Șoșochism sau Naționalism? Cum se răsucește Iorga în groapă, privind „naționalismul democratic” cu fundul pe tricolor

opiniile fanatik
Andrei Dicu   
în Editoriale
22/02/2021, 17:15
Șoșochism sau Naționalism? Cum se răsucește Iorga în groapă, privind „naționalismul democratic” cu fundul pe tricolor opiniile fanatik
Șoșochism sau Naționalism Cum se răsucește Iorga în groapă, privind „naționalismul democratic” cu fundul pe Tricolor (sursa hepta.ro)

Dacă în Germania „Oktoberfestul” este o tradiție națională împământenită de secole în cârnați, beri și tiribombe, mioriticul „Șoșoacăfest” se manifestă ca un jalnic parastas cu strigături, chiote și scandal ca la ușa cortului. Pe vremuri, bardul Ghiță Funar îi punea pe clujeni să stea cu fundurile pe băncile vopsite în tricolor, ascultând cântece patriotice la foșnetul grătarelor și fără vreo toaletă prin piața centrală, nu de alta, doar să crape ungurii, de ciudă. Azi, maneaua șoșochistă îl întoarce-n groapă, ca pe frigăruie, pe Nicolae Iorga, cel care avusese tupeul să inventeze sintagma „naționalism democratic”.

Faptul că Diana Șoșoacă șofează șosetând prin mulțimi, fie că s-a aflat ieri în Valea Jiului, azi la Institutul „Marius Nasta”, iar – probabil – mâine va fi la Crevedia, unde va protesta Gânditorul de la Hamangia, nu mai șochează pe nimeni, evident, înafara șocatei de serviciu. Surprinde, în schimb, lipsa de reacție a autorităților române, în fața unui atac împotriva statului de drept.

Dacă miniștrii Muncii, Raluca Turcan și Energiei, Virgil Popescu, s-au întâlnit cu delegațiile minerilor, era firesc că Diana Șoșoacă n-avea ce căuta în Valea Jiului. De asemenea, senatoarea n-avea treabă nici la „Marius Nasta”, pentru că nu e James Bond, iar scopul și durata vizitei ‘mneaei în viața politică par scurte și au puține aspecte coerente. Asemenea intervenții se numesc scurt „imixtiune”, iar Șoșoacă ar putea ajunge în situația de a răspunde (chiar și) penal.

Diversiunea Șoșoacă și metehnele neo-securiste. Sărmanul semănătorist Nicolae Iorga, un… disident al politicii de consum

Naționalismul” grosier, adicătelea fanfaron, pe care se bazează unii politicieni cu priză la publicul curentat de frustrări, amintește, așa cum spunea, pentru FANATIK, politologul Cătălin Avramescu, de curentele pro-Vadim și pro-Gigi, care ne-au cam luat cu dureri de ceafă și de bun simț. Naționalismul cu adevărat democratic, promovat la începutul secolului trecut de Nicolae Iorga, a devenit o băltoacă pe care plutesc viteziștii tupeului, în contrasens cu legea și mai ales cu „idealurile patriotice”, pe care ei înșiși le-au demonetizat, cu singurul scop de a „vrăji” populația neinformată.

Naționalismul nu este un concept care trebuie hulit, așa cum încearcă să ne învețe unii scriitori contemporani, obișnuiți să interpreteze istoria după bunul lor plac. „Naționalismul” este o stare sufletească, aflată într-o relație sănătoasă cu starea intelectului. Din păcate, în Europa (și nu numai, dar.. aici s-a aprins flama), naționalismul s-a împăcat prea lesne cu fanatismul, combinație din care s-au născut tot felul de tirani, mulți dintre ei pe care, din respect pentru tastatură și pentru site-ul la care scriem, nu-i voi aminti.

Din fericire, „Naționalismul democratic” a avut o soartă mai bună. Acest fenomen nu se explică doar prin faptul că Nicolae Iorga era văzut doar ca un semănătorist sau pentru că personajul s-a aflat alături de popor în timpul Răscoalei din 1907 și în perioada Primului Război Mondial, ci prin calitățile intelectuale și prin echilibrul acestui om politic. Democrația care stătea la baza ideologiei promovate de Iorga trecea prin sângele țărănesc care a udat glodul țării la 1907. Totuși, Iorga a avut tăria de caracter să sublinieze faptul că multe dintre actele comise de răsculați au fost reprobabile și mai mult decât atât, desfășurate împotriva ordinii de stat și a moralei. Asta, ca să fim delicați…

Madam „Zorro cu pușcoacă”

Pe scurt, deși a susținut, din punct de vedere ideologic, protestele țăranilor, Nicolae Iorga n-a aprobat în niciun chip abuzurile, violurile și atacul (orchestrat, de altfel, de către socialiști) împotriva statului de drept. În schimb, savantul era perceput – alături de Alexandru Vlahuță – drept cel care l-a convins pe Regele Ferdinand să dea pământ și drept de vot țăranilor. Acesta este Naționalismul, și nu diversiunea mediatică de tip securist, care sădește, în suflețețele unor contemporani mai slabi de înger, impresia de damă – Zorro, cu „pușcoacă”.

