Life

Sport la TV. Cine transmite Real Madrid-Getafe, Manchester City-Liverpool și Atalanta-Napoli. Programul transmisiunilor sportive de joi, 2 iulie

02.07.2020 | 00:08
Sport la TV Cine transmite Real MadridGetafe Manchester CityLiverpool si AtalantaNapoli Programul transmisiunilor sportive de joi 2 iulie
ADVERTISEMENT

De obicei, aveam fotbal mult joi doar când se jucau partidele din grupele Europa League. Scenariul pandemic a făcut ca de această dată să beeneficiem de o seară de joi cu foarte multe partide care promit enorm și care merită a fi urmărite.

În campionatul nostru e seara ultimului meci din etapa a 7-a din play-out, Viitorul – Dinamo, partidă teribil de grea pentru câini pe terenul liderului detașat al play-out-ului. Un nou eșec pentru Dinamo ar face și mai grea misiunea acestora de supraviețuire.

ADVERTISEMENT

Tot joi se joacă meciul de baraj pentru promovare în prima divizie germană, Werder Bremen – Heidenheim, care va avea loc pe terenul echipei din prima divizie. Heindeheim, un mare centru universitar al Germaniei, încearcă prima promovare din istorie în Bundesliga.

Avem schimbul de ştafetă din Premier League la titlu în programul de sport la TV joi, 2 iulie

În Premier League avem două meciuri foarte interesante. Sheffield United, în evidentă scădere de turație, primește vizita lui Tottenham, iar seara de la ora 22:15 are loc meciul schimbului de ștafetă la titlu după doi ani de dominare a lui Manchester City. Liverpool, deja campioană, vine să joace pe terenul lui City.

ADVERTISEMENT

În Serie avem de asemeni ultimele meciuri din etapa a 29-a, Roma – Udinese și mai ales cel care promite spectacol cu goluri, foarte probabil în ambele porți, Atalanta – Napoli.

Real Madrid se poate detaşa

În La Liga sunt ultimele trei jocuri din etapa a 32-a. Eibar – Osasuna, Real Sociedad – Espanyol și de la ora 23 partida care poate produce o ruptură poate chiar decisivă în lupta la titlu: Real Madrid – Getafe.

ADVERTISEMENT

ora 20:00 Fotbal Casa Pariurilor Liga 1 play-out: Viitorul – Dinamo: Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus

ora 20:00 Fotbal Premier League: Sheffield United  – Tottenham: Eurosport 1

ora 20:30 Fotbal Serie A: Atalanta – Napoli: Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport 1

ora 20:30 Fotbal La Liga: Real Sociedad – Espanyol: Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport 2

ora 21:30 Fotbal Bundesliga baraj promovare: Bremen – Heidenheim: Digi Sport 4

ora 22:15 Fotbal Premier League: Man. City – Liverpool: Eurosport 1

ora 22:45 Fotbal Serie A: Roma – Udinese: Digi Sport2, Telekom Sport 2, Look Sport 1

ora 23:00 Fotbal La Liga: Real Madrid – Getafe: Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus