Sport

Sportivi de legendă au decis să se retragă în 2022. De la Roger Federer și Serena Williams, până la Gerard Pique și Franck Ribery

Anul 2022 a fost unul extrem de încărcat în sport și cu multe momente minunate, dar a adus cu sine și retragerile unor sportivi colosali care au scris istorie.
31.12.2022 | 18:45
Anul 2022 a fost unul extrem de încărcat în sport și cu multe momente minunate, dar a adus cu sine și retragerile unor sportivi colosali care au scris istorie. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Sunt nume de legendă care ne-au încântat ani la rândul și care au hotărât că a venit vremea să lase locul în arenă celor mai tineri.

2022, anul retragerii pentru sportivi de legendă

În rândurile care urmează vă vom prezenta o listă a celor mai marcanți sportivi care au decis să se retragă în 2022, performanțele reușite în întreaga carieră și momentele emoționante prin care și-au luat la revedere de la viața palpitantă de sportiv.

ADVERTISEMENT

Este clar că cel mai afectat sport de retragerile din acest an este tenisul, care a pierdut nume impresionante. Fie din cauza vârstei, cum a fost cazul lui Roger Federer sau a Serenei Williams, fie pentru că și-a dorit altceva în viață, vezi situația lui Ashleigh Barty, mari campioni s-au oprit din drumul lor spre tristețea fanilor.

Legendarul elveţian Roger Federer s-a retras din activitate în septembrie, la 41 de ani, ultima sa competiţie fiind Laver Cup. Retragerea sa a fost marcată de o ceremonie emoţionantă, la care a plâns şi eternul rival şi prieten al lui Federer, Rafael Nadal.

ADVERTISEMENT

Roger Federer a fost lider ATP timp de 310 săptămâni, dintre care 237 au fost consecutive (2 februarie 2004 – 18 august 2008). Are în palmares 20 de trofee de Grand Slam: 6 la Australian Open, 1 la French Open, 8 la Wimbledon şi 5 la US Open, acestea din urmă fiind consecutive.

A obţinut 1.251 de victorii în circuitul ATP, fiind depăşit doar de Jimmy Connors (1.274). În plus, Federer a câştigat 103 trofee în circuitul ATP. Legendarul elveţian a câştigat de şase ori Turneul Campionilor, un record.

ADVERTISEMENT

Tenisul feminin le-a pierdut pe Serena Williams și Barty

Americanca Serena Williams, legendă a tenisului mondial, şi-a încheiat în septembrie cariera de jucătoare de tenis, la vârsta de 41 de ani. Williams are în palmares un număr record de 23 de trofee de Grand Slam. În ceea ce priveşte titlurile din circuitul WTA, Serena Williams ocupă locul cinci în clasamentul all-time, cu 73 de trofee.

A fost în opt perioade liderul WTA, în intervalul 2002-2017, în total 319 săptămâni. Serena Williams şi-a încheiat cariera cu un bilanţ de 858 de meciuri câştigate şi 156 pierdute. A câştigat peste 94 de milioane de dolari în premii la turneele de tenis, mai mulţi bani decât orice altă sportivă din circuit. În plus, Serena Williams a câştigat patru medalii de aur la Jocurile Olimpice.

ADVERTISEMENT

Numărul unu mondial în circuitul feminin, Ashleigh Barty, a şocat lumea sportului în martie, anunţând că se retrage din tenisul profesionist la doar 25 de ani. Australianca a câştigat primul ei Grand Slam la Roland Garros în 2019, iar în 2021 s-a impus la Wimbledon.

În ianuarie, ea a devenit prima jucătoare australiană care a câştigat titlul de simplu masculin sau feminin de la Australian Open în 44 de ani. Barty a obţinut 15 titluri la simplu şi 12 la dublu şi a câştigat 23.829.071 de dolari din tenis. Ea are un total de 121 de săptămâni ca lider WTA.

Alți jucători importanți de tenis care au decis să se retragă în 2022 sunt Kim Clijsters (s-a retras a treia oară), Monica Puig, Andrea Petkovic, Jo-Wilfried Tsonga, Juan Martin del Potro, Kevin Anderson, Tommy Robredo și Gilles Simon.

