News

Soţul Dianei Şoşoacă, abonat al instanţelor. Senatoarea îi câştigă pe bandă rulantă procesele

Senatoarea Diana Șoșoacă este de meserie avocat și încă unul redutabil, dacă este să considerăm un reper procesele în care aceasta și apără soțul, pe Dumitru Silvestru.
30.09.2021 | 17:44
Diana Șoșoacă și-a apărat cu succes soțul în instanță, în câteva rânduri
ADVERTISEMENT

Senatoarea Diana Șoșoacă (45 de ani) se află la a treia căsnicie. Actualul partener de viață al avocatei este Dumitru Silvestru Șoșoacă, bărbatul figurând în acte drept angajat al unei firme care se ocupă cu consultanța pentru afaceri și management.

”Ne-am căsătorit în patru luni și ceva. Ne-am întâlnit într-o întâlnire la un ziarist, aveam un debate pe idei legislative și a fost atacat mișelește și i-am luat apărarea. El mi-a luat mie apărarea si-așa ne-am cunoscut. La început doar am stat să discutăm chestiuni filosofice, de istorie și ușor-ușor, uite așa a fost”, a povestit Diana Șoșoacă amănunte din relația cu Silvestru.

ADVERTISEMENT

”Cred că am fost cerut. Când mă cert cu nevasta mea mă gândesc că exista unul care o duce mai rău ca mine”,  a comentat cu umor Silvestru. Diana Șoșoacă a și dezvăluit apoi că bărbatul ei a trebuit să facă sacrificii pentru a fi mereu lângă ea.

Diana Șoșoacă despre soțul ei: ”Trebuie să studieze cu mine la Drept”

”A trebuit să își dea demisia de unde lucra ca să stea cu mine non-stop, evident. Nu e vorba de timp și el și-a dat seama că sunt niște probleme grave, si trebuie sa studieze cu mine la Drept. El este chimist ca și profesie”, a declarat senatoarea.

ADVERTISEMENT

Diana Șoșoacă are însă grijă de soțul ei și pe alte planuri. Așa se face că de fiecare dată când Dumitru Silvestru ajunge în instanță pentru diferite motive, senatoarea se prezintă și ea, pe post de avocat, și își scoate bărbatul din necaz, fie că e vorba de amenzi rutiere sau de alte cauze.

”Solutia pe scurt: Anulează plângerea contravenţională formulată de reclamantul ŞOŞOACĂ DUMITRU SILVESTRU. Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Iaşi. Dată în condiţiile art. 402 C.p.c., astăzi, 23.07.2021, ora 10:15, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, așa au hotărât judecătorii ieșeni, în favoarea soțului senatoarei, într-un proces în care Silvestru era apărat chiar de partenera de viață.

ADVERTISEMENT

Senatoarea își apără soțul cu succes în instanță

”Admite plângerea contravențională formulată de petentul Șoșoacă Dumitru Silvestru în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov. Anulează procesul-verbal de contravenție. Exonerează petentul de la plata amenzii. Pronunțată astăzi, 09.04.2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”, așa sună altă decizie a magistraților, în care – apărat de avocata Șoșoacă – Dumitru Silvestru a scăpat de griji.

Diana Șoșoacă și-a apărat soțul și în procesul deschis în septembrie 2019, în care Oltchim S.A. îi solicita lui Dumitru Silvestru ”contravaloarea concediului de odihnă și prima de vacanță încasat necuvenit”.

ADVERTISEMENT

Diana Șoșoacă recuperează banii pierduți ai lui Silvestru

”Solutia pe scurt: Dosar nr. 1090/90/2019 Hot Admite acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 978 lei reprezentând contravaloarea concediului de odihnă, a primei de vacanţă, încasată necuvenit, în anul 2018, pentru perioada nelucrată, a contribuţiilor, precum si contravaloarea echipamentului de lucru si protecţie. Admite in parte, cererea reconvenţională”, așa suna partea de decizie nefavorabilă soțului Dianei Șoșoacă, obligat să returneze suma de 978 lei, în februarie 2021.

”Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 1064 lei reprezentând sumă înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie si dobânda legală, începând cu data scadenţei si până la data plăţii efective. Dispune compensarea obligaţiilor părţilor, urmând ca reclamanta să achite diferenţa cuvenit pârâtului reclamant, în urma actualizării sumei de 1064 lei. Cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.02. 2021, la sediul Tribunalului Vâlcea”, au hotărât magistrații în favoarea lui Dumitru Silvestru, la același termen, în februarie 2021.

Practic, soțul Dianei Șoșoacă a fost obligat, pe de o parte, să returneze 978 lei, dar are de primit, pe de altă parte, 1064 lei! Procesul nu este încă terminat, apelul Oltchim S.A. urmând să se judece luna viitoare, la Curtea de Apel Pitești.

ADVERTISEMENT