Mădălina Badea a tăiat în carne în vie. Superba și discreta soție a lui Dan Badea a pășit cu încredere pe scena de la Stand-up Revolution, unde comediantul ocupă scaunul de jurat, și a dat tot din casă. Nu a uitat-o nici pe Lora, prima soție a partenerului său de viață.
Pe Dan Badea îl știe o țară întreagă, face parte din garda veche de comedianți, publicul îl vede pe scenă, la iUmor, ca prezentator, și la Stand-up Revolution, în rolul de jurat. Soția lui, Mădălina, este o prezență ceva mai discretă în showbizul autohton, cu toate că împreună au prezentat show-ul Coffe Break.
Când Mădălina își face apariția, însă, are grijă să fie memorabilă. Așa s-a întâmplat recent, când actuala soție a lui Dan Badea a pășit încrezătoare în fața soțului său și a colegilor săi în emisiunea Stand-up Revolution. Cu o rochie roșie, lungă până în pământ, accesorizată cu bijuterii fine, cu pietre prețioase, și părul coafat în bucle lejere, imaginea afișată de blondină era un angelică.
Inocența afișată, însă, a fost uitată imediat ce a început să vorbească. Se poate spune despre Dan Badea că tras lozul câștigător. Mădălina este fără dar și poate o femeie superbă. Are un corp de invidiat, decolteu generos, picioare lungi, dar în același timp e o femeie inteligentă și foarte aprigă.
Când au văzut-o, Teo, Vio, Costel și Maria Popovici și-au dat coate, neștiind exact pe cine au în față, în timp ce comediantul a rămas uimit la vederea soției sale. Aveau să o cunoască cu toții în minutele ce au urmat, iar Lora a fost subiectul predilect al ironiilor crunte ale Mădălinei.
Fiind de șapte ani împreună cu Dan Badea, Mădălina cunoaște dedesubturile industriei de stand-up din România. Astfel că i-a luat puțin la „roast” pe jurați.
„Pentru că nu ai voie să fure unii de la alții, comedianții din România și-au furat iubitele. Micutzu și-a luat iubita de la Banciu, Sergiu și-a luat iubita de la Teo, Costel și-a luat soția de la Teo, Bobonete și-a luat glumele de la toți”, a spus Mădălina Badea despre „telenovelele” din lumea comedianților români.
Și dacă tot a tăiat în carne vie, Mădălina Badea nu a uitat-o nici pe Lora, prima soție a lui Dan Badea. Povestea dintre comediant și actuala lui parteneră a început în 2015, la un an după divorțul controversat dintre el și artistă.
S-au cunoscut la mare, în Vama Veche. Ea era cea mai frumoasă femeie pe care o văzuseră, el ceva mai scund și cu șanse minime să-i atragă atenția, dar a cucerit-o cu simțul umorului, după cum aflăm dintr-un articol publicat de a1.ro.
Atât de mult s-au iubit, încât la trei ani după nuntă, Dan Badea a cerut-o din nou de soție. Rodul iubirii este un băiețel venit pe lume în anul 2019, iar Mădălina Badea, care lucrează în industria farmaceutică, după cum a povestit într-un interviu mai vechi acordat pentru publicația Taifasuri, a știut să-i șteargă vedetei Antena 1 toate suferințele.
Mariajul dintre Dan Badea și Lora s-a terminat cu scandal. La acea vreme, s-a spus că motivul separării a fost relația dintre artistă și Ionuț Ghenu.
Cel care acum urmează- sau chiar i-a devenit soț- era pe atunci bun prieten cu comediantul și iubitul Doiniței Oancea. Prin urmare, Mădălina „l-a răzbunat” pe Dan Badea și a aruncat mai multe săgeți în direcția cântăreței.
„Am acceptat să fiu cu el pentru că este un tip sincer. Când ne-am cunoscut mi-a vorbit ore în șir despre angoasele lui. Mă rog, eu le spun angoase, el le spune foste.
Când l-am cunoscut pe Dănuț, l-am căutat pe Google și încă mai primesc reclame la avocați pentru divorț. Când am fost cu Dănuț la notar, să ne cumpăram casă, m-a ținut strâns de mână de parcă-l înșelasem cu cel mai bun prieten”, a spus Mădălina Badea.
Cuvintele rostite de frumoasa soție a lui Dan Badea nu au rămas fără reacție. Teo s-a ridicat de la masă, menționând că: „eu nu mai pot, m-a luat pe mine!”, iar Maria Popovici l-a avertizat: „Băi, ne distruge nevastă-ta!”.
Prin urmare, dacă se hotărăște să renunțe la job-ul de corporatistă, Mădălina Badea poate să aleagă fie să intre în industria modelling-ului, căci are toate calitățile, fie să-i devină concurentă soțului pe scenele de comedie, pentru că a demonstrat că se pricepe cel puțin la fel de bine ca el.