News

Sorin Oprescu a rămas fără cuvinte după decesul celor trei pacienți de la Victor Babeș: „Parcă suntem blestemați”

12.04.2021 | 22:50
Sorin Oprescu a ramas fara cuvinte dupa decesul celor trei pacienti de la Victor Babes Parca suntem blestemati
ADVERTISEMENT

Sorin Oprescu, primar al Capitalei între 2008 și 2015, consideră că defecțiunea tehnică în urma căreia trei pacienți Covid internați în unitatea mobilă de Terapie Intensivă amenajată la Spitalul Victor Babeş din Capitală au rămas fără oxigen și au murit pe loc trebuie pusă pe seama unei „bulibășeli, în termeni politici”.

Potrivit spuselor sale, din cauza lipsei de organizare, de monitorizare și supraveghere suntem forțați să asistăm din ce în ce mai des la astfel de incidente tragice, în plină pandemie.

ADVERTISEMENT

Parcă suntem blestemați. O ținem din nenorocire în nenorocire. Nu se poate așa ceva, nu am pomenit. Am 47 de ani de muncă, știu foarte bine cum se întâmplă lucrurile”, susține medicul chirurg care s-a aflat de-a lungul timpului la conducerea Spitalelor Elias și Universitar.

Sorin Oprescu, neiertător după tragedia de la Spitalul Victor Babeș

E o bulibășeală, în termeni politici. Iar în termenii noștri e lipsă de organizare. Când se întâmplă vreo nenorocire. Fraierul ăla care nu știe ce să facă ca să îi țină pe toți… Sunt oameni care se sacrifică.

ADVERTISEMENT

Se vede cât de pregătiți suntem. Îmi aduc aminte că ăsta e neamul nostru. Lasă că merge și așa. Nu avem responsabilitate. Unul fuge într-o parte, altul în altă parte și amărâții se sting din viață.

Cât costă o viață? Fac lucrurile de mântuială. La noi parcă se țin în lanț toate tragediile”, a declarat fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, la România TV.

ADVERTISEMENT

DSU, precizări după tragedia de la Victor Babeș

În altă ordine de idei, reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență susțin că personalul medical a comunicat echipei tehnice a Spitalului Victor Babeș că toate ventilatoarele din container au intrat în avarie din cauza presiunii prea mari.

Referitor la situația petrecută azi, 12.04.2021, la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă, amplasată în curtea Institutului Național Victor Babeș din capitală, dorim să facem următoarele precizări:

ADVERTISEMENT

Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.

În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19.

Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR. La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.

 Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune. Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului”, se arată în comunicatul transmis cu puțin timp în urmă.

ADVERTISEMENT