Soția lui Cabral, Andreea Ibacka, dezvăluiri dramatice: “Am fost suspectă de cancer la sân”

Soția lui Cabral, Andreea Ibacka, ne-a dezvăluit detalii despre ce mai greu moment din viața ei. Acum câțiva ani a fost suspectă de cancer la sân și a trebuit să facă o operație în urma căreia biopsia a infirmat temerile.

Soția lui Cabral, Andreea Ibacka, despre momentul dramatic în care se credea că are cancer

Andreea Ibacka, cunoscuta actriță și soție a celebrului prezentator Cabral Ibaka dezvăluie, într-un interviu exclusiv pentru FANATIK.RO, detalii neștiute despre copilăria petrecută împreună cu fratele ei și despre perioada liceului în care recunoaște că era 99 la sută… tocilară.

Andreea Ibacka își aduce aminte de primii bani câștigați la doar 10 ani și ne spune ce face de arată atât de bine. Cunoscuta actrița mărturisește că soțul ei, Cabral, este un tată uneori mai răbdător decât ea și ne spune care este relația dintre ea și mama soacră.

De asemenea, aflăm care a fost cel mai îngrozitor moment din viața Andreei, atunci când a fost suspectă de cancer la sân și aflăm care este cel mai mare regret al ei.

Digi24.ro

Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece

Andreea Ibacka, pățanii fără număr

Cum a fost copilăria ta? Ne povestești vreo întâmplare de neuitat?

– Am copilărit tare frumos, pe rit vechi, deși mai mult la oraș. Cu fratele meu, cu copiii de la bloc. Pe vremea aceea în spatele blocului era plin de copii, de chiote și veselie, acum sunt doar multe mașini.

Una din pățaniile memorabile s-a petrecut în vacanță la Voineasa. Eram cu Cristi, frati-miu, și cu bunicii. Cu greu i-am convins să ne lase să plecăm singuri să le cumpărăm ziare, fiindcă ‘deja suntem mari’. Ne-am jurat cu cerul și cu pământul că vom merge doar de mână, pe trotuar. Că nu alergăm, dar nici nu căscăm gura aiurea pe undeva, să întârziem înapoi. Nu existau telefoane mobile. Și ne-au lăsat. Evident, pe drum le-am pățit pe toate.

Frati-miu a sărit peste o baltă și a căzut în noroi. Am coborât la râu unde eu i-am spălat pantalonii (niște colanți negri scurți, cu dungi, și acum îi am în fața ochilor), i-am zvântat cât s-a putut și apoi ne-am continuat drumul. La ziare am stat la o coadă din aia adevărată, de 30 persoane, ca pe vremuri și când am ajuns în față ne-am dat seama că pierduserăm banii.

Am refăcut traseul în sens invers pe model Hansel și Gretel și am găsit banii căzuți la râu, pe o piatră. Ne-am întors și am cumpărat ziare și, odată reveniți la hotel, am prins aglomerație mare la lift. Frati-miu a urcat, eu am rămas pe dinafară, mi s-au închis ușile în nas. Am luat următorul lift și ajungând pe etajul unde eram cazați nu l-am mai găsit pe Cristi. Noroc că l-am auzit plângând un etaj mai jos, se încurcase.

Digisport.ro

Ilie Năstase a văzut "bijuteria" de 2,8 milioane € a lui Ion Țiriac și a făcut gluma zilei

Și ați reușit să vă regăsiți?

– Da, si ne-am îmbrățișat de zici că era finalul vreunui film de acțiune. Și tot n-a fost destul. Ne-am hotărât să le facem o surpriză bunicilor. Așa că am intrat pe furiș în camera de hotel și ne-am închis repede în baie, cu lumina stinsă, cu gândul să-i speriem. Și cum trăgeam noi cu urechea de acolo din baie la ce fac ai noștri prin casă, ne-am dat seamă că au alte voci. Și dacă ei aveau alte voci, noi eram în altă baie, număraserăm greșit ușile. Abia atunci ne-a luat o panică!

“Timidă nu am fost datorită școlii de muzică unde mă duceam”

Cum a fost perioada liceului? Erai timidă sau temerară?

– Timidă nu am fost. Cumva, cred ca mi-am rezolvat treaba aceasta odată cu școala de muzică, pe care am urmat-o în paralel cu școala generală. În fiecare trimestru aveam audiție la vioară și la pian, cântam pe scenă în fața unui juriu de profesori, cu familiile tuturor colegilor în public. Făcând asta de la 7 la 14 ani, am scăpat în mod natural de trac, mi-a venit ușor să socializez, să spun ce gândesc. Mai degrabă mă trezeam “avocatul poporului”, purtând uneori și meciuri ce nu erau ale mele.

Ai copiat vreodată la vreun examen?

– Nu pot spune că niciodată, însă 99% din timp am fost o tocilară. Mai degrabă îi lăsam pe colegi să se inspire de la mine. Aaa, și eram genul care se verifica de 7 ori înainte să predea lucrarea. O ciudățică, ce să mai.

Când ai câștigat primii bani? Mai ții minte ce ți-ai luat de ei?

– Așa ceva nu se uită. La 10 ani am jucat într-o reclamă tv. M-au selectat de la școală. Ba chiar mi-au cerut să pun și voce pe spotul “Bomboane Silvana”. Asa mi-a rămas porecla prin Dristor timp de câțiva ani. Iar banii au mers direct la pușculiță, am fost economistă timpurie (cu mult înainte să termin Finanțe Bănci la A.S.E.). Cred că deja strângeam de avans pentru prima casă. (rade)

Andreea Ibacka despre soțul ei: “Cabral e un tată implicat, uneori mai răbdător decât mine”

Cum este mama Andreea? Cum te ajută Cabral?

– Nu sunt o mamă perfectă. Îmi fac mereu autocritică, îmi propun mereu mai mult, niciodată nu mă opresc din încercat. Nu aleg calea safe și niciodată nu mi-a fost teamă că nu mă voi descurca. Uneori mă mai necăjesc, apoi îmi amintesc că fac cât e omenește posibil, că fiecare alegere vine cu riscuri și că nu-mi doresc să-mi cresc copiii într-un glob de cristal. Mai am de citit, învăț și de la ei și îi iubesc de leșin. Deci: îndrăgostită, grăbită, preocupată, atentă, obosită, sucită ș.a.m.d.

Cabral e un tată implicat, uneori mai răbdător decât mine. Copiii se distrează mult cu el, iar când vine momentul reușește să îi adoarmă mai repede ca Moș Ene.

Ce ai învățat până acum de la copiii tăi?

– Că iubirea crește în fiecare zi, că fericirea vine din lucruri simple, că e minunat să descoperi, să ai încredere. Fiecare ‘primă dată’ pe care ei o trăiesc vine cu mega emoții și stări și pentru mine.

“La mine nicio zi nu seamănă cu alta”

Cum arată o zi din viața ta de mamă de 2 copii?

– La mine nicio zi nu seamănă cu alta. Și asta mai ales prin prisma meseriei. Programul cu copiii e destul de repetitiv, încă. Mă dau jos din pat în jur de 7:00 – 8:00 (că de trezit mă trezesc o noapte întreagă, încă alăptez un mic dragon), o duc pe Nami la grădiniță, am filmări, ședințe foto, scriu sau am întâlniri în timpul zilei. Apoi musai după-amiază fac ceva cu copiii.

De regulă am/ n-am treabă, termin orice altceva până la ora 17:00 și apoi mergem la joacă, în parc, la înghețată, la antrenamente, la cățărări, la piscină. Când vin să o iau de la grădi, vorba lui Namiko e “mama, am dormit la prânz, unde mă duci la distracție?” Somnul de prânz fiind încă condiția necesară distracției din a doua parte a zilei.

Dupa 11 ani de căsătorie încă se iubește nebunește cu Cabral

Și trecut 11 ani de când te-ai căsătorit. Cum era Andreea de acum 11 ani și ce are ea în plus acum?

– Câteva fire albe, vreo 2 riduri în colțul ochilor, dar n-aș face un caz din asta. Ca orice tineri însurăței ne-am propus să îmbătrânim împreună. Și ne ținem de plan. Mă rog, mai mult el, eu sunt tot verde, doar mă răsfăț.

Ce trebuie să faci și ce nu pentru ca o căsnicie să dureze?

– Nu cred că rețeta se aplică în toate casele. Pentru noi e important să comunicăm, să ne ascultăm, uneori să ne oferim spațiu unul altuia, să venim cu surprize, să mai și cedăm cu rândul, exersând poziția ghiocelului și expresia „da, dragă”.

Cum te înțelegi cu mama soacră?

– Dintotdeauna am avut o relație foarte bună cu soacra, contrar ideilor preconcepute sau glumelor ce fac un deliciu general pe subiect. Toată familia dă vina pe zodie, amândouă suntem leoaice. Și de aici ni s-ar putea trage multe obiceiuri în comun. Cumnata mea chiar insistă că ne asemănăm mai bine decât o fac ele, mamă și fiică.

Cel mai greu moment: “Acum câțiva ani am fost suspectă de cancer la sân”

Care a fost cel mai îngrozitor moment din viața ta? Ce ai simțit, cum ai reușit să asimilezi și să mergi mai departe?

– Acum câțiva ani am fost suspectă de cancer la sân, un moment greu de gestionat din punct de vedere emoțional. Și mi-a rămas clar în minte faptul că povara anunțatului părinților era la fel de mare ca șocul bolii în sine.

