Sport
Betano Left
Betano Right
Betano TOP

”Spionul” lui Edi Iordănescu a venit cu vești bune de la Germania – Ucraina 0-0: ”Sunt anumite vulnerabilități”

Edi Iordănescu a primit deja toate concluziile de la meciul amical Germania - Ucraina 0-0, acolo unde a avut un om care să spioneze primul adversar de la EURO 2024.
04.06.2024 | 23:06
Spionul lui Edi Iordanescu a venit cu vesti bune de la Germania  Ucraina 00 Sunt anumite vulnerabilitati
Edi Iordănescu a primit deja toate concluziile de la meciul amical Germania - Ucraina 0-0, acolo unde a avut un om care să spioneze primul adversar de la EURO 2024. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Selecționerul naționalei României l-a mandat pe Ionuț Badea să meargă la partida de la Nurnberg pentru a urmări și a face o analiză amplă a jocului prestat de formația lui Serghei Rebrov.

Ce vești a primit Edi Iordănescu după Germania – Ucraina 0-0

Întors de la întâlnirea amicală Germania – Ucraina 0-0, Ionuț Badea a tras câteva concluzii în ceea ce privește primul adversar al naționalei României de la EURO 2024 și a venit cu vești mixte pentru Edi Iordănescu.

ADVERTISEMENT

”Meciul de aseară a fost unul mai degrabă de pregătire a celui cu Belgia. De ce spun asta? Sistemul folosit a fost defensiv, cu multe dublaje, un 5-4-1 cu un presing mai degrabă defensiv, cu centrul de greutate retras. Asta a dus la o dominare cvasitotală a nemților, care au avut ceva rigiditate la mijloc, altfel ar fi dat goluri.

Nu a fost un meci etalon pentru noi, pentru ce vor juca contra noastră. Sunt convins că Rebrov va folosi contra Poloniei un stil de joc specific pentru meciurile pe care le va avea cu România și Slovacia. Iar meciul cu Moldova cred că îl vor folosi pentru moral.

ADVERTISEMENT

Oricum, chiar dacă nu au avut o posesie nici măcar decentă, Ucraina este o echipă cu individualități foarte importante. Am pe retină meciurile cu Islanda și Bosnia, unde s-a văzut această calitate.

Ieri au folosit o echipă hibrid, nu am văzut titularii pe care sunt convins că îi va băga cu România, în primul meci de la EURO. Acești jucători pe care-i are la dispoziție sunt peste medie. Ne uităm la Dovbyk, Tsygankov, Mudryk. Atacul Ucrainei este foarte bun”, a declarat Badea, la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Probleme la nivelul mijlocașilor centrali

Trimisul lui Edi Iordănescu la Nurnberg consideră că Ucraina, chiar dacă are un lot valoros, are lacune atunci când se apără supraaglomerat, iar punctul vulnerabil este dat de lentoarea celor doi mijlocași centrali, Taras Stepanenko și Mykola Shaparenko.

ADVERTISEMENT

”Cum spuneam, nu a fost un meci etalon, dar sunt niște concluzii de tras, atunci când Ucraina se apără în densitate sunt anumite vulnerabilități pe care sper ca jucătorii echipei naționale să le poată exploata.

Există un spațiu între linii, unde cei 2 mijlocași centrali au fost fără mijloace defensive. Stepanenko și Shaparenko nu sunt agresivi. Spațiile acestea se pot dezvolta în favoarea noastră dacă se schimbă direcția de joc. Oricum, meciul de ieri nu a fost prea relevant pentru ce va urma, mai degrabă au fost cele cu Islanda și Bosnia și va fi cel de vineri, cu Polonia.

De menționat că atunci când este pe contraatac sau duce un atac pozițional, Ucraina face ca atacurile să conteze. Nu pierde mingea la două sau trei pase, ceea ce spune foarte multe despre încrederea lor și despre mijloacele tehnico-tactice”, a mai spus Ionuț Badea.