Sport

Spectacol grandios în deschiderea finalei Champions League 2024. Lenny Kravitz a electrizat atmosfera pe Wembley. Video

Publicul de pe Wembley a fost animat înaintea finalei Champions League de un concert extraordinar susținut de legendarul rockstar american Lenny Kravitz.
01.06.2024 | 22:10
Spectacol grandios in deschiderea finalei Champions League 2024 Lenny Kravitz a electrizat atmosfera pe Wembley Video
Publicul de pe Wembley a fost animat înaintea finalei Champions League de un concert extraordinar susținut de legendarul rockstar american Lenny Kravitz Foto: X
ADVERTISEMENT

Final Champions League dintre Borussia Dortmund și Real Madrid, disputată sâmbătă, 1 iunie, la Londra,pe stadionul Wembley, a fost precedată de un concert extraordinar susținut de legendarul rockstar american Lenny Kravitz (60 de ani), de patru ori câștigător al premiului Grammy.

Lenny Kravitz a deschis finala Ligii Campionilor din 2024

Cunoscut în întreaga lume pentru capacitatea sa de a se conecta cu publicul prin muzica și carisma sa, el a elecrizat  atmosfera în tribune înaintea confruntării finale dintre Real Madrid și Borussia Dortmund.

ADVERTISEMENT

Cu peste trei decenii de carieră, Lenny Kravitz a devenit o icoană în lumea muzicii, având un stil care amestecă rock, blues și soul într-un mod unic. UEFA, organizatorul evenimentului, caută întotdeauna să creeze o experiență de neuitat pentru fani la astfel de evenimente majore, precum finala Champions League, iar muzica joacă un rol central în acest sens.

Finala Champions League 2024 a fost întreruptă de intrarea pe teren a patru suporteri ai lui Real Madrid

Startul finalei Campions League a fost întârziat cu două minute din motive organizatorice, mai puțin obișnuite la evenimentele UEFA. Imediat după fluierul de start al arbitrului Slavko Vincic, partida a fost întreruptă de pătrunderea pe teren a patru suporteri ai lui Real Madrid.

ADVERTISEMENT

Cei doi antrenori, Edin Terzic și Carlo Ancelotti au privit uluiți spre gazon, neînțelegând lipsa de reacție a forțelor de ordine, care au intervenit lent.

Finala de pe Wembley, premieră pentru fotbalul turc

Finala de pe Wembley va consemna o premieră: primul fotbalist turc care câştigă cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent, fie că el va fi Arda Guler (Real Madrid) sau Salih Ozcan (Borussia).

ADVERTISEMENT

De asemenea, croatul Luka Modric şi spaniolul Dani Carvajal i se pot alătura legendarului Paco Gento ca singurii care au cucerit trofeul de şase ori. Modric şi Carvajal sunt, alături de francezul Karim Benzema şi de portughezul Cristiano Ronaldo, jucătorii cu cele mai multe trofee în era Champions League, cinci fiecare, în timp ce Kroos ar putea ajunge şi el la cinci sâmbătă.

În clasamentul general al trofeelor Champions League câștigate, Spania conduce cu 19 trofee (5 aduse de FC Barcelona), urmată de Anglia, cu 15, Italia, cu 12, Germania, cu 8.

ADVERTISEMENT

Real Madrid este deasupra tuturor. ”Galacticii” deţin recordul de trofee Champions League, inclusiv Cupa Campionilor Europeni,, 14, câştigând ultimele opt finale pe care le-a disputat. Madrilenii nu au mai pierdut în ultimul act din Champions League din 1981, scor 0-1 cu Liverpool, pe Parc des Princes.

ADVERTISEMENT