Life

Sport la TV. Cine transmite Juventus-Inter şi Leganes-Getafe

07.12.2018 | 08:00
Sport la TV Cine transmite JuventusInter si LeganesGetafe

În programul de sport la TV de vineri, 7 decembrie, prezentat de FANATIK.RO, nu avem inclus nici un meci din Liga 1 Betano, ca urmare a faptului că marţi, miercuri şi joi s-au jucat partidele etapei a 18-a, intermediare. Următoarele jocuri, din cadrul etapei a 19-a, vor începe sâmbătă, 8 decembrie. În schimb, avem două meciuri din cadrul Ligii 2, dintre care unul este chiar deosebit de interesant, reprezentând un derby al zonei de promovare.

Universitatea Cluj - Chindia Târgovişte este un derby al Ligii 2, gazdele locul 5, oaspeţii lideri, dar distanţa este doar de trei puncte
Universitatea Cluj – Chindia Târgovişte este un derby al Ligii 2

Cele două partide din Liga 2 sunt FC Argeş – Pandurii Târgu Jiu şi Universitatea Cluj – Chindia Târgovişte, sub Feleac sosind liderul eşalonului secund, în timp ce studenţii clujeni ocupă locul 5, dar la numai trei puncte de locul 1, Chindia. Însă marele meci al serii este în Serie A, confruntarea dintre Juventus şi Inter, la Torino, adică între cele mai bune echipe ca evoluţii, în ultimele etape. În La Liga se joacă derbyul cenuşăreselor din Madrid, Leganes – Getafe. Mai avem şi două transmsiuni în direct de la CE de handbal feminin pe TVR HD, precum şi două partide din Euroliga masculină de baschet.

Ce disciplină surpriză regăsim în programul de sport la TV de vineri, 7 decembrie

16:00 Judo European Club Championship Champions League: Digi Sport 2

17:30 Fotbal Liga 2: FC Argeş – Pandurii Târgu Jiu: Digi Sport 1, Telekom Sport 3, Look Sport

19:00 Handbal feminin CE: Spania – Germania: TVR HD

19:30 Fotbal Liga 2: Universitatea Cluj – Chindia Târgovişte: Digi Sport 1,  Look Sport

19:30 Baschet masculin Euroliga: Anadolu Efes – Real Madrid: Digi Sport 4

21:30 Fotbal Serie A: Juventus – Inter: Digi Sport 1, Telekom Sport 1

21:30 Baschet masculin Euroliga: Panathinaikos – Fenerbahce: Digi Sport 4

22:00 Fotbal La Liga: Leganes -. Getafe: Digi Sport 3, Telekom Sport

22:00 Handbal feminin CE: Ungaria – Norvegia: TVR HD