Sport

Sportivii talentaţi fug de CSA Steaua?! După David Popovici, Dinamo le-a mai dat o lovitură “militarilor”

CSA Steaua a pierdut încă un sportiv valoros în dauna marilor rivali de la CS Dinamo, după ce „militarii” au rămas fără cel mai bun înotător român din istorie, David Popovici.
26.07.2022 | 00:22
Sportivii talentati fug de CSA Steaua Dupa David Popovici Dinamo lea mai dat o lovitura militarilor
Trei sportivi importanți a pierdut CSA Steaua în doar 9 luni în detrimentul lui Dinamo. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Dinamo a reușit să aducă încă un nume important de la CSA Steaua București, după ce „militarii” l-au pierdut pe David Popovici în dauna marii rivale.

Dinamo, a treia lovitură pentru CSA Steaua! Un alt sportiv important a fost transferat de la marea rivală

Suporterii Stelei au răbufnit după ce Clubul Sportiv al Armatei l-a pierdut la finalul lui 2021 pe cel mai bun înotător din istoria României, David Popovici. Puștiul de 17 ani a semnat cu Dinamo și a reușit să aducă nu mai puțin de șase medalii la Campionatele Mondiale și la Europene de Juniori, dintre care cinci de aur. Acum, “militarii” au mai pierdut un sportiv promiţător.

ADVERTISEMENT

Tudor Boldor este poate cel mai talentat rugbist al clubului Steaua, însă acesta tocmai a fost prezentat oficial la Dinamo, iar imaginile au ajuns pe toate televiziunile.

Pentru Clubul Sportiv al Armatei este a treia lovitură în doar câteva luni de zile. Atacantul Valentin Buhăescu (34 de ani) a fost transferat gratis de Dinamo de la echipa lui Daniel Oprița. Însă CSA Steaua a continuat să piardă și alte nume grele.

ADVERTISEMENT

CSA Steaua a mai pierdut alte două piese importante în detrimentul lui Dinamo

CSA Steaua a rămas fără antrenor secund la echipa de baschet, după ce Eugen Ilie a plecat la Dinamo. Acesta a antrenat mai multe echipe importante din România și a pregătit și loturile naționale U16 sau U18, cu care a participat la mai multe ediții ale Campionatelor Europene.

O altă lovitură importantă dată de Dinamo este transferul Xeniei Bonca, căpitanul echipei de polo a CSA Steaua. Bonca este cea mai titrată poloistă din România, cu opt titluri de campioană și șase Cupe ale României.

ADVERTISEMENT

Cea mai tehnică poloistă din România nu regretă nicio secundă plecarea de la CSA Steaua: „Mă bucur mult că m-am alăturat echipei Dinamo începând din acest sezon. Este o nouă provocare pentru mine și voi da totul pentru a ajuta echipa să își îndeplinească obiectivele din noul sezon”.

Suporterii Clubului Sportiv al Armatei s-au săturat de managementul dezastruos al conducerii „militarilor”

Asociația Steliștilor 1947 a trimis noi „săgeți” către conducerea Clubului Sportiv al Armatei după ce „militarii” au pierdut încă un sportiv talentat.

ADVERTISEMENT

„Managementul defectuos de la Steaua: Tudor Boldor, poate cel mai bun produs al secției de rugby Steaua din ultimii ani, a semnat cu Dinamo. Legitimat doar la Steaua în întreaga carieră, Boldor este un jucator de baza pentru Stejari chiar dacă are doar 24 de ani”, au scris supărați aceștia pe pagina oficială de Instagram. Aceștia îl consideră principalul vinovat pe managerul Bogdan Marinescu, care a fost asaltat de suporteri pe pagina oficială de Linkedin

Rugbistul de 24 de ani a explicat de ce a lăsat Steaua pentru Dinamo, deși a fost crescut în Ghencea: „Steaua va rămâne un capitol important din viata mea si sunt recunoscător pentru experiența si oamenii întâlniți acolo. Dinamo are un proiect interesant la care au aderat mulți jucatori tineri și consider că pentru acest moment este alegerea cea mai buna pentru următorul capitol din cariera mea”. 

