News

Spitalul Filantropia din Craiova, ținta unor acuzații grave. Pacienți neglijați, medicamente furate și relații intime în sălile de tratament

26.03.2021 | 17:06
Spitalul Filantropia din Craiova tinta unor acuzatii grave Pacienti neglijati medicamente furate si relatii intime in salile de tratament
ADVERTISEMENT

Spitalul Filantropia din Craiova este ținta unor acuzații grave. Soțul unei angajate susține că asistenții de la sectia de hematologie neglijau pacienții pentru a întreține relații intime în timpul programului, dar și că medicamentele erau furate din instituția sanitară.

Omul a precizat că acesta este și motivul pentru care divorțează de partenera de viață. El a explicat că infidelitatea femeii a fost confirmată de mesajele pe care i le-a găsit în telefon.

ADVERTISEMENT

Se pare că femeia întreținea relații intime cu șeful ei chiar în sălile de tratament. În acest timp, bolnavii nu erau îngrijiți. În plus, omul a depus o plângere pe numele asistentului șef, Ionuţ Anghel.

Spitalul Filantropia din Craiova, ținta unor acuzații grave. Pacienți neglijați, medicamente furate și relații intime în sălile de tratament

„Mi se tot spunea că cei doi au o relaţie, dar eu nu am crezut. Am avut o discuţie cu amândoi, dar au negat. Ionuţ zicea că e o înscenare, a jurat chiar pe copilul lui că nu este adevărat ce se aude,” a declarat bărbatul de 36 de ani, potrivit Adevărul.

ADVERTISEMENT

Acesta a mai explicat că a găsit mai multe mesaje în telefonul soției sale: „toate mesajele şi le dădeau în timpul serviciului. Se ascundeau de colegi, aşteptau să rămână singuri şi se duceau în sala de tratament”.

„Acolo se petreceau partidele de sex. El îi scria că o iubeşte, ea îi răspundea la fel, în fine lucrurile sunt clare. Când am găsit mesajele, am luat legătura cu soţia lui Ionuţ Anghel, aceasta este şi ea asistentă la hematologie, a spus că ştia că cei doi au o legătură încă din vara anului trecut, că a avertizat-o pe soţia mea să-i lase bărbatul în pace. Bineînţeles, şi-n faţa ei cei doi au negat. Doamna a zis că mie nu mi-a spus pentru că nu dorea să-mi distrugă căsnicia şi că ea nu l-a lăsat pentru că au un copil împreună,” a povestit omul.

ADVERTISEMENT

Bărbatul înșelat a subliniat că lucrurile ar trebui puse în ordine de conducerea spitalului: „în ceea ce mă priveşte, îmi asum. Am greşit, nu sunt nici primul. nici ultimul bărbat înşelat. Asta e, am înaintat divorţ. Ce m-a intrigat, însă, este că lăsau baltă tratamentele ca să facă sex. Am regăsit asta în mesajele pe care şi le trimiteau. Este inuman. Dacă se duceau la un hotel, în orice în altă parte, asta era…dar nu într-un spital unde sunt bolnavi de cancer, cu leucemie, unde oamenii aşteaptă, săracii, să li se facă tratamentul la timp şi corect”

Acuzații de furt de medicamente

Sotul înșelat nu s-a limitat la aceste lucruri. Omul a povestit și că angajații furau medicamente din spital: „am aflat şi că sustrăgeau medicamente cu plasa din secţie. U ltima dată, înainte de a ne despărţi, a venit acasă cu o plasă. Plină cu medicamente, cu seringi şi alte consumabile medicale. Am întrebat-o ce-i cu plasa aia la noi în casă şi a zis că trebuie să i-o ducă lui Ionuţ, că el i-a dat-o”.

ADVERTISEMENT

„Mi s-a părut foarte ciudată povestea încă de atunci. Am întrebat-o cum le-a scos din spital. A zis că nu ea le-a scos, ci şeful. Ulterior, m-am uitat să văd ce medicamente sunt. Este vorba despre medicamente care nu se găsesc în farmacii, unele sunt folosite în tratamentul pentru leucemie. Am sesizat Parchetul şi conducerea Spitalului Filantropia,” a adăugat.

Managerul Spitalului Filantropia, Liviu Radu, a confirmat că acuzațiile bărbatului i-au fost aduse la cunoștință, totuși nu a confirmat că furtul de care vorbește ar fi fost realizat: „a venit la mine, mi-a spus ce probleme avea. I-am spus să facă o plângere. Înţeleg că este şi o anchetă penală. Şi noi am declanşat o anchetă internă şi aştept finalizarea cercetărilor. Despre suspiciunea că s-ar fi furat medicamente din spital, am făcut verificări. Nu lipseşte nimic. Din fişele pacienţilor internaţi la secţia de hematologie reiese că toate medicamentele le-au fost administrate.”

Cu doar o săptămână în urmă, una dintre asitentele de la secția de hematologie a depus o plângere pe numele asistentului șef. Ionuț Anghel ar fi încercat s-o violeze pe colega sa chiar în cabinetul lui. În plus, femeia a explicat că era hărțuită de acesta de un an de zile. Ea a cerut să fie transferată de pe secția respectivă, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Ionuț Anghel a negat acuzațiile ce i se aduc, explicând că „totul este o înscenare”. El a cerut transferul la altă secție, până la finalizarea anchetei. Bărbatul este la a doua căsnicie. Ambele soții ale sale sunt asistente medicale pe aceeași secție. După toate întâmplările, omul a intrat în concediu de odihnă.

ADVERTISEMENT