News

Sorin Ovidiu Vîntu, mesaj surprinzător pentru premierul României: ”Bravo, doamna Dăncilă!”

10.04.2019 | 14:21
Sorin Ovidiu Vintu mesaj surprinzator pentru premierul Romaniei Bravo doamna Dancila

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, cunoscut publicului ca proprietar al trustului media Realitatea-Cațavencu și prin scandalul FNI, a postat pe Facebook un mesaj pentru ”doamna Dăncilă”. Afaceristul s-a declarat indignat și totodată surprins de răspunsul dat de premierul României celor 12 ambasade, în contextul în care era ”presată” și avertizată să nu dea ordonanță pe justiție.

Sorin Ovidiu Vîntu a postat un mesaj surprinzător pentru premierul României

„Bravo, doamna Dăncilă! Când am auzit răspunsul dvs dat celor 12 ambasade care cereau imperativ să nu care cumva să dați vreo ordonanță pe justiție, auriculul meu stâng, zona în care mi-am cazat pe perioada activității tot patriotismul, a început să freamăte de bucurie.

Chestia aia că nimeni nu face agenda premierului român, a fost genială! Faptul că n-ați mai dat ordonanțele pe care vă pregăteați să le dați, sigur nu a avut nicio legătură cu intervenția celor 12 obraznici.

Sorin Ovidiu Vîntu, mesaj surprinzător pentru premierul României: ”Bravo, doamna Dăncilă!”
Mesajul omului de afaceri pentru prim-ministrul României

”Cine ar fi crezut că sunteți atât de jmecheră”

Lor le-ați zis-o de la obraz. Pe de altă parte, sunt aproape convins că ieșirea celor 12, precum și a oficialilor europeni, v-a bucurat enorm. După posibila condamnare a lui Dragnea, veți prelua atât PSD-ul cât și poziția de candidat la președinția României din partea PSD.  Bravo, coană Viorica! Cine ar fi crezut că sunteți atât de jmecheră…”, a scris Sorin Ovidiu Vîntu pe pagina sa de Facebook.

De altfel, surprindere a trăit și Viorica Dăncilă în momentul în care România a primit șirul de avertismente din partea lui Timmermans, a șefului Parlamentului European, Antonio Tajani, și a ambasadelor a 12 țări, în legătură cu modificările legislative care ar afecta statul de drept din țara noastră. „M-au surprins declarațiile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, având în vedere că există o deschidere totală în privința pașilor de urmat. Am specificat de fiecare dată cvă va exista transparență. De aceea, declarația de azi a produs neclarități și nu i-am înțeles rostul pentru că nu este pliată pe realitatea existentă. Am să discut cu dl prim-videpreședinte legat de aceste aspecte”, a declarat Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern din data de 4 aprilie.