Boldor vine dintr-o familie de sportivi, sora sa, Maria Boldor, fiind medaliată cu bronz la concursul feminin de floretă de la Campionatul Mondial de scrimă de la Cairo (Egipt).

Dinamo și-a rezolvat problema atacantului prin aducerea lui Valentin Buhăescu de la CSA Steaua

Echipa antrenată de Ovidiu Burcă a reușit să își rezolve o parte din problemele ofensive după ce l-a transferat pe Valentin Buhăescu de la CSA Steaua.

Atacantul de 34 de ani a jucat 20 de meciuri în sezonul trecut pentru „roș-albaștri” și a reușit șase goluri și trei pase decisive. Buhăescu este unul dintre cei mai buni marcatori din Liga 2, cu 74 de goluri, și a cerut rezilierea contracului cu CSA Steaua deși mai avea un an de contract.

Acesta a fost primul transfer realizat de noua conducere al lui Dinamo, iar „câinii” aveau mare nevoie de un jucător cu experiență și e o afacere excelentă ținând cont că a venit liber de contract: „Sunt foarte fericit că am semnat cu Dinamo și abia aștept să joc în fața extraordinarilor suporteri din Ștefan cel Mare. Îmi doresc a cincea promovare din carieră pentru a readuce acest club acolo unde trebuie să fie!”.

David Popovici a provocat un scandal imens la CSA Steaua după ce a fost pierdut gratis și transferat de Dinamo

David Popovici a explicat într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK de ce nu și-a prelungit contractul cu Steaua și a semnat cu Dinamo: „Am luat decizia cu părinţii mei şi cu toată echipa din spatele meu. După ce se termina contractul, au reînceput negocierile şi după mai multe întâlniri cu ambele părţi, au decis adulţii din jurul meu, cu siguranţă şi cu acordul meu, că este cea mai bună variantă.

Am vorbit mai mulţi şi am stabilit că este cel mai bun lucru de făcut în această perioadă din viaţa mea”, a explicat cel mai bun înotător din istoria României.

David Popovici și-a încheiat contractul cu CSA Steaua în septembrie 2021, iar vestea a căzut ca un trăznet pentru suporteri: „Pierdere enormă pentru Steaua! Cel mai talentat înotător român din noua generație, David Popovici (17 ani), a semnat cu Dinamo. Ne întrebam oare ce putea Dinamo să ofere mai mult decât Steaua? Bazinul olimpic pe care Steaua, club cu campioană olimpică, nu este în stare să îl construiască?

Ce face oare departamentul de marketing al clubului pentru a aduce venituri și imagine pentru club, ca astfel de situații să nu aibă loc? Ce face domnul comandant pentru dezvoltarea infrastructurii pentru sport a clubului?”, a fost mesajul dur al celor de la Asociația Steliștilor 1947.

AS47: „Nimeni nu își dă interesul pentru ca cel mai glorios club al României să strălucească din nou la toate capitolele”

Asociația Steliștilor 1947 a reluat atacurile la adresa conducerii clubului după performanțele istorice ale lui David Popovici de la Campionatele Mondiale și Europenele de Juniori: „0 promovare performanțe sportive ale actualilor și foștilor campioni steliști, 0 promovare și planuri pentru dezvoltarea infrastructurii, 0 campanii de atragere sponsori și suporteri, mai ales la sporturile de echipă!

Care este strategia pe termen mediu și lung? Tot punem aceste întrebări de peste 7 ani. Aceleași probleme, aceleași întrebări. Cu toate acestea, Popovici rămâne un bun național de care cu toții ne bucurăm.

Și clubul Steaua este un bun național, dar, momentan, pare că nimeni nu își dă interesul pentru ca cel mai glorios club al României să strălucească din nou la toate capitolele”.

  • 3 sportivi importanți şi 1 antrenor a pierdut CSA Steaua în ultimele 9 luni în detrimentul lui CS Dinamo
ADVERTISEMENT