Etapa a 3-a din Nations League vine pentru România cu o deplasare contra Poloniei. La meciul de la Varșovia și-a anunțat prezența un fost antrenor străin din SuperLiga, care îi va susține pe „tricolori”.
După 1-2 în deplasare cu Suedia și 2-4 acasă cu Bosnia, naționala României speră să își îndrepte imaginea cu un rezultat bun contra Poloniei. Meciul se va juca pe Stadion „Narodowy” din Varșovia, de la 21:45. Printre suporterii „tricolorilor” prezenți se va afla însuși Zeljko Kopic, fostul tehnician de la Dinamo.
Croatul o antrenează în prezent pe Wieczysta Cracovia, din prima ligă a Poloniei, și a spus că va susține echipa lui Gică Hagi în această confruntare. „Voi merge să urmăresc România cu Polonia, la Varșovia. E greu să mă pronunț ce șanse are România, nu m-am uitat la meciuri. Am văzut rezultatele, am urmărit jucătorii, însă am văzut Croația – Cehia, nu Polonia.
Vreau să văd cu adevărat nivelul și, cu siguranță, vreau ca domnul Hagi și România să reușească un meci bun. Împotriva Suediei a fost un meci reușit. Cu Bosnia au fost multe schimbări în echipă, am văzut discuțiile. Știți că îi vreau tot binele României”, a declarat Zeljko Kopic pentru as.ro.
Zeljko Kopic rămâne fără victorie pe banca polonezilor de la Wieczysta Cracovia. Tehnicianul, care riscă să fie demis din cauza rezultatelor, a fost eliminat la finalul partidei din campionat cu Widzew Lodz, scor 2-2. A fost cel de-al cincilea meci disputat de Wieczysta Cracovia sub comanda croatului, însă fără succes. Următorul meci al lui Wieczysta va avea loc după pauza internațională, pe 9 octombrie, pe teren propriu contra celor de la Wisla Plock.
După cele 8 etape scurse din campionatul Poloniei, Wieczysta Cracovia are doar 5 puncte și se află pe locul 17, penultimul, care condamnă la retrogradarea directă din primul eșalon.