Tragedie fără margini în familia lui Gabriel Vasiliu, precum și-n cea a soției sale, Ana Maria, ucisă cu sânge rece în Olanda, în locuința sa. În loc să vină în România pentru propria cununie religioasă, ce fusese programată pe 29 septembrie, soția lui Gabriel de la Puterea Dragostei se întoarce în sicriu, lăsând în urma ei multe lacrimi și durere.
Cele două familii se pregătesc acum de înmormântare. Mașina cu trupul neînsuflețit al Anei Maria Vasiliu, trimisă din Târgu Jiu în Olanda, a plecat în cursul serii de luni spre România.
„Nu știm nici când va fi ziua înmormântării și nici situația băiatului, dacă i se va permite să fie prezent (n.r. Gabriel se află în penitenciar unde-și ispășește o pedeapsă de trei ani cu executare, pentru trafic de persoane). Rudele fetei au plecat în Olanda.
Mașina mortuară, cu sufletul fetei mele, a plecat spre România. Când va ajunge la Ploiești, atunci vor decide și vom fi și noi anunțați când are loc înmormântarea. Odată cu mașina, am trimis și rochia de mireasă pe care ar fi urmat să o poarte pe 29 septembrie, când ar fi avut cununia religioasă cu băiatul meu.
Nu contează cât am cheltuit, am făcut-o din suflet pentru fata noastră. Avem inima și sufletele împietrite, nu vrem să acceptăm plecare ei dintre noi. A fost și va rămâne fata sufletului nostru”, a declarat mama lui Gabriel Vasiliu în exclusivitate pentru FANATIK.
Femeia ne-a mai spus că familia fetei, aflată în Olanda, nu a întâmpinat niciun fel de probleme cu repatrierea trupului neînsuflețit al Anei.
În ziua odioasei crime, Ana vorbise nu doar cu Gabriel, soțul său, dar și cu soacra ei. Părea liniștită și nimic nu anticipa tragedia ce a urmat.
„Era bine. Am vorbit în acea zi cu ea la ore 17:21. Făcuse cumpărături și urma să facă mâncare”, ne-a mai spus mama lui Gabriel.
Aceasta a mai adăugat că fiul său o sună în fiecare zi din penitenciar de când a avut loc tragedia.
„Nu-și va reveni prea curând din acest șoc. Ne sună mereu și vorbim”, a adăugat aceasta.
Rudele Anei nu știu nici până în ziua de astăzi ce s-a întâmplat în seara tragediei. Au aflat doar din presă că presupușii criminali se află după gratii. Mama lui Gabriel își dorește ca ucigașii să plătească, la rândul lor, cu viața.
„Nu avem detalii. Nu știm nimic, pentru că încă se cercetează cazul, ancheta este în desfășurare. Credeți-mă, nu mă mai interesează nimic. Nu-mi mai aduce nimeni și nimic fata înapoi.
Ucigașii să plătească cu propria viață, asta mi-aș dori. Am înțeles din presa din Olanda că au fost prinși”, a mai spus mama lui Gabriel.
Ana locuia cu una dintre cele trei surori ale sale în Olanda, înainte de a fi ucisă. Cu doar câteva momente înaintea crimei, tânăra vorbise la telefon cu soțul său. Înainte de a termina apelul, aceasta i-a spus că intră la duș și-l va suna după. Au fost practic ultimele sale cuvinte. Văzând că nu mai dă de Ana, Gabriel a alertat familia. Bărbatul care-i închiriase locuința a găsit-o apoi decedată într-o baltă de sânge.
Gabriel de la Puterea Dragostei și Ana Maria s-au căsătorit civil în anul 2022. Cei doi plănuiau să facă nunta și cununia religioasă la finalul lunii septembrie, când fostul finalist al show-ului de la Kanal D avea o zi de permisie.