ADVERTISEMENT
News

Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la doi ani de închisoare cu executare

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Decizia instanţei este definitivă. Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa, fost director al FNI....
Autor: Ionuţ Cataramă | 24.01.2014 | 23:48
Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la doi ani de închisoare cu executare

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Decizia instanţei este definitivă. Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa, fost director al FNI.

ADVERTISEMENT

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, pe 2 octombrie 2012, de Tribunalul Bucureşti, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul privind fuga din ţară a fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat în dosarele FNA şi FNI.

Pe 12 octombrie 2010, procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pe Vîntu sub acuzaţia că i-ar fi trimis în Indonezia mai multe sume de bani fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI.

ADVERTISEMENT

Procurorii susţin că în perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010 Sorin Ovidiu Vîntu i-ar fi transmis lui Nicolae Popa două tranşe, de 50.000 de euro şi 20.000 de euro.

Suma îi era necesară lui Nicolae Popa pentru a se ascunde în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care fusese condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie.

ADVERTISEMENT

Procurorii susţin că Sorin Ovidiu Vîntu ar fi identificat şi modalităţile concrete de transfer menite să prevină descoperirea tranzacţiilor şi a persoanelor implicate în aceste operaţiuni. Astfel, transferul sumei de 50.000 de euro ar fi fost pus în executare de Octavian Ţurcan.

De asemenea, pe 11 noiembrie 2009, Vîntu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, ar fi transmis o altă tranşă, de 20.000 de euro, sumă ce urma a fi folosită pentru plata diferitelor servicii de Nicolae Popa, mai spun procurorii.

ADVERTISEMENT

Potrivit acestora, după ce Nicolae Popa a fost arestat în Indonezia, pe 2 decembrie 2009, Vîntu şi Alexandru Stoian ar fi desfăşurat acţiuni de sprijinire a lui Nicolae Popa cu scopul îngreunării procedurii de extrădare a acestuia în România. Sprijinul s-ar fi concretizat în demersuri de îngreunare a procedurilor de extrădare, pentru a-l scăpa pe condamnat de închisoare şi a-l ajuta să rămână în Indonezia.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 843. 32 pagini + Insert special. Doar 10 lei!