News

Spitalele din țară, pline de copii cu viroze respiratorii. Recomandările medicilor pentru părinți

Valul de viroze respiratorii care îi afectează pe copii se intensifică. Spitalele din țară sunt pline, iar autoritățile iau măsuri. Recomandările medicilor pentru părinți.
12.12.2022 | 07:00
Spitalele din tara pline de copii cu viroze respiratorii Recomandarile medicilor pentru parinti
Virozele respiratorii sufocă spitalele din țară. Decizia Ministerului Sănătății. Sursa foto: cnn.com
ADVERTISEMENT

Secțiile de pediatrie din țară sunt pline. Întrucât doctorii nu mai fac față numărului de cazuri care crește alarmant, au fost deschise zeci de unități ambulatorii cu circuite separate.

Virozele respiratorii sufocă spitalele din țară. Decizia Ministerului Sănătății

Încă din luna noiembrie, specialiștii avertizau că România se va confrunta cu un val intens de viroze. Un cunoscut medic pediatru spunea că suntem în fața  celui mai mare val de bronșiolite din ultimii 10 ani.

ADVERTISEMENT

Din păcate, acest avertisment s-a adeverit. În prezent, secțiile de pediatrie din spitale sunt pline. Cel mai grav este faptul că circa 10% dintre copiii care ajung în camera de gardă au insuficiență respiratorie. Asta înseamnă că ei au nevoie de oxigen pentru a respira.

Întrucât medicii nu mai fac față numărului mare de cazuri, au fost deschise 59 de unități ambulatorii cu circuite separate, la nivel național.

ADVERTISEMENT

Acestea care sunt pregătite să-i primească pe copiii cu viroze respiratorii, a anunțat Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Pentru copiii a căror simptomatologie persistă mai mult de 3-5 zile sau dacă tratamentul deja administrat nu dă rezultate, medicii de familie vor îndruma copiii către aceste centre de evaluare pediatrică.

ADVERTISEMENT

”Copiii cu simptomatologie severă sau cei cu factori de risc vor fi direcționați de medicul de familie sau din centrele de evaluare către spital (UPU/CPU). Evaluarea clinică a pacientului pediatric se va realiza în conformitate cu Ghidul Insuficiența respiratorie acută la sugar – evaluare și tratament imediat, aprobat de Comisia de Pediatrie a Ministerului Sănătății”, anunță instituția condusă de Alexandru Rafila.

Medicii: ”Ce e mai rău abia acum urmează”

Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, avertizează că violența valului de gripă care afectează acum America de Nord va ajunge și la noi.

ADVERTISEMENT

Deși suntem doar în debut de iarnă, sunt deja 9 milioane de bolnavi și aproape 5.000 de decese la nivel mondial, subliniază dr. Alexiu.

”Vine și la noi, nu vă faceți iluzii! Doar că la noi nici paracetamol nu prea se mai găsește, de suficiente ventilatoare ce să mai zic. În schimb, mai avem vaccin gripal în cabinete unii dintre noi, mai e și în farmacii. Faceți pasul acesta, până nu e prea târziu”, spune medicul de familie, conform Adevărul.ro.

Recomandările medicilor pentru părinți

Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu vine în sprijinul părinților cu o serie de sfaturi privind îngrijirea copilului cu viroză respiratorie acută la domiciliu.

Acesta spune că medicamentele ajută copilul să tolereze boala mai ușor, dar nu-l vindecă mai repede de 7-10 zile.

În general, copiii pot fi ajutați să treacă mai ușor prin infecție printr-o hidratare continuă. În momentul în care este deshidratat, starea lui generală se alterează și urinează mai puțin de 3 ori pe zi.

Dr. Craiu spune că secrețiile nazale trebuie îndepărtate cu ajutorul serului fiziologic sau a apei de mare, mai ales înainte de masă sau de somn, iar îmbrăcămintea copilului trebuie să fie lejeră. În locuințe, temperatura nu trebuie să depășească 22 de grade Celsius.

În privința medicamentelor recomandate pentru febră, acestea pot fi: paracetamolul, ibuprofenul sau algocalminul, iar cele împotriva tusei nu se administrează la copilul sub 1 an.

Cercetările spun că mierea poate fi utilă în cazul tusei, dar nu la copiii sub 1 an. Copiii între 1 an și 5 ani pot primi o jumătate de linguriță, iar o linguriță pe zi, între 6 și 12 ani.

ADVERTISEMENT