News

Soțul Dianei Șoșoacă a fost condamnat în cazul scandalului cu jurnaliștii de la Rai Uno. Era acuzat că a bătut un polițist

Soțul Dianei Șoșoacă a fost condamnat pentru ultraj, după ce în urmă cu un an și jumătate a agresat un polițist, în cazul scandalului cu o echipă a postului de televiziune Rai Uno.
02.05.2023 | 16:30
Sotul Dianei Sosoaca a fost condamnat in cazul scandalului cu jurnalistii de la Rai Uno Era acuzat ca a batut un politist
Dumitru Silvestru, soțul Dianei Șoșoacă, a fost condamnat pentru ultraj, după ce ar fi agresat un polițist / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: Facebook Silvestru Șoșoacă, Observator
ADVERTISEMENT

Dumitru Silvestru, soțul senatoarei Diana Șoșoacă, a fost găsit vinovat pentru infracțiunea de ultraj, după ce în decembrie 2021 a fost acuzat că a agresat un polițist aflat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Bărbatul nu și-a recunoscut fapta, drept urmare condamnarea a fost formulată fără acord de recunoaștere.

Ce pedeapsă a primit soțul Dianei Șoșoacă

Soțul Dianei Șoșoacă a fost trimis în judecată în februarie 2022, la doar trei luni de la comiterea faptei. Potrivit rechizitoriului, Dumitru Silvestru Șoșoacă ”l-a tras de uniformă, i-a pus o mână în gât și l-a împins de perete pe agentul de poliție Bălășoiu Gheorghe Teodor din cadrul Poliției Sectorului 1 – secția 4 poliție, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i persoanei vătămate suferințe fizice”.

ADVERTISEMENT

Pe 28 aprilie, Judecătoria Sectorului 1 l-a găsit vinovat pe soțul Dianei Șoșoacă pentru infracțiunea de ultraj. Drept pedeapsă, el a primit 180 de zile de amendă-închisoare, urmând ca în final să plătească suma de 18.000 de lei către statul român. În cazul în care bărbatul nu va achita suma respectivă ”cu rea-credință”, pedeapsa s-ar putea comuta într-una de închisoare cu executare.

În plus, Dumitru Silvestru Șoșoacă este obligat să achite cheltuieli de judecată în valoare de 2.500 de lei. Polițistul agresat a a refuzat să se constituie parte civilă în proces, el nesolicitând despăgubiri morale sau materiale. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare.

ADVERTISEMENT

Dumitru Silvestru Șoșoacă, acuzat că a mușcat-o pe jurnalista Lucia Goracci

Gheorghe Teodor Bălășoiu este unul dintre polițiștii care au intervenit la domiciliul Dianei Șoșoacă în data de 10 decembrie 2021 pentru a aplana un conflict pe care senatoarea îl avea cu jurnalista italiană Lucia Goracci.

Angajata postului Rai Uno a venit la București pentru a-i lua un interviu Dianei Șoșoacă, însă întrebările acesteia au deranjat-o pe fostul membru AUR, care i-a solicitat să oprească discuția și să șteargă înregistrarea. Echipa de filmare a acuzat-o pe româncă și pe soțul ei că i-a sechestrat. La rândul ei, Șoșoacă a acuzat-o pe italiancă de furt, susținând că i-au dispărut documente din birou.

ADVERTISEMENT

După venirea poliției, a existat o busculadă în care soțul Dianei Șoșoacă l-ar fi agresat pe polițist, iar Lucia Goracci a dezvăluit că a fost mușcată de mână de bărbat. Acesta a negat și chiar a ironizat-o pe jurnalistă spunând că el preferă femeile ”mai cărnoase”.

Soțul Dianei Șoșoacă este secretar la cabinetul de avocatură al senatoarei

În timpul procesului, soțul Dianei Șoșoacă a pledat nevinovat și a acuzat procurorii că au instrumentat cauza pe repede-înainte, pentru a-l trimite rapid în judecată prin încălcarea dreptului la apărare. De asemenea, el a contestat o parte din probe, inclusiv filmarea trimisă la București de trustul italian de televiziune, susținând că aceasta ar putea fi contrafăcută. De asemenea, Șoșoacă a susținut că imaginile au fost realizate în imobilul său, fără a i se cere acordul.

ADVERTISEMENT

Dumitru Silvestru este al treilea soț al senatoarei Diana Șoșoacă. Potrivit declarației de avere din anul 2022, bărbatul lucrează ca secretar la cabinetul de avocatură al soției sale, de unde a primit un salariu anual de 16.651 de lei. Soțul Dianei Șoșoacă este un aprig susținător al partenerei lui de viață și a fost văzut de multe ori, alături de aceasta, la diverse proteste la care senatoarea a luat parte, mai ales în timpul pandemiei.

ADVERTISEMENT