Sporturi

Sportivi români celebri. Leonard Doroftei: carieră, titluri și bani

18.10.2018 | 10:37
Leonard Doroftei carieră titluri bani. A fost campion mondial la box la amatori și la profesionism

Leonard Doroftei face parte din categoria sportivilor români celebri, care au ajuns până pe piscurile marilor performanțe la nivel mondial. Cel supranumit “Moșul” este, indubitabil, unul dintre cei mai mari campioni din istoria sportului românesc și ai boxului, în mod particular. Prahovean la origini, Doroftei a ajuns la apogeul carierei în momentul în care a reușit pentru aproape doi ani să devină deținătorul centurii mondiale la categoria semiușoară (61,9 kilograme), versiunea WBA.

S-a născut pe 10 aprilie 1970 la Ploiești și a început să practice boxul de la 14 ani, fiind legitimat la unul dintre cluburile de forță ale boxului din România înainte de Revoluție, Prahova. Este descoperirea unui antrenor care are merite deosebite în lansarea de talente în sportul cu mănuși, Titi Tudor, supranumit “Titi Prosop”, de la faptul că obișnuia să roadă nu unul, ci mai multe prosoape, de agitație, în timpul meciurilor elevilor săi.

Leonard Doroftei, pumnul de fier al Prahovei

De la Prahova Leonard, un berbec extrem de încăpățânat și de arțăgos, în sensul bun al cuvântului, conform zodiei sale, a trecut la Freedom Star Farul și Steaua, având șansa de a lucra cu alți antrenori de renume din boxul românesc: Relu Auraș, Emil Popa sau Ilie Dascălu. Doroftei a luat-o de jos, urcând treaptă cu treaptă spre glorie. A fost mai întâi campion național de juniori. Din 1992 a început ascensiunea lui la seniori, unde a ieșit de cinci ori campion național, între 1992-97, doar în 1995, când nu a participat, nefiind pe primul loc.

De la performanțele pe plan național a făcut apoi saltul spre deplina consacrare pe plan mondial și european. La Jocurile Olimpice Barcelona 1992 și Atlanta 1996 a trebuit să se mulțumească doar cu bronzul, la fel și la Europeanul de la Bursa din 1993. S-a încununat însă campion al lumii în 1995, la Berlin și campion european la Vejle, în 1996. În total, în 13 ani de box la amatori, până în 1998, a câștigat 239 de meciuri și a pierdut 15. Un bilanț care l-a determinat să facă pasul decisiv spre visul vieții, acela de a deveni numărul 1 mondial la profesioniști, acolo unde se adună elita boxului mondial la fiecare categorie.

A plecat la profesionism în Canada

A ales ca rampă de lansare clubului canadian Interbox din Montreal, unde l-a avut alături pe antrenorul Stephane Larouche. Acesta mărturisea că a fost impresionat de puterea de muncă și tenacitatea românului și a prezis că în câțiva ani “Moșul” se va putea bate cu succes pentru centura mondială. La profesionism Doroftei a stat între 1998-2004, având în total 24 de meciuri, dintre care a câștigat 22, unul l-a remizat și a pierdut unul. Dintre cele 22 de succese opt au venit înainte de limită.

Leonard Doroftei. De la 14 ani și-a început cariera în box. 239 victorii la amatori și 15 înfrângeri, 22 victorii la profesionism, un egal și un eșec
Leonard Doroftei. De la 14 ani și-a început cariera în box

După patru ani în care s-a pregătit asiduu și a avut o serie de meciuri cu adversari nu foarte puternici, Doroftei a primit acceptul , în 2002, să se bată pentru titlul mondial la categoria sa de greutate, semimjlocie, cu campionul WBA, argentinianul Raul Horacio Balbi. Meciul a avut chiar la început de an, pe 5 ianuarie, la San Antonio, în SUA și victoria atribuită românului a fost cu 2-1, punctaj foarte strâns, iar stafful sud-americanului a acuzat arbitrajul, considerând că Doroftei fusese favorizat. Pentru a se elimina orice suspiciune și a se evita un scandal Leonard și oamenii săi au fost de acord cu un meci revanșă. Cu acest succes Leonard devenea campion mondial versiunea WBA la categoria semimijlocie.

