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o postare în online. Este vorba despre tronsonul de 41 de kilometri care leagă Poarta Sălajului de Nușfalău, un segment care include și Tunelul Meseș. Acest tunel va fi cel mai lung construit vreodată în România, cu o lungime de 2,89 kilometri și galerii duble.
Valoarea totală a contractului este de 6,62 miliarde de lei fără TVA, echivalentul a peste 1,6 miliarde de euro. Oficialul din Guvernul Ciolacu a precizat că este vorba despre cel mai mare contract semnat vreodată de CNAIR și că, odată semnat, toate loturile Autostrăzii Transilvania aflate în lucru vor intra oficial în faza de execuție.
Contractul va fi parafat la Zalău, în prezența ministrului Transporturilor, a directorului CNAIR, Cristian Pistol, dar și a reprezentanților firmelor turcești care au câștigat licitația. Este vorba despre MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. și OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S.
„La sfârșitul acestei săptămâni vom semna ultimul lot și cel mai valoros lot, ca și sumă, de pe Autostrada Transilvania. Aici vorbim de lotul de la Poarta Sălajului la Nușfalău. Este un contract de 6,62 miliarde lei, cel mai mare contract din istoria CNAIR. Acesta a subliniat că, în urma semnării acestui contract, toate loturile aflate în construcție în acest moment de pe Autostrada Transilvania vor intra în faza finală, cea de execuție.
(…)Mă refer la loturile de la Nădășelu până la Nușfalău și, totodată, de la Suplacu de Barcău până la Biharia. Autostrada Transilvania este una dintre autostrăzile importante din România care trebuie să fie finalizate în anii viitori”, a anunțat ministrul transporturilor.
Lucian Bode, președintele Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților, a anunțat și el, recent, că semnarea contractului a fost convenită în urma unei ședințe de lucru desfășurate pe 1 aprilie. Liberalul a ținut să menționeze și el că este vorba despre „cel mai mare proiect valoric semnat în România în ultimii 30 de ani”.
„Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, împreună cu directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, vor fi prezenți în Zalău, alături de cele două mari companii din Turcia, semnând execuția acestui lot de autostradă de 41 de kilometri, inclusiv Tunelul Meseș, de la Poarta Sălajului la Zalău, până la Nușfalău. Vorbim despre un proiect, cum spuneam, de aproximativ 1,6 miliarde de euro, cel mai mare proiect, valoric vorbind, din istoria României semnat vreodată în România în ultimii 30 de ani și, cred, în istoria României”, a precizat Lucian Bode.
Durata totală a acestui contract este de 78 de luni, dintre care 18 sunt alocate proiectării și 60 pentru execuția efectivă a lucrărilor. Tronsonul cuprinde, pe lângă Tunelul Meseș, 65 de viaducte, poduri și pasaje. Autostrada Transilvania (A3) va avea, în final, o lungime de 270 de kilometri, legând Târgu Mureș de Borș. Traseul este împărțit în mai multe tronsoane, unele deja finalizate, altele încă în construcție.
Cele deschise sunt porțiunea dintre Gilău și Nădășelu, dar și segmentul dintre Suplacu de Barcău și Nușfalău. Altele, precum Mihăiești – Zimbor sau Chiribiș – Biharia, au termene de finalizare în anii următori. Segmentul pentru care urmează să se semneze contractul este considerat „piesa de rezistență” a întregii autostrăzi. Este zona cea mai complicată din punct de vedere tehnic, dar și cea mai scumpă.