Fotbal intern

MUTU e neliniştit: “Sper că nu am luat ŢEAPA VIEŢII!”

Adrian Mutu a venit la Petrolul Ploieşti ca un adevărat star, intrînd încă din start în posesia tricoului cu numărul 10. Pentru moment, însă, evoluţiile “Briliantului” în tricoul...
10.02.2014 | 15:07
MUTU e nelinistit Sper ca nu am luat TEAPA VIETII
ADVERTISEMENT

Adrian Mutu a venit la Petrolul Ploieşti ca un adevărat star, intrînd încă din start în posesia tricoului cu numărul 10. Pentru moment, însă, evoluţiile “Briliantului” în tricoul galben-albastru au fost dezamăgitoare, iar suporterii au început deja să se întrebe dacă vînzările lui Hamza şi Dore au fost o alegere inspirată din partea lui Cosmin Contra.

În ambele stagii de pregătire efectuate alături de Petrolul, Mutu a avut cifre slabe. Nu a marcat în primele 245 de minute jucate pentru “lupi”, iar “dubla” din partida cu Şerif Tiraspol nu a avut darul să şteargă evoluţiile din primele partide de pregătire, cînd “Briliantul” a părut că nu-şi găseşte locul alături de restul colegilor. Evoluţiile slabe ale lui Mutu au, însă, şi o explicaţie.

ADVERTISEMENT

A driblat capcana lui Capră

Conform apropiaţilor săi, fostul internaţional este foarte apăsat din cauza problemelor de la club, iar ancheta începută de DNA l-a făcut să-şi pună multe semne de întrebare asupra situaţiei reale de la Petrolul. Deşi venise optimist şi dornic să facă treabă, “Briliantul” ar fi început să regrete deja revenirea în Liga I. “Sper că nu am luat ţeapa vieţii”, s-a confesat Mutu prietenilor. Atît fostul internaţional, cît şi colegii săi, sînt afectaţi de faptul că Primăria a sistat finanţarea pînă la finalizarea anchetei DNA şi se tem că nu-şi vor mai primi drepturile financiare conform contractelor pe care le-au semnat. De precizat că Mutu a “mirosit” că situaţia de la Petrolul nu este tocmai în regulă încă din timpul negocierilor cu Dan Capră. La vremea respectivă, finanţatorul “lupilor galbeni” a încercat să-i introducă o clauză în contract, conform căreia salariile şi primele lui să fie plătite de Primărie. Pentru a fi mai convingător, Capră i-a arătat “Briliantului” actele semnate de club cu Primăria, în care erau trecute toate sumele, garantîndu-i, astfel, că nu se pune problema să nu-şi primească banii. Inteligent, Mutu a refuzat, însă, capcana pe care i-a întins-o Capră. “Eu am venit să joc pentru Petrolul, nu pentru Primărie. Dacă vreţi să semnez, îmi faceţi contract cu echipa de fotbal!”, a sunat replica “Briliantului”.

4 milioane € blocaţi de DNA

Consiliul Local Ploieşti se angaja, în 2013, să recompenseze performanţele sportive ale Petrolului, iar banii urmau să ajungă de la bugetul local la fotbalişti prin intermediul “Asociaţiei Comunitare Lupii Galbeni 2012”, un ONG condus de fraţii Capră, sub forma unei finanţări nerambursabile. Conform contractului semnat, Petrolul primeşte un milion de euro dacă se clasează pe unul din locurile 6-10 în Liga I, iar suma creşte la două milioane de euro dacă termină pe unul din locurile 1-5. Acelaşi contract prevede, de asemenea, acordarea sumei de un milion de euro în cazul cîştigării Cupei României, trofeu pe care echipa l-a cucerit. De precizat că Petrolul nu a apucat să primească pînă acum prima pentru cîştigarea Cupei din vara lui 2013, dar nici banii corespunzători pentru faptul că echipa se clasează, în prezent, pe locul doi, deci pe podium. Din păcate pentru “lupi”, banii nu vor veni prea curînd. Procurorii DNA anchetează modul în care Petrolului i-au fost alocate diverse sume de bani de la bugetul local, motiv pentru care, pînă la finalizarea cercetărilor, clubul trebuie să se descurce fără “caşcavalul” de la Primărie. Dacă s-ar respecta contractul de asociere, peste cîteva luni s-ar adăuga alte sume, pentru că este puţin probabil ca Petrolul să nu termine în primele cinci clasate, Liga I, performanţă pentru care ar trebui să primească alte două milioane de euro. În plus, cîştigarea Cupei (echipa este califcată în semifinale) ar mai adăuga un milion de euro pe lista “de aşteptare”. În aceste condiţii, Petrolul se vede nevoit ca, pînă la finalizarea anchetei DNA, să se descurce fără patru milioane de euro, dacă punem la socoteală şi “restanţa” pentru cîştigarea Cupei din sezonul trecut!

ADVERTISEMENT

Ce sume ar trebui să cîştige Mutu la Petrolul

FANATIK.RO v-a prezentat, în noiembrie 2013, cifrele exacte ale mutării “Briliantului” la gruparea din Ploieşti. Faptul că Primăria a blocat, pentru moment, finanţarea “lupilor galbeni” îl afectează direct pe Mutu, finanţatorii bazîndu-se pe sumele pe care le-ar fi primit de la Consiliul Local pentru a-l plăti pe atacant.

