Anglia și Spania s-au duelat duminică seara, la Berlin, pentru trofeul EURO 2024. „Furia Roja” a câștigat marele trofeu, al 4-lea titlu european din istorie, după o victorie cu 2-1. La polul opus, britanicii au irosit ocazia de a triumfa în premieră la Campionatul European.
Spania deține un record fabulos vechi de 23 de ani. Spaniolii, indiferent că este vorba despre cluburile iberice sau echipa națională, nu au mai pierdut o finală a unei competiții europene împotriva unui adversar din afara Spaniei de la Valencia – Bayern Munchen, finala Ligii Campionilor, pe 23 mai 2001.
„Bavarezii” se impuneau la loviturile de departajare. Tot în 2001, Liverpool o învingea pe Alaves, scor 5-4. Din acel moment, ibericii au fost de neînvins în finalele competițiilor europene. Real Madrid și Barcelona și-au câștigat finalele din Champions League, în timp ce Atlético Madrid, Sevilla și Villarreal au triumfat în Europa League.
Totodată, naționala Spaniei a câștigat EURO 2008 și 2012, dar și finala Campionatului Mondial din 2010. Perioada de glorie a ibericilor s-a prelungit după Spania – Anglia, scor 2-1, în finala EURO 2024.
De la finala Ligii Campionilor din 2002 (Real Madrid – Leverkusen 2-1), cluburile iberice și echipa națională a Spaniei au jucat în 23 de finale majore (Liga Campionilor, Cupa UEFA, Europa League, Cupa Mondială și Campionatul European) împotriva unor echipe din afara Spaniei, iar ibericii au triumfat de fiecare dată.
Este pentru prima oară când echipa națională a Angliei reușește să ajungă în finala Campionatului European pe un teren străin. La EURO 2021, „The Three” Lions au fost învinși de Italia la loviturile de departajare, deși au condus cu 1-0. De data aceasta, Harry Kane și compania vor să pună mâna pe „urecheată”.
Ollie Watkins a fost eroul Angliei în meciul din semifinale împotriva Țărilor de Jos. Atacantul de la Aston Villa a înscris golul victoriei în minutul 90, declanșând nebunia pe stadionul din Dortmund. Acum, britanicii au șansa de a scrie istorie, dar trebuie să învingă recordul fantastic al spaniolilor în finalele europene.
Au trecut 23 de ani de la ultima finală a unei competiții europene pierdute de spanioli. Ultima dată când ibericii au jucat în ultimul act al competiției împotriva unui adversar din afara Spaniei și au pierdut a fost în 2001. Atunci, în finala Europa League, Liverpool a învins Alavés cu 5-4, iar Bayern München a câștigat Champions League împotriva Valenciei la loviturile de departajare.
De atunci, ibericii au fost de neînvins în finale. Real Madrid și Barcelona și-au adjudecat de fiecare dată trofeul Champions League când au ajuns în ultimul act al competiției, iar în Europa League, Atlético Madrid, Sevilla și Villarreal au reușit și ele să câștige trofee. La fel și naționala în 2008, 2010 și 2012. Dominanța spaniolilor în competițiile europene este incontestabilă, iar această tradiție de succes le conferă un avantaj psihologic în fața oricărui adversar.
Spaniolii, care au la Netbet o cotă de 2,48 să câștige finala cu Anglia în timp regulamentar, au dominat și scena internațională în această perioadă. Totuși, au trecut 12 ani de la ultimul titlu obținut de „Furia Roja”. Acesta a fost câștigat tot la EURO, în 2012, împotriva Italiei, când ibericii s-au impus cu 4-0 în finală. De atunci, performanțele naționalei au scăzut, însă la această ediție a turneului final, echipa lui Luis de la Fuente a arătat fantastic.
În ceea ce privește meciurile directe dintre Spania și Anglia la turneele finale, britanicii au un ușor avantaj. „The Three Lions” s-au impus de două ori, o dată în 1980 și o dată în 1996, în timp ce „Furia Roja” a câștigat la Campionatul Mondial din 1950. Ultimele cinci întâlniri dintre cele două naționale au fost extrem de echilibrate: Spania a câștigat două meciuri, Anglia tot două, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Selectțonerul Angliei, Gareth Southgate, a prefațat meciul de duminică. Acesta a vorbit despre avantajele Spaniei, însă este sigur că elevii săi pot face o partidă bună și pot scrie o pagină importantă în istoria fotbalului britanic. El a declarat:
„Nu va fi ușor să avem noi mingea și să-i facem să alerge. Presează foarte, foarte bine așa că va trebui să fim excepționali atât cu mingea la picior cât și fără ea. E o finală, așa că ne așteptăm să fie așa. Ei au fost cei mai buni (n.r. – până acum), dar și noi am început să arătăm o versiune mai bună a noastră.
Ziua în plus de odihnă a Spaniei este un motiv de îngrijorare. În ultimele turnee acest aspect a reprezentat o problemă pentru finaliste. Trebuie să facem tot posibilul ca să-i recuperăm pe jucători. Am ajuns aici și, cu ce am arătat până acum, avem o șansă la fel de bună ca a lor”.