Furat de arbitri la meciul de unificare a centurilor

Revanșa a avut loc pe 31 mai 2002, deci la foarte scurt timp de la întâlnirea de la San Antonio, chiar la București, în fața a opt mii de oameni insterizați de prestația compatriotului lor. De această dată a fost un recital Doroftei, care a câștigat clar, cu 3-o și punctaj la distanțe mari, păstrându-și centura. Acest succes repetat în fața unui pugilist cu CV-ul lui Balbi a dus la marea încercare, lupta pentru unificarea versiunilor WBA și IBF. Asta însemna că Doroftei urma să se bată cu americanul Paul Spadafora, care deținea centura versiunea IBF.

S-a stabilit ca meciul să aibă loc la Pittsburgh, adică acasă la Spadafora, care, evident, a beneficiat de sprijinul unei săli pline, care l-a încurajat permanent. Asta nu a însemnat nimic pentru campionul mondial WBA, care l-a dominat cam tot meciul și stafful său era în culmea fericirii, considerând că victoria urma să îi fie atribuită, iar Doroftei ar fi devenit cel mai bun din lume la două categorii. Însă, judecătorii au fost de altă părere și decizia, criticată inclusiv în presa americană și canadiană, a fost egalitate, ceea ce însemna că fiecare pugilist își păstra titlul la categoria sa.

Singurul KO din carieră a venit la meciul de adio

După ce a ratat șansa de a unifica două centuri, Doroftei s-a pregătit pentru a-și apăra titlul WBA în fața panamezului Miguel Callist, un pugilist foarte rapid și tehnic. Bomba a venit la cântarul oficial, la care românul s-a dovedit că avea 1,9 kilograme peste greutatea admisă, 61,9 kg și astfel a pierdut titlul mondial fără a lupta. Doroftei anunțase, având 33 de ani, că indiferent de rezultat va fi ultimul său meci din carieră. Nu a fost așa, întrucât peste un an și-a pus din nou mănușile în mâini și a încercat marea lovitură la versiunea WBC, întâlnindu-l pe canadianul de origini italiene Arturo Gatti pe 25 iulie 2004. A fost cântecul de lebădă al “Moșului”, care a căzut KO după două reprize în fața celui care nu degeaba era poreclit “Fulgerul”. A fost singura înfrângere din cariera lui Doroftei, venită tocmai la reprezentația de adio.

Leonard Doroftei carieră titluri bani. Ultimul meci din carieră a însemnat și singura înfrângere. KO după două reprize în fața canadianului de origini italiene Arturo Gatti
Leonard Doroftei carieră titluri bani. Ultimul meci din carieră a însemnat și singura înfrângere.

Din 2004, după meciul cu Gatti, Leonard Doroftei s-a întors în țară și o perioadă a fost cooptat în stafful tehnic al lui Francisc Vaștag la lotul național de box. Pe 23 noiembrie 2012 a devenit președintele Federației de Box din România, funcție pe care a deținut-o până pe 13 noiembrie 2015. A fost decorat în 2002 de către președinția României cu ordinul național “Pentru merit” în grad de cavaler. Doroftei a investit o parte din banii câștigați într-un pub deschis la Ploiești, cu pereții plini de fotografiile fostului campion mondial din perioada când se afla în ring. În 2017 a fost la un pas ca Primăria să îi închidă localul, pentru că acesta se află într-o clădire cu risc seismic major, dar a primit un spațiu chiar în incinta stadionului Ilie Oană și totul s-a rezolvat cu bine. Leonard Doroftei este căsătorit și are trei copii.

Ce a făcut Doroftei cu banii câștigați

Spre deosebire de Lucian Bute, cel cu care s-a aflat într-un prelungit clinci verbal pe tema cine este cel mai bun, dar care și-a ngociat burse substanțiale, Leonard Doroftei nu a câștigat atât de mult cât s-ar crede din pumnii dați și încasați. După propria declarație cel mai mult a câștigat 500.000 dolari pentru o victorie. Bani pe care i-a băgat în bancă. A băgat 200.000 de euro în localul său și alți 300.000 în casa ridicată în Ploiești. Localul i-a adus în primii ani pierderi importante, dar cu timpul lucrurile s-au mai redresat. Încasează de la statul român o rentă viageră de 9400 RON, dar spune că toți acești bani se duc pentru creditele făcute la bănci.