Pique, cel mai greu nume din fotbal

Cel mai important fotbalist care a decis să agațe ghetele în cui în 2022 este căpitanul Barcelonei, Gerard Pique. Fundașul în vârstă de 35 de ani a pus punct carierei sale de jucător în meciul din La Liga cu Almeria, din luna noiembrie.

Pique a jucat în carieră pentru Manchester United, Real Zaragoza şi FC Barcelona. A adunat 102 selecţii şi 5 goluri pentru Spania, fiind campion mondial în 2010 şi campion european în 2012.

În palmaresul lui Pique mai sunt 8 titluri de campion al Spaniei, un titlu de campion al Angliei, 4 trofee Champions League (3 cu Barcelona şi unul cu Manchester United), trei Supercupe ale Europei şi trei titluri de Campion Mondial al cluburilor (2009, 2011, 2015).

Ribery, obligat să se retragă din cauza accidentărilor

Franck Ribery a jucat ultimul meci din carieră, pe 14 august, atunci când echipa sa, Salernitana, pierdea împotriva lui AS Roma, scor 0-1, în prima etapă a sezonului din Serie A. Francezul de 39 de ani a fost nevoit să se oprească din cauza durerilor nesfârșite de la genunchi.

Ribery a făcut primii pași în fotbalul mare în 2000, când a fost promovat de la academia lui Boulogne la echipa de seniori. După alte două aventuri scurte la Olympique Ales și Brest, a ajuns la Metz, unde s-a făcut remarcat.

Galatasaray l-a cumpărat în 2005, însă Ribery s-a întors în Franța după doar 6 luni, la Marseille. Peste doi ani, a făcut cel mai important pas al carierei și a semnat cu Bayern. După 12 ani legendari în Germania, Ribery a încercat și fotbalul italian, la Fiorentina și Salernitana, înainte să își anunțe retragerea. 25 de trofee colective a adunat francezul de-a lungul carierei sale.

Alte nume grele din fotbal care au agățat ghetele în cui

Atacantul argentinian Carlos Tevez (38 de ani, 76 de selecţii, 13 goluri) şi-a încheiat oficial cariera, în luna iunie, la un an după ce a părăsit clubul său preferat, Boca Juniors, în urma unui burnout. El a jucat de-a lungul carierei la West Ham, Manchester United, Manchester City, Juventus Torino, dar şi Shanghai Shenhua, unde avea un salariu de 38 de milioane de euro pe an.

Un alt argentinian care și-a luat adio de la fotbal în acest an este atacantul Gonzalo Higuain. La 34 de ani, acesta a decis să pună capăt carierei după ce în ultima perioadă a jucat în MLSm la Inter Miami.

Higuain a mai evoluat la River Plate, Real Madrid, Juventus, Napoli, Chelsea și AC Milan. Argentinianul are în palmares 13 trofee, printre care câte 3 titluri de campion al Spaniei și Italiei.
Pentru naționala Argentinei, el a adunat 75 de selecții și 31 de goluri, participând la trei turnee finale al Cupei Mondiale, în 2010, 2014 și 2018.

Internaţionalul turc Arda Turan, revenit la Galatasaray în 2020, dar adesea accidentat, şi-a anunţat în septembrie retragerea din activitate. El era liber de contract din 30 iunie. În vârstă de 35 de ani, el a strâns 100 de selecţii și 16 goluri la naționala Turciei, iar la nivel de club a mai jucat la Atletico Madrid, FC Barcelona sau ​​​​​​Istanbul Başakşehir.

Din cauza accidentărilor, el a jucat doar 67 de minute în şapte meciuri în sezonul trecut. În 2014 a câştigat Europa League cu Atletico Madrid şi a fost căpitanul Turciei la Euro 2016. Alți jucători de top care s-au retras în 2022 sunt macedoneanul Goran Pandev, englezul Jermain Defoe și belgienii Mousa Dembele și Thomas Vermaelen.

S-a retras cea mai titrată atletă a lumii

Și lumea atletismului este mai săracă la finalul anului 2022. Americanca Alysson Felix, în vârstă de 37 de ani, cea mai titrată atletă din toate timpurile, de şapte ori campioană olimpică şi de 13 ori campioană mondială, s-a retras în vară din activitatea sportivă.

