Sportivii care au murit pe front! Au luptat pentru România în Primul şi Al Doilea Război Mondial

De-a lungul anilor, o serie de sportivi români au murit pr front în conflagraţiile care au schimbat istoria ţării noastre. În 1916, România intra în Primul Război Mondial cu gândul că la finalul luptelor, visul unui popor se va împlini. Până atunci, mulţi dintre sportivii care activaseră aici au plecat în ţarile de unde proveneau pentru a participa activ în război. În momentul în care prima mare conflagraţie a început, echipele de fotbal şi de rugby aveau în componenţă mulţi străini, veniţi în România să muncească.

România a intrat în război pe 27 august 1916, iar sportivii s-au înrolat fără să mai stea pe gânduri. Fotbalişti, gimnaşti, rugbyişti sau atleţi au murit pe câmpurile de luptă. În cartea “Rugby, istorie românească povestită de un griviţean”, autorul Traian Moldoveanu a evocat numele a şapte sportivi care s-au sacrificat în războiul pentru întregirea neamului: căpitanii Nicolae Crăciunescu şi George Iconomu, locotenentul George Manu, sublocotenenţii Corneliu Mateescu şi George Ţovar, toţi de la Tennis Club Român, sublocotenentul Ion Bârzan, de la Stadiul Român, şi soldatul Pantilimon Pribegianu, de la Matei Club. În plus, cluburile de fotbal Olympia Bucureşti şi Româno-Americană Bucureşti au suferit pierderi grele în Primul Război Mondial.

Sportivii care au murit pe front în Al Doilea Război Mondial

La finalul Primului Război Mondial, România sărbătorea Marea Unire şi nimeni nu se gândea că pacea va rezista doar 21 de ani. Până atunci, sportivii-soldaţi au fost invitaţi să participe la Jocurile Inter-Aliate din 1919, o Olimpiadă dedicată ţărilor care au luptat alături de Atanta în conflagraţie. Uşor, sportul românesc a început să înflorească după bătăliile care au îndoliat peste 300.000 de familii.

Pe 1 septembrie 1939 începea Al Doilea Război Mondial. Aproape un an mai târziu, pe 26 iunie 1940, România intra în marea conflagraţie după ultimatumul dat de URSS prin care cerea cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Primele lupte au fost înregistrate pe 22 iunie 1941, iar, din nou, printre soldaţi s-au numărat sportivi. Doi ani mai târziu, pe 16 noiembrie 1943, în Stepa Calmucă (URSS), Petea Vâlcov, fotbalist cu şapte selecţii în echipa naţională a României, era ucis pe front. Înaintea atacantului de la Venus Bucureşti, pe Frontul de Est s-au mai stins Gicu Cristescu, Traian Ionescu, Andrei Alecu şi Petre Sucitulescu, toţi jucători ai echipei Unirea Tricolor. Ultimul dintre aceştia jucase patru meciuri pentru echipa naţională a României. Unul dintre juniorii echipei oborene, aviatorul Victor “Vucă” Arapi, s-a stins din viaţă în timpul bombardamentelor din aprilie 1944, după ce a fost doborât de aviaţia americană. Cele mai multe victime, în Al Doilea Război Mondial, au venit din rândul rugbyiştilor, peste 25 de sporivi şi-au pierdut viaţa, în special pe Frontul de Est, însă au fost daţi uitării după ce comuniştii au preluat putere în 1947.