News

Umbre de Ziua Îndrăgostiţilor. Trădările din fotbalul românesc

Iubirea e un lucru mare ce leagă două inimi tare, spune un vechi vers popular. Şi dă dureri de cap atunci când implică parteneri care au deja... parteneri. Fotbalul nu putea face excepţie. Mulţi jucători şi-au „fentat” jumătăţile oficiale pentru jumătăţile altor coechipieri.
12.02.2018 | 15:19
Umbre de Ziua Indragostitilor Tradarile din fotbalul romanesc

Ziua Îndrăgostiţilor vine pe 14 februarie cu tot alaiul ei de inimioare cadou, de aur, de argint, de abanos, de fildeş, de catifea, de pluş, cu cine romantice urmate de nopţi fierbinţi şi alte surprize care de care mai… surprinzătoare pentru persoana iubită. Fotbaliştii sunt şi ei, în primul rând, oameni, deci supuşi zeului iubirii, Eros în mitologia greacă, Cupidon în cea romană, arcul şi săgeţile „otrăvite” cu dragoste fiind elementele comune.

Iubirile din sportul-rege, ca orice altceva din lumea nebună, nebună, nebună guvernată de păcătoasa minge cu pătrăţele sau dunguliţe, au ţinut, ţin şi vor ţine cât pământul prima pagină a tabloidelor. Mai ales când sunt implicaţi iubiţi (amanţi este mai corect, dar sună aşa trivial…) care au acasă parteneri legali. Poveştile aventurilor (adultere este mai corect, dar sună aşa trivial…) sunt nenumărate, FANATIK vă prezintă o mică parte. Acum, într-un prim episod, de la noi, săptămâna viitoare vor urma şi cele din alte campionate, mai galonate, mai tari, dar tot atât de supuse… tentaţiilor!

Soţii de fotbalişti ce şi-au înşelat bărbaţii cu colegi de echipă

Radu Niculescu a fost un fotbalist de mare talent, din păcate nevalorificat la potenţialul său maxim. A mai fost, şi mai este, un bărbat bine, frumos, care a sucit minţile multor femei. Cea mai cunoscută dintre acestea, Dana Petrescu. Soţia lui Dan Petrescu între 1992 şi 2003, când antrenorul lui CFR Cluj a intentat divorţul. Descoperise că Dana, cu care avea două fete, îl înşela cu Radu Niculescu de vreo trei ani. Livia, o fostă balerina din echipa Surprizelor făcute de „zâna” Andrea Marin la TVR, susţinea cu ceva ani în urmă că a avut o relaţie de scură durată cu Radu Niculescu chiar în perioada în care acesta umbla (şi) cu soţia „Bursucului”.

„La acel moment, Radu nu ştia ce vrea. Trăia cu Dana Petrescu, în timp ce ea era încă măritata cu Dan. Îşi dorea probabil altă relaţie. Între noi a existat o anumită pasiune, simţeam asta din atingerile şi din felul în care ne sărutam. Dar el era ţinut sub papuc de femeia cu care era şi care-l monitoriza ca pe butelie, cum se spune, îl suna tot timpul, îl înnebunea. După nenumărate tatonări, am avut o relaţie intimă, la mine în casă. Mi-a zis că a avut trăiri prea puternice. A plecat de la mine cu gândul de a se reîntoarce peste câteva ore. Eu nu l-am mai aşteptat, întrucât nu a sunat când promisese. S-a supărat şi mi-a închis telefonul în momentul în care m-a cautat, iar eu ma distram cu gaşca mea de prieteni. De atunci, între noi s-a pornit un adevarat război. El a crezut că am făcut mişto de el, iar eu eram nervoasă pentru că aflasem, fără ca el să-mi spună, că trăia cu soţia lui Dan Petrescu. Am mai avut ceva peripeţii împreună. Mie şi unei amice a mea ne-a făcut cadou două bilete de avion pentru a ne duce în Antalya, unde el se afla cu cel mai bun prieten al său. Ajungând acolo, nu le-am dat prea mare importanţă, ne-am luat camere la alt hotel, văzându-ne cu ei doar seara, la cină. Când am plecat, el ne-a condus la aeroport, iar atunci am aflat că Dana tocmai venea în Antalya, împreună cu copii. Am decis să renunţ la această relaţie pentru că nu mi-a plăcut cum a procedat”, declara Livia în 2007 pentru 9am.ro.

Radu cel Frumos era… recidivist!

Despre Radu Niculescu se mai povesteşte prin tribune (şi nu numai!) cum că ar fi încercat să „înscrie” şi la prima soţie a lui Bogdan Stelea (a fost căsătorit de două ori) prin 1998. I-a trimis mesaje înflăcărate şi… explicite. Pe care Dana Stelea, coincidenţă, o chema tot Dana, i le-a arătat soţului, erau căsătoriţi din 1993, care a cam luat foc. În cantonamentul echipei naţionale care se pregătea pentru turneul final mondial din Franţa. „Bogdan a tunat şi a fulgerat, a sărit la bătaie. Nu i-a venit să creadă că Radu a fost în stare de aşa ceva. Ştia că este afemeiat, ştia că îi fug ochii după femei, dar nu se aştepta să se dea chiar la soţia lui. A fost şocat, Bogdan a aflat chiar de la Dana, care i-a arătat ce mesaje primeşte de la Niculescu. La rândul său, şi Radu a rămas mască atunci când a văzut că Bogdan a aflat, nu ştia cum să se justifice. S-au spus cuvinte grele, a ieşit cu îmbrânceli”, a declarat unul dintre cei prezenţi la scandal, pentru cancan.ro.

Râcă în „haită”

Şi Claudiu Niculescu a fost căsătorit de două ori. Cu Lidia (1998-2006), cu care are un băiat şi o fată, şi cu Diana Munteanu (2007-2014), cu care are un băiat. Despre primul divorţ, Anamaria Reghecampf, impresarul lui Clau-gol, spunea într-o emisiune de cancanuri că „a fost vina soţiei pentru ce s-a întâmplat. L-a înşelat cu un prieten, tot jucător la Dinamo”. Surse din anturajul „haitei” de la Dinamo de la mijlocul anilor 2000, susţin că golgheterul de atunci al „câinilor” a fost „fentat” de Lidia cu Ştefan Grigorie. Pentru care cam devenise o obişnuinţă să-l viziteze pe Niculescu acasă, chiar şi când acesta… nu era acasă! Iar Lidia, ca o gazdă bună, făcea tot ce-i stătea în putinţă pentru ca Fane să se simtă bine… Mai mult, cei doi ar fi petrecut câteva vacanţe împreună după divorţ şi Lidia ar fi sperat la un moment dat chiar să devină doamna Grigorie. Contactat telefonic de cancan.ro, Claudiu Niculescu a declarat elegant: „Nu vreau să comentez în niciun fel. Ce a fost, a fost. S-a întâmplat demult şi nu mai vreau să îmi amintesc nimic. Acum am alte lucruri mai bune de făcut şi nu vreau să vorbesc despre trecut”.

A doua soţie a lui Claudiu Niculescu, cunoscuta şi frumoasa prezentatoare TV Diana Munteanu, a ţinut de nenumărate ori prima pagină a tabloidelor cu multele relaţii avute şi cu alţi fotbalişti, ca Adrian Mutu, Iulian Miu, Adrian Neaga sau Nana Falemi, dar şi cu fostul tenismen Dinu Pescariu. Diana a recunoscut doar legătura cu Lucian Becali, nepotul lui Gigi Becali, ultima înainte de căsătoria cu Claudiu Niculescu.

„Câinele” care l-a „muşcat” pe „Flencea” de… soţie!

De altfel, la Dinamo s-a consumat, poate, cel mai elocvent episod din seria lungă a trădărilor în dragoste dintre coechipieri. În perioada în care „cîinii” originali, adică fraţii Nunweiller, muşcau 4 titluri la rând, între 1961 şi 1965, tocmai unul dintre aceştia, regretatul Ion Nunweiller, cel mai mare dintre cei 7 fraţi, îi sufla soţia coechipierului Constantin David, poreclit de tribună „Flencea”. Culmea era că relaţia lor trecea de colegialitate şi chiar de prietenie, cei doi fiind… naş şi fin! Povesteşte „Flencea”: „N-am nicio problemă să vorbesc despre ceea ce mi s-a întâmplat. Nu mă feresc. Nunweiller mi-a luat nevasta! Nu mi-e ruşine de ceea ce mi s-a întâmplat, fetelor ăstora care umblă în fundul gol pe la televizor ar trebui să le fie ruşine, nu mie. Domnule, se ştie că neveste depravate găseşti la ziarişti, sportivi şi la militari! Cu toţii sunt plecaţi mult timp de-acasă. Eu m-am căsătorit la 23 de ani. Nea Traian Ionescu (n.r. – antrenorul de atunci de la Dinamo) dorea să mă însor, ca să mă strângă de pe drumuri, fiindcă le aveam cu băutura. L-am ales naş pe Nelu Nunweiller. Era căpitanul echipei, eram prieten cu el. Numai că eu m-am transferat la Dinamo Piteşti, apoi la Dinamo Bacău, iar soţia a rămas la Bucureşti. Nu oriunde, ci chiar în casa naşului! Eu stăteam mai mult în cantonamente. De-aia stătea şi ea la naşă-sa, ca să fie cuminte! Şi a fost de n-a mai putut! I-am surprins la ştrand, la Calul Bălan, în Buftea, Mioara, aşa o chema, Mioara Eugenia Lăcrămioara, a plecat de-acasă după ziua aia. S-a aflat în tot clubul Dinamo situaţia mea. Ca să-l fierb pe Nelu, am amânat cât am putut procesul de divorţ, pe care de altfel ea mi l-a intentat mie. Ştiam că plănuia s-o ia apoi de nevastă pe Mioara. Am mers la comandatul clubului Dinamo şi i-am cerut să-l cheme ca să rezolvăm problema bărbăteşte, să discutăm. M-a evitat. La un an după mine, a divorţat şi el şi a luat-o cu acte pe Mioara. Să fi văzut ce-a fost la proces, cu naşa acuzând-o pe fină! Unii îmi ziceau să mă însor cu naşa Elena, ca să-i fac în ciudă lui Nelu! Da’ merită să te baţi pentru o femeie? Ce rezolvi? Îţi spargi capul degeaba. Şi mai ajungi şi pe la poliţie. Ca şi în sport, nu e indicat să-ţi faci singur dreptate. La proces, i-am şi zis lui Nelu să mă treacă şi pe mine în buletinul lui! Dacă mi-a luat nevasta, să mă fi luat şi pe mine! L-am stimat ca sportiv, dar ca om n-a avut caracter, Dumnezeu să-l ierte…”.

Muică, aprigă mai fu dragostea şi ura oltenească!

Între oltenii Gică Popescu şi Gică Craioveanu a fost cândva una dintre cel mai mari prietenii din fotbalul românesc. Cei doi erau nedespărţiţi şi împărţeau aceeaşi cameră în cantonamente. Camaraderia lor s-a destrămat de la o femeie, Oana Deselnicu, fiica altui fotbalist de legendă al Universităţii Craiova, regretatul Petre Deselnicu. La începutul anilor ‘90 aceasta era iubita lui Gică Popescu, mutându-se cu el în Olanda, unde juca, la Eindhoven. „Baciul” avea chiar gânduri de însurătoare, numai că Oanei i-a căzut cu tronc alt Gică. Craioveanu. Pentru care l-a părăsit pe primul Gică. Popescu. Şi s-a căsătorit cu al doilea Gică. Craioveanu. Cu care are un băiat de 26 de ani. „Gică Popescu a suferit foarte mult, pentru că trădarea a fost dublă. Şi femeia pe care dorea să o ia de soţie, dar şi prietenul cel mai apropiat. Nu a avut, însă, ce să facă, pentru că Oana şi Craioveanu erau foarte îndrăgostiţi unul de celălat. A fost urât, lumea a bârfit mult. La scurt timp, Craioveanu s-a şi însurat cu Oana, dar mariajul nu a durat prea mult…”, declara pentru cancan.ro o persoană care ştia toată povestea dintre cei doi foşti internaţionali români. Internaţionali cu prezenţe diferite sub tricolor. Pentru că „Baciul” n-a uitat niciodată afrontul. Şi Craioveanu a ajuns la naţională mai răruţ că-i prea drăguţ… Adică numai de vreo 25 de ori, chiar dacă a fost de două ori golgheterul României în tricoul Universităţii Craiova (1994, 1995) şi apoi a jucat vreo 330 de meciuri în Spania, cele mai multe în Primera, în care a dat vreo 70 de goluri între 1995 şi 2006…

„Da’ merită să te baţi pentru o femeie? Ce rezolvi? Îţi spargi capul degeaba. La proces, i-am şi zis lui Nelu Nunweiller să mă treacă şi pe mine în buletinul lui! Dacă mi-a luat nevasta, să mă fi luat şi pe mine! L-am stimat ca sportiv, dar ca om n-a avut caracter, Dumnezeu să-l ierte…” – Constantin „Flencea” David

2 soţii au avut, până acum, şi Dan Petrescu, şi Bogdan Stelea, şi Gică Craioveanu, şi Claudiu Niculescu

181 de meciuri, în care a marcat 20 de goluri, a jucat Dan Petrescu la Chelsea Londra

10 trofee are în palmaresul de jucător Dan Petrescu: 3 campionate (1986, 1988, 1989) şi 3 Cupe ale României (1987, 1988, 1989), toate cu Steaua, Cupa Angliei (1997), Cupa Ligii Angliei (1998), Cupa UEFA (1998) şi Supercupa Europei (1998), toate cu Chelsea

95 de meciuri, în care a marcat 12 goluri, are Dan Petrescu la echipa naţională a României, cu care a participat la 4 turnee finale majore: CM 1994 (SUA), CM 1998 (Franţa), CE 1996 (Anglia) şi CE 2000 (Olanda şi Belgia)

95 de meciuri, în care a marcat 26 de goluri are Dan Petrescu la Steaua, între anii 1985 şi 1991, timp în care  acâştigat 6 trofee: 3 campionate (1986, 1988, 1989) şi 3 Cupe ale României (1987, 1988, 1989) şi a jucat o finală de Cupa Campionilor Europeni (0-4 cu AC Milan în 1989)