News

Spitalele din Capitală au rămas fără locuri la ATI pentru pacienții Covid. Medicii imploră autoritățile să găsească soluții

02.03.2021 | 15:54
Spitalele din Capitala au ramas fara locuri la ATI pentru pacientii Covid Medicii implora autoritatile sa gaseasca solutii
ADVERTISEMENT

Valul trei al pandemiei Covid, anunțat de specialiștii sanitari din toate colțurile lumii încă de la sfârșitului anului trecut, pune încet, dar sigur stăpânire pe România. În Capitală, de pildă, nu mai există locuri în terapie intensivă pentru pacienții care se confruntă cu forme grave ale bolii, așa că medicii sunt nevoiți din nou să-i transfere către alte spitale din țară.

Dacă numărul creşte, trebuie ca toate spitalele să fie capabile să primească pacienţi COVID şi să asigure asistenţă medicală şi pentru ceilalţi pacienţi, în acelaşi timp”, a explicat managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală”, avertizând că următorul val va fi mult mai puternic în comparație cu precedentele două, din cauza noilor tulpini aflate în circulație.

ADVERTISEMENT

O poziție similară a avut recent și Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase a Spitalului Victor Babeș din Timișoara, după două săptămâni în care s-a constatat o creștere semnificativă a numărului de pacienți internați.

Noul val al pandemiei pune stăpânire pe București. Spitalele nu mai au locuri la ATI pentru bolnavii Covid

România trebuie să se pregătească pentru un foarte posibil val trei al pandemiei, chiar dacă acum traversăm o perioadă de acalmie faţă de ce am avut în toamnă, o nouă reizbucnire a pandemiei este mai mult decât posibilă.

ADVERTISEMENT

Pandemia este a noastră a tuturor şi toate segmentele sectorului medical trebuie să fie pregătite să primească şi să îngrijească pacienţi COVID”, a declarat medicul Cătălin Apostolescu la Antena 3.

Cât despre o posibilă clacare a sistemului sanitar, acesta susține că ar putea fi evitată doar în situația în care li s-ar permite tuturor spitalelor să trateze pacienţi infectați cu virusul SARS-CoV-2.

ADVERTISEMENT

Într-o primă fază, desemnarea unor anumitor spitale a putut să funcţioneze, însă dacă numărul creşte, trebuie ca toate spitalele să fie capabile să primească pacienţi COVID şi să asigure asistenţă medicală şi pentru ceilalţi pacienţi, în acelaşi timp.

În plus, logica ne spune că un al treilea val are şanse mai mari să fie mai puternic ca valurile de până acum”, a mai spus actualul manager al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balş din Capitală.

ADVERTISEMENT

Virgil Musta militează pentru înăsprirea restricțiilor: „Nu e de joacă”

Într-o situație critică se află la această oră și Spitalul Victor Babeș din Timișoara, pe fondul numărului mare de persoane infectate care au fost internate în ultimele două săptămâni. În opinia medicului Virgil Musta, singura soluție pentru a evita ca sistemul sanitar să ajungă din nou în colaps ar fi revenirea la restricții.

Avem experiența anului trecut, în momentul în care în Europa a început să apară  și să crească numărul de cazuri, la un interval de 2-3 săptămâni, au apărut și la noi și apoi au crescut.

Același lucru se întâmplă și acum. Europa se confruntă cu un număr mare de cazuri. Foarte probabil că și noi urmăm calea Europei, din păcate, și în curând ne vom confruntă cu un număr și mai mare de cazuri.

În Timișoara și în Timiș, din păcate, noi deja de două săptămâni simțim această creștere a numărului de cazuri și presiune pe sistemul de sănătate, astfel încât cu greu mai facem față cazurilor severe care necesită internare.

Experiența anului trecut ne-a arătat că în momentul în care nu respectăm regulile ne vom confruntă cu o pandemiei. Am avut un prim val care a fost foarte bine ținut sub control, datorită regulilor stricte. Apoi a venit o relaxare. De fiecare dată când ne relaxăm se constată revigorarea infecției.

Trebuie să comunicăm că toată lumea să înțeleagă riscurile la care suntem supuși. Cei care fac politicile de Sănătate Publică trebuie să găsească cele mai bune soluții pentru ca pandemia să fie ținută sub control.

Poate că pe de-o parte trebuie întețite ușor constrângerile, trebuie comunicat pentru că lumea să înțeleagă că nu e de joacă”, a declarat șeful secției de boli infecțioase a Spitalului Victor Babeș din Timișoara.

ADVERTISEMENT