Specia care a trăit și în România, dar care a făcut prăpăd în mai multe locuri din lume, este șobolanul negru. A îndepărtat mai multe animale și a creat probleme mari în Noua Zeelandă, Madagascar, Galapagos și Florida Keys.
Șobolanul negru și șobolanul cenușiu aparțin ordinului Rodentia, adică animale rozătoare cu dinți incisivi care cresc pe toată durata vieții lor. Mai mult de 40% dintre speciile de mamifere de pe planetă sunt rozătoare. De-a lungul timpului, acestea au făcut ravagii în lume.
În jurul anului 1350, corăbiile care plecau din porturile Crimeei erau pline de șobolani negri, care s-au răspândit destul de repede în tot bazinul Mării Mediterane, apoi în interiorul continentului european.
Șobolanii aveau purici, principalul rezervor de Yersinia pestis, bacteria care a provocat ciuma bubonică sau Moartea Neagră, care a ucis populația Europei în Evul Mediu. Cauzele răspândirii ciumei, dar și originile acestei boli nu sunt cunoscute cu exactitate. Oamenii de știință au indicat adesea, însă, șobolanul negru ca fiind responsabil de modul în care s-a împrăștiat boala.
În plus, condițiile din așezările umane au fost prielnice pentru această specie, care s-a răspândit rapid în toată Europa. Până în anii 1800, odată cu Revoluția Industrială, șobolanul cenușiu (Rattus norvegicus) i-a luat locul.
Genul Rattus, adică grupul taxonomic din care șobolanii fac parte, include 64 de specii. Dintre toate mamiferele, este cel mai cuprinzător gen. Șobolanii sunt întâlniți în multe locuri, precum păduri, insule oceanice, zone montane și submontane. Aceștia sunt întâlniți, mai rar, în tundră, zone deșertice sau polare, potrivit mindcraft.ro.
Datorită rezistenței fizice și a regimului alimentar omnivor, șobolanii se adaptează cu ușurință la orice condiții. În plus, au și un comportament flexibil. Blana șobolanului variază de la negru la cafeniu, partea ventrală având o culoare mai deschisă.
Coada șobolanului negru este mai lungă decât restul corpului, în comparație cu cel cenușiu. În plus, corpul acestuia este mai suplu, iar botul mai ascuțit, în timp ce ochii și urechile sunt mai mari.
Potrivit dovezilor genetice și arheologice, șobolanul negru ar fi originar din Asia de Sud-Est. De acolo, a fost adus în Europa, iar la acest lucru a contribuit comerțul cu mirodenii practicat în Imperiul Roman.
Șobolanul negru din regiunea mediteraneeană are un număr diferit de cromozomi, spre deosebire de cel originar din Asia de Sud-Est. Din Europa, specia s-a răspândit în întreaga lume.
În așezările urbane, preferă locurile uscate, aflate la înălțime. Șobolanul negru se mai poate adapta și la terenurile agricole, stâncării sau copaci. Este un bun cățărător și obișnuiește să-și facă cuibul din bețe, frunze, iarbă și pânză mărunțită. Dacă nu are copaci în zonă, își sapă vizuina în pământ.
În sălbăticie, dar și în funcție de hrana disponibilă, șobolanii negri obișnuiesc să-și caute mâncarea și să-și creeze cuibul în zone separate ale teritoriului.
Conform unui studiu din Australia, din zonele naturale, șobolanii negri preferă pădurea în locul zonelor deschise sau unde vegetația e joasă. Ei aleg zonele cu vegetație densă din pădure, unde trunchiurile de copaci sunt căzute, pentru a se ascunde ușor.
Regimul alimentar al șobolanului negru include semințe, ciuperci, fructe, frunze și nevertebrate și vertebrate mici. Specia este una prădătoare și preferă să caute hrană după ce apune soarele. În cazul în care nu pot consuma mâncarea pe loc, o transportă și o cară la adăpost.
Șobolanul negru este considerat a fi un animal dăunător, mai ales în zonele unde a fost introdus. Impactul negativ al acestei specii poate fi unul puternic. De exemplu, în Noua Zeelandă, acest animal este considerat vinovat pentru dispariția mai multor specii de păsări native.
Din moment ce se poate cățăra cu ușurință, șobolanul poate urca în copaci și poate prăda cuiburile păsărilor. Mai mult, din cauza lui, mai multe specii native au fost îndepărtate din Madagascar, Galapagos și Florida Keys. Acestea au fost înlocuite în totalitate în nișele ecologice.
Șobolanul negru nu a mai fost semnalat la noi în țară din anii 1950. În schimb, locul său a fost luat de cel cenușiu. Este printre cele mai mari specii de șobolani și poate să fie de două ori mai greu decât cel negru.
Culoarea șobolanului cenușiu poate să varieze de la maro la gri. Chiar dacă este destul de mare, poate fi confundat cu bizamul (Ondatra zibethicus), care atinge dimensiunile unei pisici.
Originea șobolanului cenușiu ar fi în nordul Chinei. De acolo, s-a răspândit pe toate continentele, în afară de Antarctica, iar acum este specia dominantă din Europa, dar și din America de Nord. În general, șobolanul cenușiu trăiește unde trăiesc oamenii, existând doar câteva excepții.
Animalul este dăunător și poate transmite multe boli. Cu toate acestea, în laboratoarele din toată lumea, este un organism-model. Din cauza bacteriilor pe care le-ar putea transmite șobolanul, oamenii au încercat mereu să găsească diverse moduri de a ține departe aceste rozătoare.