Programul de sport la TV de duminică, 14 iunie, este construit pe scheletul partidelor din La Liga, a celor două confruntări din Bundesliga şi pe jocurile din Bundesliga 2, dar, bineînţeles, şi pe cel al celor două meciuri din fotbalul nostru, Viitorul – Politehnica Iaşi şi. mai ales, CFR Cluj – FCSB.
În La Liga se desfășoară trei meciuri. De la ora 15:00 avem un joc foarte interesant între două echipe cu aceeași denumire: Athletic Bilbao – Atletico Madrid. De la ora 20:00, pe micuțul stadion al lui Real Madrid B trupa lui Zinedine Zidane întâlnește pe Eibar, cu obiectivul clar de a bifa cele trei puncte. Etapa se încheie de la ora 23:00 cu partida Real Sociedad – Osasuna.
În Bundesliga sunt programate ultimele două jocuri din cadrul etapei a 31-a. Mainz, echipă din zona locului de baraj din subsol, joacă acasă cu Augsburg, iar apoi Leverkusen, care trage la locul 4, merge la Gelsenkirchen, pentru a mai adăuga un eșec lui Schalke, care a luat doar un punct după pandemie.
Avem fotbal și în Bundesliga 2. La Karlsruhe se vor bate două echipe cu scopuri diferite. Cea locală să se agațe de balonul de oxigen al salvării, cea oaspete, Stuttgart, să termine cel puțin pe locul 2, pentru a reveni în prima divizie. În Turcia Galatasaray, una dintre candidatele la titlu, trebuie să bată la Rizespor, pentru a rămâne alături de Basaksehir și Trabzonspor în cursă.