News

Spania, lovită de încă o tragedie. Cel puțin zece oameni au murit după un incendiu izbucnit într-un azil de bătrâni

Un incendiu puternic a izbucnit într-un azil de bătrâni din Spania, în urma căruia au murit zece oameni. A fost deschisă o anchetă.
15.11.2024 | 11:20
Spania lovita de inca o tragedie Cel putin zece oameni au murit dupa un incendiu izbucnit intrun azil de batrani
Incendiu puternic într-un azil de bătrâni din Spania. Foto captură Telemadrid/El Pais
ADVERTISEMENT

Spania a fost lovită de încă o tragedie, la primele ore ale acestei dimineți, după un incendiu izbucnit într-un azil de bătrâni. Cel puțin zece oameni au murit, iar alții sunt răniți.

Incendiu puternic într-un azil de bătrâni din Spania. Cel puțin zece persoane sunt decedate

Evenimentul a fost raportat vineri, 15 noiembrie, în jurul orei locale 05:00, la un azil din orașul Villafranca de Ebro, în Zaragoza, nord-estul Spaniei, conform publicației El Pais.

ADVERTISEMENT

Din primele date, cel puțin zece persoane au murit și alte câteva sunt rănite. Două dintre acestea sunt în stare critică, fiind transportate la spital. La momentul izbucnirii focului, 82 de bătrâni se aflau în clădire.

Potrivit primarului Volga Rodríguez, incendiul ar fi pornit de la o saltea care a luat foc într-o cameră. Însă, cercetările sunt în desfășurare, cauza exactă urmând să fie stabilită în următoarele ore.

ADVERTISEMENT

Flăcările s-au extins rapid și au fost stinse după câteva ore de pompierii sosiți în zona respectivă. Cauzele deceselor vor fi stabilite ulterior. Cel mai probabil, multe dintre victime au murit după ce s-au intoxicat cu fum, arată sursa citată.

ADVERTISEMENT

Autoritățile au deschis o anchetă

Angajații azilului nu au fost afectați în urma incendiului. Delegatul Guvernului în Aragon, Fernando Beltrán, a mers la fața locului. Oficialul a declarat că imaginile pe care l-a văzut sunt devastatoare.

ADVERTISEMENT

„A fost deschisă o anchetă pentru a afla cauzele care au provocat incendiul. Pe lângă poliția judiciară din Zaragoza, resursele de la Garda Civilă, care dețin echipamentul tehnic în Logroño, vor fi dislocate pentru a afla originea incendiului sau modul în care s-a produs răspândirea”, a transmis Beltrán.

Autoritățile au transmis că bătrânii din azil vor fi mutați într-o altă clădire. Azilul era specializat în îngrijirea persoanelor cu probleme mintale, fiind deschis în anul 2008.

ADVERTISEMENT

Nu este singura tragedie care s-a abătut asupra Spaniei. De câteva săptămâni, furtuna Dana a devastat mai multe regiuni, provocând inundații masive. Peste 200 de oameni au murit, iar printre aceștia se numără și nouă români.