Nu am mai vorbit public pe acest subiect, deși înăuntrul meu a fost furtună și aș fi simțit uneori nevoia să urlu. Am avut norocul de a ajunge pe mâinile celor mai buni specialiști, m-am și operat (vreo 20 oameni mi-au fost alături la spital atunci când m-am trezit), iar biopsia a infirmat temerile. Sunt foarte norocoasă, iar de atunci am rămas cu un obicei excelent. Prevenția e nelipsită.

Dacă ai putea, ce greșeli din trecut ai vrea să repari?

– Au fost ocazii în care am pus “ce o să creadă lumea” mai presus de ce mi-aș dori eu să trăiesc. Și altele în care m-am culcat pe-o ureche că am timp. Apoi alături de unii oameni nu a mai fost timp.

Andreea, despre regrete: “Mi-aș fi dorit să petrec mai mult timp alături de bunicii mei”

Ai vreun regret în plan personal?

– Mi-aș fi dorit să petrec mai mult timp alături de bunicii mei, mai ales atunci când erau în putere. Mi-ar fi plăcut să călătorim împreună și să le fiu ghid către destinații noi, așa cum și ei mi-au fost mie cândva.  Și îmi pare rău că nu avem mai multe poze de familie, că făceam 1000 fițe în adolescență atunci când voiau ai mei amintiri.

Ți-e dor de platoul de filmare?

-M-am și întors pe platouri. De sărbători revin cu vești legate de noul proiect tv la care lucrez.

Arăți foarte bine. Ții vreo dietă, faci sport, te ferești de anumite alimente?

– Mulțumesc frumos pentru compliment. În mare măsură e meritul metabolismului meu. Altfel, programul și responsabilitățile nu-mi permit să stau locului, sunt tot timpul în mișcare. Chiar și noaptea, mai dansez cu fii-miu în brațe în speranța să-l readorm. Stânga unu, dreapta doi, dormi Tiago pe la noi, măi, șaidililililida! Nici excese nu prea fac, cred că tot din pricina programului ajung să țin fără să-mi propun fasting câte 12 – 16 ore.

Ce părere ai despre intervențiile estetice? Sunt necesare sau se poate trăi fără?

– La un moment dat pot fi necesare, pot rezolva un complex, un defect din naștere ori dobândit. Sau pot întârzia îmbătrânirea, de ce nu? Cred că în 10 ani ți-aș putea da un răspuns mai asumat.

Care este viciul alimentar la care nu poți renunța?

– Ciocolata. Dar eu opun rezistență cât pot, să știi! Cheia e să nu o cumpăr. Că dacă e în casă…

Cel mai rău concediu, emisiunea lui Cabral de la Pro TV: “Nu voi uita niciodată uraganul trăit în Republica Dominicană”

Ai vreo destinație preferată de vacanță? Vreo întâmplare, vreo peripeție pe care nu o poți uita?

– Am mai multe destinații preferate de vacanță, pentru noi călătoriile sunt răsfățul ce vine cu cel mai mare plus valoare. Nu prea stăm locului în general, nici la primul bebe, nici la al doilea nu ne-am tras bolovanul la peșteră. Am preferat kilometri, fie cu rulota, fie cu avionul, încă de când au avut copiii câteva luni de viață. Sigur ca nu e ușor să pleci cu copii mici în vacanță, dar pentru noi e minunat.

Chiar dacă iau după mine jumătate de casă, și mâncare, și schimburi, chiar dacă asta înseamnă că piticii mai adorm și prin mașină sau în cărucior la vreo terasă (și nu la ei în pătuț, cum ar fi ideal). Faptul că sunt cu noi aproape peste tot, trăiesc experiențe unice, descoperă, învață, nu se plictisesc niciodată… e WOW! Nici noi nu ne plictisim, asta e clar, nu?

Cât despre vacanțele trecute, nu voi uita niciodată uraganul trăit în Republica Dominicană (și spaima groaznică pe care am resimțit-o crezând că vântul ce bătea cu 150 km/ oră ne va lua pe sus acoperișul), dar, într-o notă mult mai veselă, nu voi uita nici cum am rămas captivi (aproape carantinați) la graniță în Malmo, între Danemarca și Suedia.

Călătoream deja de câteva săptămâni cu rulota, aveam o harababură de nedescris în bagaje și rătăciserăm pașaportul Tiarei, cățelușa noastră. Cu rușine, dar mai mult cu teamă am desfăcut atunci la bordură fiecare bagaj și fiecare sacoșă, până când, în ultimele catrafuse răscolite, am găsit documentul pe care ne juraserăm pe roșu că îl avem. De atunci am introdus proceduri clare de vacanță, ordinea și disciplina se fac și se păstrează.