Life

Sport la TV. Cine transmite Sevilla-Barcelona şi Tottenham-Man. United. Programul transmisiunilor sportive de vineri, 19 iunie

18.06.2020 | 20:30
Sport la TV Cine transmite SevillaBarcelona si TottenhamMan United Programul transmisiunilor sportive de vineri 19 iunie
ADVERTISEMENT

În programul de sport la TV pentru ziua de vineri, 19 iunie, avem un meci din play-off-ul Ligii 1, confruntarea dintre Craiova şi Astra Giurgiu, primul meci al oltenilor după pandemie, după ce partida de acum o săptămână cu Botoşani a fost amânată pentru testarea pozitivă la COVID 19 a doctorului echipei moldovene.

De asemeni, două dintre campionatele de top din Europa ies la rampă cu câte două partide, dintre care una reprezintă adevărat cap de afiş prin implicarea echipelor care se vor întâlni.

ADVERTISEMENT

La Liga funcţionează după un principiu nemaiîntâlnit până acum, fără nici o zi de pauză, aşa încât de vineri începe etapa cu numărul 30. De la ora 20:30 avem un duel al suferinţei, Mallorca- Leganes, iar de la ora 23 primul examen tare pentru liderul Barcelona, care va juca pe terenul Sevillei.

Meci foarte greu pentru Manchester United în programul de sport la TV de vineri 19 iunie

În Premier League intrăm în prima etapă completă după cele două restanţe de miercuri. Norwich nu a depus încă armele în privinţa luptei pentru supravieţuire, deşi e lanterna roşie, la şase puncte de primul loc eliberator. Are meci acasă cu Southampton şi orice se poate întâmpla.

ADVERTISEMENT

La Londra avem un meci de 24 de carate, Tottenham, la care revin sud-coreeanul Son şi Harry Kane, lipsind doar Dele Alli şi Manchester United, cu Pogba şi Rashford refăcuţi complet.

ora 20:00 Fotbal Casa Pariurilor Liga 1 play-off etapa a 4-a: Craiova – Astra Giurgiu: Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus

ADVERTISEMENT

ora 20:00 Fotbal Premier League: Norwich – Southampton: Eurosport 1

ora 20:30 Fotbal La Liga: Mallorca – Leganes: Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 2

ora 22:15 Fotbal Premier League: Tottenham – Man. United: Eurosport 1

ora 23:00 Fotbal La Liga: Sevilla – Barcelona: Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus