News

”Șoseaua morții” din Vrancea face alte victime. Un șofer a murit și patru persoane au fost rănite

05.09.2020 | 20:45
Soseaua mortii din Vrancea face alte victime Un sofer a murit si patru persoane au fost ranite
ADVERTISEMENT

Tragedie cu mai multe victime pe ”Șoseaua morții” din județul Vrancea. Un șofer a murit după ce mașina sa s-a ciocnit cu un automobil parcat pe marginea drumului. Alte patru persoane au fost rănite în coliziunea violentă.

Echipajele SMURD au ajuns de urgență la locul impactului pentru a le acorda primul ajutor victimelor. Potrivit poliției din Vrancea, accidentul a avut loc chiar la intrarea în comuna Bolotești.

ADVERTISEMENT

Accidentul a avut loc după ce un șofer care se deplasa în direcția Bolotești-Focșani a intrat cu viteză într-o curbă la dreapta și a pierdut controlul volanului. Mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un alt vehicul care staționa pe marginea drumului, pe sensul său de mers.

Șoferul a murit, alte patru persoane au fost rănite pe ”Șoseaua morții” din Vrancea

Șoferul care a pierdut controlul volanului a decedat în urma impactului. În urma coliziunii au mai fost răniți un pasager din autoturismul care se deplasa spre Focșani. De asemenea, alte trei persoane din automobilul care staționa pe marginea drumului din localitatea Bolotești au suferit răni și a fost necesară intervenția echipajelor de la SMURD Vrancea.

ADVERTISEMENT

În urma acestei tragedii rutiere, traficul de pe Drumul Național 2D a fost afectat și o bună perioadă de timp s-a circulat pe un singur sens de mers, până când polițiștii au terminat cercetările iar ambulantețele i-au transportat pe răniți la unitățile spitalicești din zonă.

Pe DN2D au avut loc recent mai multe evenimente rutiere cu consecințe grave, soldate cu numeroși morți și răniți, precizează Poliția din Vrancea. Potrivit statisticilor de la Brigada Poliției Rutiere, acest drum este o adevărată ”Șosea a morții”, după cea deja cunoscută – E85. ISU a trimis la locul tragediei mai multe echipaje.

ADVERTISEMENT

De asemenea Pompierii militari din cadrul I.S.U. Vrancea au intervenit la accidentul de pe DN 2 D. Intervenția pompierilor a fost dificilă pentru descarcerarea a două dintre victimele accidentului rutier.

“La faţa locului locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi o ambulanţă SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra. Echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea celor 2 victime rămase încarcerate. Din nefericire, una dintre victime, de sex masculin, a fost extrasă fără semne vitale. Celorlalte 4 victime le-au fost acordate îngrijiri la faţa locului de echipajele SMURD şi SAJ, după care au fost preluate şi transportate la U.PU. Focşani. Ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Focşani a preluat o victimă de sex masculin, în vârstă de 61 de ani, care prezenta traumatism cranian. Ambulanţa SMURD de la Staţia de Pompieri Vidra a preluat o victima de sex masculin, în vârstă de 25 de ani, care prezenta dureri toracice. Alte 2 victime au fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanţa Judeţean Vrancea”, potrivit ISU Vrancea.

ADVERTISEMENT