Ana Maria, soția lui Gabriel Vasiliu, fost concurent la Puterea Dragostei, a fost ucisă în Olanda. Un britanic ar fi autorul faptei petrecute recent.
Gabriel Vasiliu a devenit cunoscut după ce a participat la cel de-al doilea sezon al emisiunii matrimoniale Puterea Dragostei, difuzată la Kanal D.
Fostul concurent a fost apreciat de public și a reușit să ajungă până în finala emisiunii. A fost considerat unul dinte cei mai susținuți concurenți din sezonul doi.
Ulterior, după ce s-a terminat emisiunea, Gabriel Vasiliu a întâlnit-o pe Ana Maria Stoica, femeia cu care s-a căsătorit. Au fost împreună încă de atunci, dar povestea lor s-a terminat într-un mod cât se poate de tragic.
Ana Maria Vasiliu, soția lui Gabriel Vasiliu, a fost ucisă într-un mod care a șocat pe toată lumea. Totul s-a întâmplat în Olanda, iar cel care a ucis-o pe româncă a fost un cetățean britanic, potrivit primelor informații.
Trupul neînsuflețit al soției fostului concurent de la Kanal D a fost găsit într-o stare greu de descris. Nu se cunosc, deocamdată, foarte multe informații despre motivele și circumstanțele exacte ale faptei petrecute.
Sora victimei, care locuiește în Spania, a fost chemată în Olanda pentru identificarea cadavrului, potrivit informațiilor de pe pagina Viperele Vesele. Tragedia s-a întâmplat într-o perioadă foarte dificilă pentru familie, deoarece Gabriel Vasiliu se află după gratii în acest moment.
Fostul concurent de la Puterea Dragostei are de ispășit o pedeapsă de trei ani. Gabriel Vasiliu a fost condamnat la închisoare pentru trafic de persoane, precum și pentru infracțiuni legate de droguri.
Acesta a fost acuzat de cultivarea, producerea, fabricarea și deținerea de substanțe interzise pentru consum propriu, fără drept, iar Gabriel Vasiliu și-a recunoscut vina în urma acuzațiilor.
De altfel, acesta a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate, astfel încât să beneficieze de o reducere a pedepsei, informează cancan.ro.
“Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare pe care o sporeşte cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (1 an:3)= 4 luni, urmând să execute în total 3 ani închisoare (…) şi pedeapsa complementară (…) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 5 ani”, se arată în sentința Tribunalului Gorj.