ADVERTISEMENT
News

Spitalul morții de la Piatra Neamț a avut 8 directori în 10 luni! Pacienții, ţinuţi noaptea în curtea spitalului. Foto

Autor: Traian Terzian | 15.11.2020 | 00:09
Spitalul morții de la Piatra Neamț a avut 8 directori în 10 luni! Pacienții, ţinuţi noaptea în curtea spitalului. Foto
Pacientii au fost tinuti noaptea afara in Spitalul mortii de la Piatra NEamt, pana la incendiul din 14 noiembrie

Spitalul morții de la Piatra Neamț, acolo unde sâmbătă și-au pierdut viața zece persoane iar alte șapte sunt în stare gravă, a avut 8 directori în 10 luni.

ADVERTISEMENT

Președintele Klaus Iohannis a dat publicității un mesaj de condoleanțe după tragedia de la spitalul din Piatra Neamț.

Primele imagini din salonul ATI în care a izbucnit incendiul de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț arată proporțiile dezastrului. Fotografiile au fost realizate la scurtă vreme după ce pompierii au reușit să intre în salon.

8 directori au trecut pe la spitalul din Piatra Neamț în ultimele 10 luni

România mai bifează o tragedie de proporți care probabil nu va ajuta la îmbunătățirea sistemului medical și asta în condițiile în care la conducerea spitalului din Piatra Neamț unde a avut loc incendiul mortal s-au perindat nu mai puțin de 8 directori în ultimele 10 luni.

ADVERTISEMENT

Conform ziare.com, actualul șef al spitalului, Lucian Micu, este fostul primar al orașului Roman, care nu a mai putut candida pentru încă un mandat din cauza unui dosar de incompatibilitate.

Lucian Micu, care a trecut de la PNL la PSD în august 2020, a fost numit în funcția de manager în data de 28 octombrie de către președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene, vicepreședinte PSD la nivel național.

El a fost demis din funcția de primar de către prefectul județului Neamț, după ce ANI și, ulterior, două instanțe, au constatat că este incompatibil. Pentru a ajunge managerul spitalului, Lucian Micu a fost numit consilier juridic pentru câteva zile. Fostul manager, Silviu Verzea, a demisionat după ce în presa au apărut filmări cu pacienții ținuti ore întregi în curtea spitalului. Managerii care au controlat spitalul în ultimul an au fost următorii:

ADVERTISEMENT
  • Până în 18 decembrie 2019 – Codruț Munteanu
  • 19 decembrie 2019 – 17 martie 2020 – Alexandru Juncu
  • 17 martie – 3 aprilie – Toader Mocanu
  • 3 aprilie – 9 aprilie – Florin Ionuț Apostoae
  • 9 aprilie – 17 mai – Daniela Marcoci
  • 17 mai – 20 mai – Marius Ghineț
  • 21 mai – 8 octombrie – Silviu Verzea
  • Din 28 octombrie – Lucian Micu
Spital Piatra Neamț 8 directori
Spitalul morții de la Piatra Neamț, acolo unde sâmbătă și-au pierdut viața zece persoane iar alte șapte sunt în stare gravă, a avut 8 directori în 10 luni

Ioan Cătălin Denciu, de 48 de ani, este medicul de gardă din cadrul spitalului ce a suferit arsuri de gradul II, III și IV din cauza flăcărilor. Acesta încerca să scoată pacienții din incendiu, însă costumul de protecție a fost cuprins de flăcări, şi va fi transferat în Belgia, din cauza arsurilor.

ADVERTISEMENT

Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ a mai fost în prim-plan la începutul lunii aprilie, atunci când procurorii au deschis o anchetă după ce un bărbat în vârstă de 45 de ani s-a prezentat de două ori la Unitatea de Primire Urgenţe cu simptome de Covid-19, iar medicii au decis să nu-l testeze.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT