News

Spitalele din São Paulo, în pragul colapsului din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19

18.05.2020 | 11:02
Spitalele din Sao Paulo in pragul colapsului din cauza numarului mare de cazuri de COVID19
ADVERTISEMENT

Primarul din São Paulo, Bruno Covas, a anunțat că spitalele din oraș sunt ocupate la 90% din capacitate și a estimat că în două săptămâni nu vor mai fi locuri pentru cei bolnavi de coronavirus. Covas a cerut impunerea de măsuri de carantină severă în acest stat brazilian pentru a evita colapsul sistemului sanitar, scrie BBC, citată de News.ro.

Fără amenzi la São Paulo

Orașul São Paulo și statul federal cu același nume este una dintre cele mai afectate de epidemia de coronavirus, înregistrându-se circa 3.000 de decese cauzate  de coronavirus.

ADVERTISEMENT

Covas a spus  că încearcă să-l convingă pe guvernatorul statului să înăsprească măsurile de carantină înainte ca sistemul sanitar să nu mai poată face față îmbolnăvirile.

Carantina în São Paulo a fost impusă acum două luni, când magazinele, școlile și spațiile publice au fost închise, însă izolarea în case a oamenilor nu a fost respectată de cei 12.000.000 de locuitori, deoarece nu sunt prevăzute amenzi pentru cei care încalcă regulile de izolare.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, sprijinul guvernatorului, care controlează poliția, este crucial pentru ca măsurile de carantină să poată deveni  eficiente.

Brazilia, pe locul 4 la infectări

Sâmbătă, Brazilia a ajuns pe locul 4 la nivel mondial ca număr de infecții cu SARS-CoV-2, depășind astfel Spania și Italia. Doar Statele Unite, Rusia și Marea Britanie au mai multe cazuri de îmbolnăvire.

ADVERTISEMENT

În ultimele 24 de ore, numărul infecțiilor noi este de 7.938, totalul trecând de 241.000. Numărul  cazurilor fatale este de 16.118, dintre care 485 anunțate  prin ultima raportare făcută de Ministerul Sănătății.

Cifrele oficiale sunt contestate de unii  experți în sănătate din  Brazilia care afirmă că gradul redus al testării nu oferă o imagine exactă a răspândirii bolii în rândul populației de peste 210.000.000 de locuitori.

ADVERTISEMENT

În Brazilia sunt testaţi doar cei care ajung la spital. Bazat pe datele disponibile, este greu de ştiut ce se întâmplă de fapt. Nu avem o politică reală pentru a gestiona epidemia”, a declarat Domingo Alves, de la Facultatea de Medicină a Universităţii din São Paulo.

Alături de alți experți, Alves a realizat un studiu care sugerează că numărul infecțiilor la nivel național ar fi de 15 ori mai mare decât cel oficial.

Puternic contestat este și președintele Jair Bolsonaro din cauza modului în care a gestionat crizaz sanitară, inclusiv prrin sfidarea repetată a recomandărilor privind distanțarea sociale. Cea mai recentă a avut loc ieri, când Bolsonaro s-a fotografiat cu susținători ai săi și cu mai mult copii în capitala Brasilia. Bolsonaro susține că regulile de izolare nu   vor face decât să distrugă economia țării.

În Brazilia s-au  înregistrat circa 50% din totalul de 500.000 de infectări din zona Americii Latine și Caraibelor. Mexic se confruntă cu o creștere accelerată a cazurilor, iar sistemul sanitar din Ecuador este depășit de situație încă de luna trecută.

Organizația Mondială a Sănătății apreciază că, în momentul de față, Americile au devenit centrul pandemiei de coronavirus.

ADVERTISEMENT