Cifrele afacerii:

500.000 € pe an contract, sumă garantată de Primăria şi Consiliul Local Ploieşti

250.000 € dacă Petrolul ajunge în play-off-ul Ligii Campionilor

250.000 € daca Petrolul intră în grupele Ligii Campionilor

500.000 € daca Petrolul reuşeşte calificarea în optimile Ligii Campionilor

50.000 € dacă Mutu marchează 10 goluri

100.000 € dacă Mutu înscrie peste 30 de goluri

100.000 € dacă Petrolul cîştigă Cupa României

5.000 € pentru fiecare prezenţă a lui Mutu la echipa naţională

Contra îşi pregăteşte deja “dezertarea”

Intervenţia DNA la Petrolul nu l-a lăsat indiferent nici pe Cosmin Contra. Conform surselor FANATIK.RO, tehnicianul s-a confesat apropiaţilor că, în condiţiile actuale, îi este imposibil să-şi îndeplinească obiectivele. “Fără linişte financiară, nu ne putem bate titlu. Steaua va defila, Astra la fel, ne va fi greu să prindem şi un loc de cupă europeană”, ar fi spus “Guriţă”. Tehnicianul “lupilor” îşi pregăteşte deja plecarea de la Petrolul, motiv pentru care apropiaţii săi au aruncat în presă varianta cum că se află pe lista lui Getafe, tocmai pentru a-şi creşte cota şi a prinde un contract avantajos la finalul sezonului.

ADVERTISEMENT

Mitică prevesteşte deja dezastrul!

Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, consideră că Petrolului îi va fi aproape imposibil să se descurce fără banii veniţi de la Consiliul Local Ploieşti, atacînd, totodată, intervenţia DNA asupra clubului. Mitică nu consideră că actualul finanţator, Dan Capră, are resursele financiare să susţină un club precum Petrolul şi prevede dezastrul pentru “lupi”. “Dacă se retrage primăria de la Petrolul, rămîn fiii ploii. Nu există să meargă ceva bine în România şi să nu fie stopată ori de DNA, ori de altceva. A făcut pentru comunitate un stadion frumos, o echipă frumoasă, trebuia să intre cineva să le taie macaroana”, a spus Dragomir.

Capră, “finanţatorul” cu 5.000 € salariu

Daniel Capră a ajuns la Petrolul Ploieşti în urmă cu doi ani, adus la club de Valeriu Răchită, fostul antrenor al echipei. Deşi pozează de fiecare dată în postura de finanţator al clubului, lucrurile nu sînt deloc aşa. Conform surselor FANATIK.RO, Capră este doar un simplu angajat al “lupilor” şi încasează, lunar, un salariu de 5.000 de euro. De asemenea, 90 % din banii care se încasează în urma marketingului cu Adrian Mutu ar intra în buzunarele lui Dan Capră şi Andi Crîngu, doar 10 % ajungînd în conturile clubului. De precizat că, în cazul în care procurorii vor constata nelegalitatea contractului dintre “lupi” şi Consiliul Local, se va ajunge la situaţia în care clubul va trebui să returneze cei două milioane de euro plătiţi pînă acum de Primărie. “O să mă apuc să colectez sumele de pe la băieţi, ce să fac? Şi dacă o să strîng doar 100 de euro, adaug eu restul!”, a comentat, ironic, Dan Capră.

ADVERTISEMENT

Banii se duc în fondul de rezervă

Procurorii DNA anchetează parteneriatul dintre Consiliul Local Ploieşti şi Petrolul în urma unei sesizări făcută, la sfîrşitul anului trecut, de fosta directoare economică de la Primărie, Nicoleta Crăciunoiu. Aceasta a refuzat, în repetate rînduri, să semneze ordinele de plată către Petrolul, invocînd nelegalitatea înţelegerii dintre părţi, atitudine care i-a atras îndepărtarea din funcţie. 27 de consilieri locali din Ploieşti au fost chemaţi la DNA zilele trecute pentru a da explicaţii în legătură cu votul pentru hotărîrile în urma cărora fotbaliştii şi membrii staff-ului de la Petrolul au fost premiaţi prin intermediul asociaţei “Lupii Galbeni 2012”. Tot în acelaşi dosar a mai fost audiat şi primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu. Iulian Teodorescu, viceprimarul oraşului prahovean, a explicat care sînt consecinţele anchetei DNA. “Vom suspenda protocolul de colaborare pînă la finalizarea anchetei DNA. Va fi un proiect de hotărîre în acest sens. Banii prevăzuţi în proiectul de buget pentru prime vor fi trecuţi în fondul de rezervă. Aşteptăm să vedem cum se va finaliza ancheta”, a spus viceprimarul Ploieştiului pentru observatorul.ph.

Care este bugetul Petrolului

FANATIK.RO a aflat care sînt banii de care clubul prahovean a dispus la startul sezonului, aici neincluzînd banii de la Primărie. Conform unui calcul simplu, Petrolul a început sezonul cu un buget de 6.4 milioane de euro!

2.9 milioane de euro din drepturile TV

2 milioane de euro din transferuri şi sponsorizări

1.5 milioane de euro din abonamente şi marketing

0 euro de la finanţatorul Dan Capră

Dacă adăugăm şi banii care ar fi venit din partea Primăriei, rezultă că “lupii” ar fi putut ajunge la un buget de minimum 8 milioane de euro.

ADVERTISEMENT
Tags: