Spațiile verzi din București, tot mai puține. De ce se usucă tot mai mulți copacii și cum plantau bunicii noștri mai bine decât o fac primăriile acum

Spațiile verzi din București se află într-un declin de mulți ani încoace. Cu mai puțin de 10 metri pătrați de spații verzi pe cap de locuitor,  capitala se află inclusiv într-o procedură de infringement din cauza poluării. Dincolo de scăderea suprafeței, există inclusiv o degradare enormă în întreținerea spațiilor verzi.

Spațiile verzi din București, tot mai rare. Plantăm des, dar prost

Altfel spus, nu doar că avem puțin spațiu verde, dar nici nu știm să-l administrăm. Atunci când nu sunt defrișați în mod ilegal, arborii mor din cauza incompetenței primăriilor. Iar ce plantăm în locul lor, plantăm prost și pe bani mulți. Acțiune care în unele zone se repetă anual chiar. Cum s-a ajuns ca cel mai bogat oraș din Europa de Sud-Est, care alocă sute de milioane de euro pe întreținerea spațiilor verzi, să nu poată îndeplini niște sarcini elementar de simple precum plantarea și îngrijirea arborilor?

Președinta Asociației Peisagiștilor din România, Diana Culescu, urmărește de mai mulți ani subiectul despre spațiile verzi din București și a vorbit în mai multe rânduri despre cauzele situației din prezent. Am vorbit cu aceasta pentru a înțelege de ce ne mor arborii din capitală și de ce nu reușim să plantăm cu succes alții noi.

Problemele încep încă din momentul planificării. „În primul rând, atunci când se plantează ar trebui asigurat un buget pentru minim 2 ani pentru toate lucrările și acțiunile de întreținere din viitor. La noi există buget doar pentru materialul săditor și munca din timpul plantării. În timp ce în țări ca Franța se asigură în mod normal buget pentru 3 ani”, spune peisagista.

Digi24.ro

Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un control psihiatric

O altă problemă constă în alegerea speciilor de arbori care sunt aleși fie pentru că sunt cei mai ieftini, fie după ce cred decidenții că ar arăta mai frumos, fără a ține cont de șansele lor de a supraviețui pe termen lung. Un exemplu pe care-l dă aceasta este teiul. Deși există numeroase studii despre cum aceștia nu sunt potriviți pentru aliniamente stradale și se usucă mai des din cauza sării aruncate iarna, noi continuăm să-i plantăm în numere mari.

„La nivel internațional se vorbește de globalizarea bolilor și dăunătorilor. Se încurajează o limită maximă astfel încât nicio specie să nu reprezinte mai mult de 20% din arbori, altfel riști să piară o mare parte din ei într-un singur sezon. Franța avea înainte o proporție uriașă de platani, dar tigrul platanului și mai multe boli au redus drastic numărul lor. De aceea ei aleg astăzi să diversifice cât mai mult ”, spune aceasta. De notat că deși restul Europei a schimbat direcția, administrațiile bucureștene insistă să planteze anual disproporționat de mulți platani. Pe lângă vulnerabilitatea crescută, un număr atât de mare de platani crește substanțial și șansele de a dezvolta alergii. La care se adaugă și prețul lor semnificativ mai mare – ceea ce ar putea explica și apetența unor firme de a face afaceri cu platani cu primăriile de sector.

Digisport.ro

Au făcut înconjurul lumii! Ce a scris presa internațională, după apariția imaginilor fără precedent de la Arena Națională

Multe dintre plantările care eșuează nu se văd cu ochiul liber. Chiar și cu un ochi vigilent, cetățenii nu pot verifica în mod eficient în lipsa unui Registru al Spațiilor Verzi funcțional. Diana Culescu ne-a oferit câteva exemple pe care le-a observat chiar în centrul orașului ori zone foarte circulate. Mai jos, în primul colaj de imagini luate de pe Google Street View, vedem cum chiar în zona Pieței Romane, lângă McDonald’s, sunt plantați și tăiați periodic mai multe generații de arbori timp de aproape 15 ani.

Ar putea părea pur și simplu că avem în permanență arbori, dacă nu observăm că aceștia nu cresc aproape deloc în 10 ani. În același loc, în iarna anului trecut, aceiași arbori erau iar tăiați, dovadă fiind poza realizată de Diana Culescu pe 27 decembrie de mai jos.

Un alt exemplu oferit de aceasta, tot cu imagini surprinse de Google Street View, este de la intersecția Turda cu Ion Mihalache. Aici vedem cum avem ba un frasin în 2019, după un platan în 2014, în 2020 s-ar fi plantat un tei deja uscat, după alveola e iar goală 2021, în timp ce în 2022 vedem un arțar. „Doar în acest loc avem 4 arbori diferiți în 13 ani. Vă dați seama ce date ar fi putut fi strânse despre aceste plantări dacă aveam un Registru Verde funcțional?”, adaugă aceasta.

Îngrijirea arborilor – o știință uitată într-o singură generație

O altă problemă la fel de gravă, cu privire la spațiile verzi din București, este că administrațiile Capitalei nu reușesc să îngrijească corespunzător arborii și vegetația pe care o avem deja. În cazul arborilor maturi sau celor care au supraviețuit primilor ani, moartea lor survine fie de multe ori mai mult din incompetența autorităților responsabile. Diana Culescu a enumerat o parte din cele mai des întâlnite practici care duc la acest rezultat.

„Vorbim în primul rând de toaletarea arborilor. Termenul este de fapt unul inventat de Primăria București în 2009 printr-o hotărâre și e unul complet nepotrivit”, e de părere aceasta. „Angajații care se ocupă de această activitate nu au pregătirea necesară și folosesc drujbe pentru toate lucrările, cu care fac tăieri extrem de agresive.” Ultimii ani, un număr mare de arbori care au fost „toaletați” au ajuns mai mult niște butuci cu câteva cioate în loc de ramuri. Nesurprinzător, mulți dintre aceștia au murit anii imediat următori. Este și cazul ulmilor emblematici de pe Regina Elisabeta care erau sănătoși, trecuseră de vârsta de 100 de ani, doar ca să se usuce după toaletare.

O altă problemă este irigarea necontrolată. Conform peisagistei, responsabilii nu țin cont de specificul fiecărei specii – unii arbori sunt potriviți pentru medii secetoase, în timp ce alții au nevoie și absorb mult mai multă apă. Administrațiile de sector însă, în scopul irigării gazonului, toarnă aceeași cantitate de apă indiferent de specificul arborilor. „De aceea”, ne spune Diana, „vedem mulți arbori care se rup și cad. Rădăcinile de susținere aflată lângă trunchi nu pot absorbi atâta apă și putrezesc. De aceea arborele se rupe din acea zonă și cade. Deși ei sunt încă verzi și aparent sănătoși, mulți sunt de fapt un pericol ascuns, putând oricând să se rupă.”

O altă practică este îngroparea arborilor în tartan precum în imaginea de mai jos. Acoperirea suprafeței cu acest material impermeabil oprește atât apa să ajungă în pământ, cât și aerul să circule. Pe lângă asta, nu se ține cont nici de creșterea arborilor în diametru. În opinia ei, toate acestea echivalează cu o condamnare la moarte a arborilor. Rezultatele se văd cu ochiul liber de mai mulți ani. Tocmai de aceea este cu atât mai inexplicabilă frenezia  betonării de către unele primării din ultimii ani.

Paradoxal, în timp ce cunoștințele științifice au avansat în restul lumii, în România competența în domeniu s-a prăbușit, atrage atenție aceasta. Dacă vechile generații aveau pregătirea necesară, după pensionarea acestora nu a fost nimeni să-i înlocuiască. „Avem nevoie de un program vocațional la scară largă care să te învețe cum să îngrijești arbori și arbuști, pentru că în prezent nu mai există niciunul. Nu vorbesc aici de facultatea de horticultură, unde devii deja supracalificat pentru aceste slujbe. E adevărat că necunoașterea unei limbi străine e un impediment, multe din materiale fiind în altă limbă. Însă avem și noi cărți scrise pe subiect din anii ‘60-’70 ce cuprind cunoștințele de bază. Este ca și cum le-am luat aruncat pe toate în foc și am pierdut aceste cunoștințe”, spune aceasta.

Un sistem destinat să eșueze încă de la început

Problema nu este mărimea bugetului – de fapt, Primăria Capitalei are un buget mai mult decât generos când vine vorba de spațiile verzi din București – ci din modul în care sunt gândite și cuantificate serviciile de gestionare a spațiului verde. În mod normal, angajatul ADP este cel care trimite o notă de comandă. După aceea, angajații firmei contractate vin și fac respectiva intervenție.

Problema, ne spune Diana Culescu, „este că nu se ține cont de arbore, specie, mărime ori complexitatea intervenției, ci există un preț standard practicat de administrații. Acesta se află de obicei în jur de 100 de lei pentru o intervenție pe un arbore în maxim o oră. Mult prea puțin timp pentru anumite situații. Colegi de-ai mei mi-au povestit cum erau chemați înapoi de ADP să mai taie încă odată pentru că ‘nu se vede’, deși ei își făcuseră treaba corespunzător. În ideea de tăiem cât mai mult pentru ca cetățenii să vadă că ‘se face treabă’. De aceea multe dintre firmele profesioniste au renunțat la colaborarea cu primăriile”, mai spune aceasta. „În locul acestora au apărut acele așa-zise firme de apartament. Angajații lor n-au nicio pregătire în domeniu. Sunt plătiți foarte prost, de aceea și vedem că mulți dintre ei sunt doar forță de muncă mai ieftină adusă din afara Bucureștiului.” 

Să nu existe deloc experți în administrațiile primăriilor care să sancționeze aceste practici? Există, spune peisagista, chiar ar fi fost angajați mai mulți peisagiști în ultimii ani, însă nu par să fie ascultați dacă ne uităm la deciziile care se iau în continuare. „Inclusiv eu le-am scris legat de prezența unor plante invazive în Herăstrău și le-am spus expres cum să nu le taie pentru că se vor împrăștia. Și au făcut exact ce le-am spus să nu facă și anul trecut și anul acesta”, explică aceasta. O altă problemă menționată este lipsa unei definiții sau metodologii clare a „toaletării” – astfel, nu putem evalua și sancționa o firmă atunci când taie arborii, fiindcă nu avem criterii clare.

Astfel, se conturează rețeta situației din prezent. Totul pornește de administrația care nu are nicio viziune clară și nici personal pregătit. După care avem contractele de gestionare a spațiilor verzi, făcute după criterii pur cantitative, fără legătură cu nevoile reale de pe teren. În cele din urmă, avem și firmele care, urmărind maximizarea profitului, fac lucrările în grabă și necorespunzător, știind că oricum nu există sancțiuni.

București are nevoie de un nou registru pentru spații verzi

O nevoie urgentă a capitalei ar fi un Registru Verde funcțional al spațiilor verzi. Un astfel de registru a fost finalizat în 2011, numai că a fost întocmit defectuos încă de la început. Primăria a inventariat atât spațiile publice, cât și cele private – „doar că pe cele din urmă le-au făcut din spatele gardului după ochi. Și așa am ajuns să vedem arbuști mici trecuți drept arbori pentru că persoanele nu aveau pregătirea necesară, ori în alte locuri unde harta ne arată arbori, dar la fața locului nu există nimic”, spune peisagista. Pe lângă asta, vechiul registru a fost făcut pe o platformă greu de utilizat și pentru care ar trebui cumpărate diverse licențe pentru angajații care ar trebui să introducă date. Ceea ce, în final, face din acesta doar hartă inexactă cu o imagine neclară a situației de acum 12 ani și, deci, fără prea mare folos.

Astfel, în opinia acesteia, un registru funcțional ar trebui să fie în primul rând o aplicație dinamică, în care angajații să poată lucra ușor și rapid. La fel, persoanele interesate să poată accesa și contribui cu date cât mai ușor. Nu în ultimul rând, subliniază că trebuie să cuprindă toate caracteristicile spațiilor verzi – adică nu doar arbori, dar și suprafețe gazonate, irigate, mobilier public, stâlpi de iluminat și așa mai departe. Astfel am ști cine și ce intervenții face și am putea evalua activitatea firmelor, angajaților și primăriilor. Am vedea ce buget și personal alocăm tunderii gazonului – care necesită resurse disproporționate de îngrijire – și câte arborilor, de exemplu. Am putea avea date mai clare despre câți arbori plantăm, câți rezistă și mai ales ce specii sunt, pentru a face alegeri mai bune pe viitor. Imaginile de mai sus cu plantările succesive în aceleași locuri vin în susținerea acestei afirmații.

Registrul anterior a costat circa 2 milioane de euro – având în vedere bugetul de câteva sute de milioane alocat anual, bugetarea nu pare a fi problema. Dacă administrațiile nu înțeleg nevoia unui registru sau înțeleg prea bine și nu doresc, rămâne de interpretat.

Ce ar trebui să schimbăm

Soluția, în viziunea președintei Asociației Peisagiștilor, constă într-o strategie pe două paliere: activitățile recurente pe care le facem an de an, pe de o parte, și planul pe termen lung, pe de altă parte. Acesta ar cuprinde:

• Un registru al spațiilor verzi funcțional
• Regândirea modului în care cuantificăm contractele de management al spațiilor verzi
• Pregătirea angajaților și supravegherea mai atentă a muncii lor