News

Sportiv de performanţă, UCIS cu bestialitate într-un club

Un sportiv de performanţă a fost ucis în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un pub din municipiul Slatina. Din primele cercetări, se pare că scandalul ar fi fost cauzat de agresor, care nu...
12.07.2014 | 14:37

Un sportiv de performanţă a fost ucis în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un pub din municipiul Slatina. Din primele cercetări, se pare că scandalul ar fi fost cauzat de agresor, care nu se află la primul conflict cu legea. Băiatul ucis se numeşte Cristian Mihăiţă Gălbenuşe, are de 24 de ani, este boxer de performanţă şi este nepotul lui Constantin Gălbenuşe, cel mai titrat antrenor de box din judeţul Olt ce activează în cadrul Clubului Sportiv Municipal Slatina.

Sportiv ucis

Scandalul ar fi fost declanşat de către un grup de rromi aflat la acel moment în localul anterior menţionat al căror comportament îi inoportuna pe ceilalţi clienţi. Potrivit declaraţiilor unor martori, patronul barului ar fi încercat să îi convingă pe scandalagii că atitudinea lor îi deranjează pe ceilalţi clienţi, dar membrii grupului au continuat să se simtă “ca acasă”. Drept urmare, patronul localului a apelat la ajutorul unei persoane pe care o mai chemase în ajutor în câteva situaţii similare.

Persoana chemată în ajutor a fost Cristian Mihăiţă Gălbenuşe, de 24 de ani, boxer de performanţă, nepot al lui Constantin Gălbenuşe, cel mai titrat antrenor de box din judeţul Olt ce activează în cadrul Clubului Sportiv Municipal Slatina.  Tânărul sportiv, cunoscut ca având un comportament calm, ar fi încercat, la rândul său, să tempereze atmosfera şi să îi convingă pe clienţii recalcitranţi să părăsească în linişte barul, dar, în schimb, s-a ales cu mai multe lovituri de cuţit.

Nu era la primul conflict cu ei, iar tatăl îndurerat al fostului sportiv a declarat că aceştia îl vânau demult pe Cristi. Mai mult, Vasile Gălbenuşe este convins că totul a fost premeditat şi că fiul lui a fost asasinat.

“Am fost anunţat la telefon veniţi repede că l-au omorât nişte ţigani pe Cristi. Când am ajuns, el era deja mort, avea tăieturi la inimă, pe faţă, pe spate… Au lăsat copilul cu soacra lui Cristi şi s-a dus cu soţia la terasă să bea un suc. Ăştia l-au căutat şi au găsit motivul. A fost premeditat totul, ăştia s-au înarmat, au căutat să declanşeze un conflict şi mi-au omorât copilul. L-au omorât sub ochii soţiei lui”, a povestit Vasile Gălbenuşe, care pare împietrit de durere şi nu vrea decât ca fiului său să i se facă dreptate.

 

599291_106919916181812_1915288468_n

1240227_195796647294138_289062595_n

1526089_188142198059583_1891878182_n

Nepotul antrenorului de box a fost înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit de către agresor, cuţit pe care acesta din urmă îl avea asupra sa.

 

 

 

Sursă: www.romaniatv.net