News

Femeile din spatele miniştrilor din Cabinetul Ciucă! În ce afaceri sunt implicate soţiile liderilor PNL – PSD

Femeile din spatele miniştrilor din Cabinetul Nicolae Ciucă! Mai multe soții ale liderilor care formează guvernarea PNL/PSD sunt implicate în diverse afaceri și câștigă bani serioși.
24.11.2021 | 12:49
Femeile din spatele ministrilor din Cabinetul Ciuca In ce afaceri sunt implicate sotiile liderilor PNL  PSD
Nicolae Ciuca, Vasile Dancu, Sorin Grindeanu
ADVERTISEMENT

În spatele fiecărui bărbat de succes se află și o femeie puternică și lucrul aceste pare că se aplică și pentru noua guvernare PNL/PSD. Atât social democrații, cât și liberalii și-au definitivat listele cu miniștri, însă o bătălie interesantă se dă și la capitolul neveste.

O singură femeie se află în noul cabinet. Vorbim despre Gabriela Firea, fostul primar al Bucureștiului. Despre soțul acesteia, dar mai ales despre afacerile pe care le are Florentin Pandele, presa a relatat pe larg.

ADVERTISEMENT

Femeile din spatele miniştrilor din Cabinetul Nicolae Ciucă!

Printre oamenii trimiși în guvern de social democrați se află și Sorin Grindeanu. Fost premier, acesta va fi instalat acum pe poziția de vicepremier și ministru al Transporturilor. Este căsătorit și are doi copii.

Soția sa, Mihaela-Teodora Grindeanu se ocupă de două firme, una înființată în 2004, iar cealaltă în 2019. Prima deține câteva farmacii în Timisoara și în ultimul an a realizat o cifră de afaceri record, de 1.798.000 lei. Culmea, numărul angajaților s-a redus la doar o persoană.

ADVERTISEMENT

La al doilea job este administrator al unei firme care funcționează în domeniul ”altor activități recreative și distractive”.  A încasat anul trecut aproximativ 8.300 de lei de aici. Deși compania respectivă a avut în 2020 o cifră de afaceri în creștere, profitul ei a fost pe zero.

Soția lui Sorin Grindeanu a ieșit în evidență pe vremea când politicianul era premier. Pus la zid de zeci de mii de oameni și acuzat pentru OUG13, Mihaela-Teodora Grindeanu a avut o postare dură pe o rețea de socializare.

ADVERTISEMENT

„Nu vreau să mai tac! Soțul meu e un om responsabil, un om care a fost apreciat, simpatizat și susținut de mulți oameni! A ajuns să fie acuzat de susținere a corupției, să fie acuzat de minciună și de intenții ascunse! A ajuns prim-ministru al României pentru că i-au cerut colegii de partid și nu pentru că a avut el intenții sau ambiții ascunse!

A primit această funcție cu dorința clară de a face bine! A plecat de lângă familie, de lângă prieteni, de lângă oamenii care îl susțineau, convins că poate ajuta România!  Nu ştiu cine are de câştigat după toate aceste proteste, nu ştiu cine are de câştigat din distrugerea imaginii lui, a carierei lui, dar el sigur, nu are de câştigat”, a scris atunci Mihaela Grindeanu.

ADVERTISEMENT

Ce bani au soțiile miniștrilor din PSD

Maria Dâncu este soția lui Vasile Dâncu, om important în angrenajul Partidului Social Democrat. Aceasta este profesoară la Colegiul Naţional Gh. Lazăr din Cluj-Napoca, instituție unde predă ştiinţe socio-umane.

Culmea, în trecut, soțul său a scris chiar și o carte în care milita pentru eliminarea nevestelor din politică. „Nevestele politicienilor aprobă bugete sau finanţări şi răspund cu mândrie la apelativul „Doamna Ministru”. Ele se ocupă de cura de slăbire a soţilor, iar dacă aceştia sunt suspectaţi că nu sunt destul de virili, atunci ele, în marea lor înţelepciune, le aranjează amante sau poze cu fete frumoase.

Indiferent de situaţie, nevasta de politician face echipele de campanie, alege consilierii şi secretarele, face revista presei şi se ocupă zilnic cu lustruirea oglinzii. Cred că trebuie să dăm afară nevestele din politică ori să le trimitem la cumpărături. Pentru a putea intra femeile, cu adevărat”, a notat Vasile Dâncu

Soția lui Alexandru Rafila este cea care l-a trimis pe politician în izolare după ce s-a infectat cu COVID-19. Și cam aici s-au terminat dezvăluirile despre consoarta ministrului Sănătății. În declarația de avere totul era pe numele parlamentarului care nu a notat nimic în dreptul soției.

În schimb, soția lui Lucian Romașcanu a stârnit un adevărat scandal. Despre Gabriela Otilia s-a aflat că ocupa mai multe funcții importante. Aceasta era la un moment dat consilieră la Parlament, MApN, Guvern, CA Teletrans și Administrația Porturi

Ce averi au soțiile miniștrilor liberali

Soția lui Cătălin Predoiu are o afacere cu bijuterii pe care le vinde pe internet! Încasările Alinei Predoiu nu au fost însă trecute în ultima declarație de avere a soțului.

Virgil Popescu, unul dintre cei mai avuți miniștri PNL explica de curând că nu există o stare de incompatibilitate dacă soţia sa este administratorul unor benzinării la care el deține acțiuni. În cele din urmă, acesta a decis să nu mai fie implicat în compania în care activa și Laura Negulescu, soția lui, nimeni alta decât fiica fostului primar al Orșovei, colonel SRI în rezervă.

Karina Bode, soția lui Lucian Bode a stârnit și ea un adevărat scandal după ce s-a vehiculat că urmează să fie detașată la Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educației. Aceasta lucra director la o grădiniță din Zalău. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a dezmințit zvonurile.

Angajată la o societate comercială, fosta soție a lui Florin Roman lucrează în prezent la Consiliul Concurenței ca inspector de concurență. Maria a primit în ultimele 12 luni nu mai puțin de 82.993 lei, adică aproape 7.000 lei pe lună.

Soția lui Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, Carmen este conferențiar universitar și a scris 34 de lucrări științifice, două manuale și patru cărți de specialitate. A obținut venituri de aproape 43.000 de euro în ultimul an de zile,

ADVERTISEMENT
Tags: