Sport

Sportivul milionar care a făcut o achiziție neașteptată. Pentru ce a plătit mai bine de 1 milion de euro

Un faimos sportiv milionar a făcut o achiziție de peste 1 milion de euro, considerată de mulți ca fiind o ”aroganță”. Pentru ce a plătit o astfel de sumă uriașă?
19.12.2025 | 10:21
Sportivul milionar care a facut o achizitie neasteptata Pentru ce a platit mai bine de 1 milion de euro
Anthony Joshua a făcut o achiziție uluitoare. Sursă foto: Instagram, Adanté Realty / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Celebrul boxer britanic Anthony Joshua a decis să își extindă portofoliul imobiliar cu o investiție neașteptată. Este vorba despre un penthouse deosebit în valoare de 1.400.000 de euro.

Anthony Joshua, achiziție de peste un milion de euro

Penthouse-ul achiziționat de milionar se întinde pe o suprafață de 1.450 de metri pătrați și se află în noul complex imobiliar Park Lane 101 din Sultan Haitham City. Acesta va fi gata la mijlocul anului 2027.

ADVERTISEMENT

Menționăm faptul că Anthony Joshua era oricum pasionat de imobiliare. Astfel, odată cu noua achiziție acesta și-a extins practic portofoliul. Penthouse-ul achiziționat este cel mai scump din Oman și e de așteptat să fie unul grandios.

Conform presei de peste hotare, această achiziție de 1,4 milioane de euro este prima din Oman. Practic prin intermediul ei, boxerul britanic devine investitor în faza a doua a dezvoltării Yenaier Residences, care urmează să fie finalizată până la mijlocul anului 2027.

ADVERTISEMENT

Ce dotări va avea penthouse-ul

Penthouse-ul are o vedere panoramică de 360 de grade. Mai mult de atât, acesta include o sală de box privată, construită la indicațiile sportivului. Iar pentru un plus de lux, Anthony Joshua a mai cerut și un SPA exclusivist, dar și un interior personalizat.

ADVERTISEMENT

Și chiar faimosul sportiv s-a arătat extrem de încântat de achiziția făcută. Acesta consideră că noul său penthouse este o investiție pe termen lung, drept urmare, nu regretă deloc decizia luată.

„Disciplina, comunitatea și gândirea pe termen lung au modelat tot ceea ce fac în ring și în afara lui. Yenaier a reprezentat aceleași principii. Sunt mândru să fiu unul dintre primii investitori în ceea ce va deveni o adresă cu adevărat de talie mondială”, a precizat el, potrivit The Sun.

ADVERTISEMENT

Anthony Joshua deține un imperiu imobiliar

O reacție în acest sens a venit și de la CEO-ul Adanté Realty. Acesta a confirmat faptul că este vorba despre un parteneriat simbolic atunci când vine vorba de investiții pe termen lung.

„Parteneriatul nostru cu AJ este simbolic pentru traiectoria globală a dezvoltării. Împărtășește credința noastră în valoarea pe termen lung și în designul urban atent.

Iar sprijinul strategic ne consolidează angajamentul de a crea un cartier emblematic care să ridice orașul Sultan Haitham pe scena mondială”, a completat dr. Aadil Alexander, CEO al Adanté Realty.

Revenind la Anthony Joshua, acesta deține un adevărat imperiu imobiliar. Din banii pe care i-a câștigat în ring, faimosul sportiv a făcut investiții uriașe. Acesta a cumpărat clădiri comerciale în Mayfair și Bond Street pentru care a plătit nu mai puțin de 28,5 milioane de euro.

Totodată, o altă achiziție recentă o reprezintă proprietatea de 40 de milioane de euro pe Baker Street, în centrul Londrei. Sportivul a mai plătit peste 35 de milioane de euro pentru o proprietate din Hertfordshire și cel mai probabil are și alte planuri ambițioase.

Menționăm faptul că potrivit presei străine, câștigurile sale sunt estimate la nu mai puțin de 230 de milioane de euro. Noile achiziții însă i-ar putea crește veniturile în viitor.