În perioada în care filosoful Auguste Compte și-a expus doctrina naționalistă, nu existau Funar, Vadim, Gigi și Diana. Nimeni nu stătea cu fundurile pe Tricolorul francez și nici pe al nostru. Exista, însă, un curent național care a cunoscut implicații practice, începând cu primul sfert al secolului XX. Ideea superiorității națiunii față de individul care trebuie să dispară în cadrul acesteia dobândise mai multe valențe. E drept, și aici au existat derapaje, de la naționalismul mistic al lui Charles Peguy, până la rasismul devenit „naționalism salvator”, promovat de Charles Murat și de Fichte, cu a sa doctrină „volkisch” (n.r populară). Numai că, până și aceste doctrine s-au dovedit cumva pozitiviste prin esența lor, și nu prin forma de linșaj stradal, ori, cum stau lucrurile în zilele noastre, mediatic…

Slăbiciunile naționalismului și cultura, un concept evaziv

Dacă Diana Șoșoacă s-ar fi născut în secolul XVIII, canibalismul socio-politic ar fi asfixiat-o. Au pățit-o alții, mai cu „ștofă”, gen Robespierre sau Danton. De obicei, se comentează forța naționalismului. Este o greșeală majoră, deși ușor de înțeles, din moment ce, ori de câte ori naționalismul s-a înrădăcinat, el a tins să se impună, lesne, în dauna altor ideologii moderne.

Cheia înțelegerii naționalismului este slăbiciunea sa, cel puțin în măsură cu forța sa. În zilele noastre, cultura a devenit un concept evaziv, lăsat nedefinit în mod deliberat. Așa stau lucrurile și cu istoria. Chestiunea a fost remarcată de Nicolae Iorga, nu cu mult înainte să se trezească împușcat de ciracii lui Horia Sima, în pădurea de la Strejnic.

Degeaba se îmbracă în iie madam Șoșoacă, așa cum se încingeau cu brâie de legionari „top model” unii protestatari de pe burlanele Universității, pentru că eclipsele de cultură, de informație și chiar de educație, sunt evidente. De pomană ațâți spiritele, când până și vechii tăi camarazi de arme te zboară din cuib ca pe o măsea stricată, fiindcă, vorba cuiva, doar le-ai întinat „nobilele” idealuri… Totuși, chiar și între zurbagii există ordine și disciplină!

Oricât de charismatică ar fi o Șoșoacă sau un Vadim, oricât de comici ar fi un Funar și un Suru (ăla, care, prin anii ’90, făcea marșuri prin munți cu elevi de școală primară, îmbrăcați în cămăși verzi și cu diagonale), potențialul naționalism trece prin cultură și prin respectul față de compatrioți. Pe scurt, nu te duci ca Jeanne D’Arc în furoul portofoliului de senatoare, ca să ceri demisii de miniștri, chiar dacă îți place atmosfera „strong” tip mină, ori parfumul de spital, tip „fără mască”.

Madam Benito agită abatajele în marșul către anonimat

Cum spuneam, Diana Șoșoacă mai șochează doar în măsura în care un parastas cu chiote și cu covrigi în coadă ne mai poate uimi, în uimitoarea și uimita noastră bătătură. Argumentul „precedentelor” poate genera potențiale „naționalisme” și prin alte analogii bazate pe alți factori decât „iia” și „banca vopsită în tricolor”. Românul e sensibil și iute la mânie…

Și Vadim – cât era el de charismatic – a încercat să alăpteze un pisoiaș de lovitură de stat, dar i-au venit de hac armatele blândului Emil Constantinescu. Vreo două bătălii au fost, dacă vă amintiți…

Acum, Șoșoacă agită abatajele, spitalele, dă de pământ cu miniștrii, precum Mussolini, în „Marșul” său către Roma. Ce nu știe madam Șoșoacă e că nen’tu’ Benito a făcut din Italia ținta Europei civilizate și a sfârșit-o destul de neplăcut… Un fleac, l-au ciuruit. Din fericire, noi nu ne ocupăm cu execuții, iar în istoria modernă a României, Diana Șoșoacă rămâne doar un flec, aplicat unui pantof cu care o doamnă putea valsa, dar s-a împiedicat la geamparale și a căzut, în fumuri, cu dosul pe Tricolor.

Închide ×