Sport

Soția lui Benny Adegbuyi, terorizată de fanii lui Badr Hari: “O să îți omoare soțul în ring”

19.09.2020 | 14:54
Sotia lui Benny Adegbuyi terorizata de fanii lui Badr Hari O sa iti omoare sotul in ring
ADVERTISEMENT

Benny Adegbuyi așteaptă cu nerăbdare cel mai important meci din cariera sa, cu Badr Hari, cel mai important luptător de kickbox al momentului, de pe 7 noiembrie. El simte tensiunea partidei și își dorește ca săptămâna viitoare să meargă în Olanda pentru a intra în cantonament.

Luptătorul de origine nigeriană a spus că suporterii din Maroc, care țin în mare parte cu Badr Hari, îl șicanează pe rețelele de socializare, pe el și pe nevasta sa. Sportivul de 35 de ani vrea să se răzbune în ring pentru ce s-a întâmplat.

ADVERTISEMENT

Totodată, Adegbuyi spune că a avut emoții mari la starul pandemiei, când confruntarea era aproape anulată, dar a dorit să se mențină în formă dacă Glory va programa evenimentul. În prezent, Benny așteaptă cu nerăbdare să se dueleze cu Hari și vrea să se ducă în Olanda pentru a se apuca de pregătirea fizică.

”Voi face cantonamente în Olanda”

„În sfârșit s-a programat meciul, pe 7 noiembrie. Sunt bucuros, sunt pregătit, voi face cantonamente în Olanda, ca să aduc o victorie, și mie și românilor, celor ce mă susțin. Ca să fac o glumă, cred că și bunica mea știe cine e Badr Hari, e cel mai bun, cel mai rău luptător din lume. Este cel mai cunoscut luptător, cred că cei din fotbal știu că e prieten cu Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT

Fanii marocani sunt răi, înverșunați. Mi-au scris mie, au scris soției mele, că Badr Hari o să mă bată, dar mă voi răzbuna în ring… nu pe el, pe fanii lui.

Ea are un cont privat, vă dați seama, nu e persoană publică. M-am temut că meciul nu va mai avea loc, am fost în panică în cele două luni în care am fost izolați, a avut de suferit kickbox-ul, am văzut că nicio competiție nu se poate relua. Mă bucur că Glory reușește să pună un meci cap-coadă și mă bucur că putem oferi un eveniment tuturor fanilor de contact”, a spus Benny pentru cei de la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Meciul dintre cei doi sportivi va fi fără spectatori

Românului nu i-a priit pandemia de coronavirus. El s-a putut antrena, pentru a fi în formă, doar la sacul de box de la subsolul blocului în care stă. Fanii nu au voie să asiste la lupta dintre cei doi sportivi.

„Am înțeles că meciul va fi fără spectatori în sală. De la 1 la 10 sunt undeva la 7 din punct de vedere fizic, am avut un sac de box montat în subsolul scării blocului, m-am antrenat, am încercat să mă antrenez cât pot, sper să plec în Olanda și să mă antrenez acolo. Nu am găsit un sparring partner de nivelul meu ca să mă antrenez, de-asta și merg în Olanda. Voi încerca să plec în Olanda săptămâna viitoare. Luni, marți. Mă pregătesc, o să fac un test de COVID să îl am, să nu stau acolo să îl fac”, a adăugat Benny.

ADVERTISEMENT

Românul se află pe locul trei în lume la categoria grea. 34 de succese are de-a lungul timpului și șase eșecuri, este cel mai valoros român în prezent. Totodată, el s-a apucat și de o carieră în boxul profesionist, unde a înregistrat 4 victorii.

ADVERTISEMENT