Life

Rețetă de mâncare de spanac. Care este ingredientul secret care dă gust preparatului

Spanacul este o plantă verde folosită cel mai frecvent în salate, dar merge de minune și în tot felul de preparate culinare, cum ar fi mâncărurile rapide.
10.12.2021 | 16:12
Reteta de mancare de spanac Care este ingredientul secret care da gust preparatului
Rețetă de mâncare de spanac. Un preparat simplu, rapid și gustos. Sursa foto: Pinterest.com
ADVERTISEMENT

În general, spanacul se pregătește cu un sos bechamel, dar pentru că suntem în perioada Postului Crăciunului rețeta va fi una mult mai ușoară.

Simplitatea poate fi, uneori, cea mai bună variantă, mai ales atunci când ești pe fugă și vrei să faci ceva rapid și pe gustul mofturoșilor.

ADVERTISEMENT

Rețetă de mâncare de spanac. Un preparat simplu, rapid și gustos

Spanacul este o sursă minunată de fier și conține foarte mult potasiu, calciu și magneziu. Toate acestea fac bine organismului. Și unde mai pui că leguma are un gust plăcut.

Ingrediente pentru mâncarea de spanac:

  • 1 kg spanac proaspăt sau 500 grame de spanac congelat
  • 2-3 căței de usturoi
  • o ceapă
  • ulei de floarea soarelui pentru prăjit
  • zeama de la o jumătate de lămâie
  • smântână de post
  • sare și piper, în funcție de gustul fiecăruia
ADVERTISEMENT

Mod de preparare mâncare de spanac. Pașii de urmat:

  1. Spanacul proaspăt se pune într-o oală la fiert pentru câteva minute. Se adaugă un praf de sare
  2. După ce s-a opărit se pune imediat într-un vas cu apă rece
  3. Procedura de mai sus este ideală pentru a păstra intacți toți nutrienții, cât și culoarea frumoasă
  4. În cazul în care folosiți din cel congelat e bine să fie scos din timp din frigider
  5. Spanacul se scurge de apă și se lasă într-un bol
  6. Ceapa și usturoiul se curăță și se taie cât mai mărunt
  7. Cele două legume de la punctul 6 se călesc într-o tigaie cu ulei încins
  8. Se adaugă spanacul scurs foarte bine de apă. Cel proaspăt se toacă mai mărunt
  9. Se lasă pe foc preț de câteva minute. În acest interval se amestecă bine să nu se ardă
  10. Spanacul se ia de pe foc și se dă prin blender. Se poate folosi și un mixer vertical
  11. Se adaugă sare și piper, în funcție de preferințele fiecăruia
  12. Se adaugă zeama de lămâie
  13. Se pune smântâna de post și se amestecă bine
  14. Mâncarea de spanac merge de minune cu mămăligă caldă
  15. Spor la treabă!