News

Sorina Pintea a făcut traseul criminalului de la Săpoca. Descoperirea care nu se potrivește cu ce s-a spus public: „Pe hol era o lumină de veghe”

19.08.2019 | 19:09
Sorina Pintea a facut traseul criminalului de la Sapoca Descoperirea care nu se potriveste cu ce sa spus public Pe hol era o lumina de veghe

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut noi declarații despre situația de la Săpoca. Pintea a declarat în această seară la Antena 3 că a refăcut traseul criminalului de la Psihiatrie și a constatat câteva lucruri care o fac să creadă și mai tare că atacul nu s-a putut produce într-un singur minut.

Sorina Pintea, noi concluzii după ce a făcut traseul criminalului de la Săpoca

Ministrul a dezvăluit într-o emisiune de televiziune că pe hol era o lumină de veghe, iar criminalul nu avea cum să atace atâtea persoane în doar 60 de secunde, dat fiind faptul că stativul de perfuzii cântărește 10 kilograme. Pintea a spus că nu a văzut încă imaginile de pe camerele de supraveghere, dar a văzut saloanele și drumul pe care l-a făcut Nicolae Lungu.

După ce i-a atacat pe pacienții cu care împărțea salonul, Lungu a mers în camera vecină unde a continuat să lovească în stânga și în dreapta. În celălalt salon, conform declarațiilor Sorinei Pintea, pacienții au reacționat pentru că nu erau sedați, iar una din persoanele decedate, Laura, avea doar 38 de ani.

Sorina Pintea supervizează ancheta internă de la Săpoca. Sursa foto: a1.ro
Sorina Pintea supervizează ancheta de la Săpoca.

Pintea: „Nu cred în varianta minutului”

„Vreau să vă spun că nu cred în varianta minutului. Nu am văzut imaginile după camerele de supraveghere, dar am văzut saloanele, drumul pe care l-a făcut acest pacient. Au fost 13 pacienți loviți. Din păcate 5 decese, dar e clar că nu a fost vorba de un minut, dar asta e treaba procurorilor care fac acum această anchetă să stabiliească exact intervalul de timp”, a declarat Sorina Pintea la Antena 3.

„Stativul are 10 kilograme, e un model vechi. Unul dintre saloane are ușile batante. Ușile sunt deschise pe timpul nopții și e o lumină de veghe. Erau șase paturi, erau șapte pacienți. Așa mi-am dat seama că sunt doi într-un pat. Stativul e destul de lung. În momentul în care agresorul l-a folosit cred că s-a lovit de paturile metalice. Agresorul s-a dus apoi la salonul de alături. Acolo pacientele au acționat pentru că nu erau sedate, din păcate Laura de 38 de ani a murit”, a mai spus ministrul.