Alegeri 2024

Sorin Grindeanu, despre cursa pentru Cotroceni: ”Îmi doresc să avem un candidat PSD la funcţia de preşedinte al României”

Sorin Grindeanu vrea ca PSD să aibă propriul candidat la alegerile prezidențiale. ”Este timpul pentru un preşedinte de stânga”.
31.07.2024 | 17:29
Sorin Grindeanu despre cursa pentru Cotroceni Imi doresc sa avem un candidat PSD la functia de presedinte al Romaniei
Sorin Grindeanu, despre cursa pentru Cotroceni. Sursa foto: Facebook-Sorin Grindeanu/ Hepta/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că îşi doreşte ca PSD să aibă propriul candidat la funcţia de preşedinte al României.

”Îmi doresc să avem un candidat PSD la funcţia de preşedinte al României”

Sorin Grindeanu a subliniat că după 20 de ani de conducere de dreapta, ”este timpul pentru un preşedinte de stânga”.

ADVERTISEMENT

„Îmi doresc să avem un candidat PSD candidat la funcţia de preşedinte. Eu cred că după 20 de ani de preşedinţi de dreapta, pe care i-am tot văzut ce au făcut din 2004, este timpul pentru un preşedinte de stânga.

Eu, ca membru PSD, îmi doresc ca un membru PSD să devină viitorul preşedinte al României”, a declarat Sorin Grindeanu.

ADVERTISEMENT

Ministrul Transporturilor a ținut să precizeze că i se pare ciudat faptul că acum cei mai mari critici ai președintelui Klaus Iohannis sunt ”oamenii care în 2014 au fost cei mai mari susţinători ai lui”. 

ADVERTISEMENT

„Ştiţi ce mi se pare ciudat? Că cei care acum găsesc tot felul de chestiuni în care să spună de ce nu e bine să vină de stânga sau de ce nu e bun Iohannis?… Cei mai mari critici ai lui Iohannis acum sunt oamenii care în 2014 au fost cei mai mari susţinători ai lui Iohannis. Şi acum s-au trezit după 10 ani.

Eu cred că e cazul ca după 20 de ani de preşedinţi de dreapta, să avem un preşedinte de stânga în România. Aşa e normal şi aşa consider eu”, a mai spus Sorin Grindeanu.

ADVERTISEMENT

”Nu face invitatul lista celui sărbătorit”

Cât despre imaginile apărute în spațiul public în care Marcel Ciolacu este surprins stând la aceeași masă cu Mircea Geoană, Sorin Grindeanua ținut să precizeze că este vorba de un eveniment privat unde lista invitaților a fost făcută de sărbătorit.

„Am înţeles că a fost un eveniment privat, la ziua unui foarte cunoscut jurnalist. Nu face invitatul lista celui sărbătorit. Sărbătoritul a făcut lista, a fost o discuţie privată, nu am participat. Şi doi: vorbim de oameni care în trecut au fost în acelaşi partid: al nostru, PSD-ul, fie că vorbim de Mircea Geoană, fie că vorbim de Victor Ponta”, a afirmat ministrul.

Potrivit lui, atunci ”când mergi la evenimente private, mai stai la masă şi cu unii care nu au nicio legătură politică cu tine”.