Ea a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a cucerit şapte titluri olimpice, un record, patru cu ştafeta de 4×400 de metri, două cu ştafeta de 4×100 de metri şi unul în proba de 200 de metri.

În total, ea are în palmares 11 medalii olimpice după ce a mai câştigat de trei ori argintul (de două ori la 200 de metri şi o dată la 400 metri) şi o dată bronzul (la 400 de metri). Doar finlandezul Paavo Nourmi are mai multe medalii olimpice ca ea, 12, între 1920 şi 1928.

Doi sprinteri de legendă au decis să se oprească

Pe 10 februarie, la împlinirea a 40 de ani, Justin Gatlin şi-a anunţat retragerea din activitate. Sprinterul american a câştigat titlul olimpic de 100 m în 2004 şi patru titluri mondiale. Cariera sa a fost marcată şi de o suspendare pentru dopaj în 2006.

Gatlin a pus capăt unei cariere bogate, marcată de un titlu olimpic la 100 m la Atena în 2004, două medalii de argint (la 4×100 m la Atena, la 100 m la Rio în 2016) şi două medalii de bronz (la 200 m la Atena şi 100 m la Londra în 2012).

De asemenea, este de patru ori campion mondial în aer liber: la 100 şi 200 m la Helsinki în 2005, la 100 m la Londra în 2017 şi la 4×100 m la Doha în 2019. Are şi şase medalii de argint şi două titluri de campion mondial în sală, în 2003 şi 2012.

Sprinterul jamaican Asafa Powell, fostul recordman al lumii la 100 m, şi-a anunţat oficial în noiembrie retragerea din activitatea competiţională, la patru zile după ce a împlinit vârsta de 40 de ani. Recordman al lumii în proba de 100 m în iunie 2005, la Atena, cu 9.77, Powell nu a mai concurat în ultimii ani în arena internaţională.

Gianina Beleagă, cea mai importantă retragere din sportul românesc

La finalul actualului sezon, pilotul german de Formula 1 Sebastian Vettel a decis să pună capăt carierei. De patru ori campion mondial, în ani consecutivi, 2010, 2011, 2012 și 2013, toate triumfurile pe când era la Red Bull, neamțul a concurat în Marele Circ timp de 16 ani.

Gimnastul japonez Kohei Uchimura, în vârstă de 33 de ani, a anunţat la 10 ianuarie că se retrage din activitate, la cinci luni după Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde nu a reuşit să câştige nicio medalie. Uchimura are trei titluri olimpice la Londra şi Rio de Janeiro.

Și sportul românesc a pierdut doi mari sportivi în 2022, canotoarea Gianina Beleagă și fotbalistul Florin Gardoș. Dublă campioană mondială la canotaj, sportiva stelistă Gianina Beleagă a decis în octombrie să pună capăt carierei de performanţă.

În vârstă de 27 de ani, ea are în palmares două titluri de campioană mondială de seniori în proba de dublu vâsle categorie uşoară, în 2017 şi 2018, o medalie de bronz la Campionatele Europene (2020), în aceeaşi probă, şi un argint la simplu vâsle categorie uşoară, la Europenele din 2021. La Jocurile Olimpice, în proba de dublu vâsle categorie uşoară, Beleagă a ocupat locul 8 la Rio de Janeiro (2016) şi locul 6 la Tokyo (2021).

Fostul internaţional Florin Gardoş şi-a anunţat în aprilie retragerea din activitatea de fotbalist. În vârstă de 34 de ani, el a jucat de-a lungul carierei pentru Concordia Chiajna, FCSB, Southampton, Universitatea Craiova, Poli Iaşi şi, ultima dată, Academica Clinceni. A făcut parte din naţionala României în perioada 2011-2012, evoluând în 13 meciuri.

Are în palmares titlul de campion al României cu FCSB în 2013 şi 2014, Cupa României în 2011 tot cu ”roș-albaștrii” şi în 2018 cu Universitatea Craiova şi Supercupa României cu FCSB în 2014.

ADVERTISEMENT