Legendarul Alex Ferguson nu putea rata ocazia de a urmări de la „locul faptei” meciurile de la EURO 2024. A fost în tribune încă de la startul turneului final european, „corecția” aplicată de Germania naționalei „natale” a marelui antrenor britanic, Scoția, 5-1, Sir Alex fiind născut la Glasgow.
Sir Alex Ferguson a împlinit 82 de ani pe 31 decembrie 2023. Născut la Govan, un fost „burg”, acum cartier din sud-vestul celui mai populat oraș din Scoția și al patrulea din Marea Britanie, Glasgow, Alexander Chapman Ferguson este cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului, cu 49 de trofee în cei 39 de ani ai carierei sale de tehnician (1974-2013).
Din acei 39 de ani pe banca tehnică, Alex Ferguson a fost nu mai puțin de 27 la Manchester United. Primul meci a fost o înfrângere, 0-2 la Oxford United, în 8 noiembrie 1986, ultimul a fost un adevărat regal fotbalistic, 5-5 la West Bromwich Albion (pentru care 3 goluri marca rezerva Romelu Lukaku, împrumutat de la Chelsea, după 3-0 și 5-2 pentru United…), pe 19 mai 2013.
Steve McClaren, asistentul său din acea perioadă, în care Manchester United devenea în 1999 prima echipă engleză care câștiga „tripla” Premier League – FA Cup – Champions League, plus Cupa Intercontinentală, spunea într-un interviu pentru theathletic.com că Alex Ferguson este în mare formă și la această vârstă.
„Am băut o cafea și am stat de vorbă câteva ore. I-am spus că memoria sa este de necrezut. Am vorbit despre meciuri din anii ’60, ’70, despre arbitri, marcatori, înlocuiri… Da, înlocuiri din urmă cu 50-60 de ani! Alex are încă o minte ascuțită, încă arată bine în general, încă iubește fotbalul cu aceeași pasiune. Și pe Manchester United!” – Steve McClaren
Dar nu despre rezultatele extraordinare și cariera prodigioasă ale lui Alex Ferguson vrem să vă povestim aici. Sunt cunoscute și arhicunoscute, le găsiți „concentrate” pe wikipedia.
Pe la începutul anilor 2000, antrenorii („manager” le spun englezii) din Premier League au… început să meargă pe „Old Trafford” cu două scopuri. Primul era să obțină o victorie… sau o remiză… sau măcar să mențină scorului la proporții… nejenante. Al doilea era să-l impresioneze pe omologul lor, Alex Ferguson, cu cea mai valoroasă… sticlă de vin pe care puteau să pună mâna!
Oricine este conectat în vreun fel la fenomenul „fotbal” în Marea Britanie, cunoaște dragostea, pasiunea chiar a lui Alex Ferguson pentru vin, conform theathletic.com.
În Anglia se spune, mai în glumă, mai în serios că vinul băut de Alex Ferguson în acele întâlniri celebre de după meci cu antrenorii adverși a fost discutat în mass-media la fel de mult ca și partida abia încheiată…
„Întotdeauna l-aș încuraja pe antrenorul advers să vină la un pahar de vin. Chiar dacă rivalitățile sunt intense, trebuie să găsești acel moment în care să spui «Fotbalul este un joc, hai să-l continuăm cu viața noastră dincolo de teren». Nu este nicio incompatibilitate între fotbal și vin” – Alex Ferguson în 2014
Pasiunea lui Alex Ferguson pentru vin are o bornă foarte importantă în 1991, în călătoria sa de „cercetare” în Franța înaintea meciului cu Montpellier din Cupa Cupelor (2-0 pe 19 martie, după 1-1 „acasă”, în tur, pe 6 martie).
La un hotel din sudul Franței la care s-a cazat, patron era „un bărbat foarte interesant, cult și șarmant, pe nume Jean Philippe Casalta, care m-a inițiat în deliciile variate ale vinurilor franceze, implantându-mi un interes care de atunci mi-a adus multă plăcere”, după cum povestea Alex Ferguson în prima sa autobiografie („Autobiografia mea”, 2013).
Apoi, în timp, adică în ani, pasiunea sa a fost „capacitată” și de soție, Cathy, care, simțind că presiunea uriașă a carierei de succes din antrenorat începea să-l apese periculos, dincolo de bucurie, l-a încurajat să se „salveze” psihic și în afara fenomenului. Enologia și… cursele de cai au devenit sursele principale de relaxare.
„Am învățat multe despre vin și asta m-a ajutat. Nu m-aș putea numi niciodată un expert, dar nu sunt un cunoscător prea rău. Cunosc anii buni și vinurile bune. Pot degusta un vin și pot recunoaște unele dintre proprietățile lui” – Alex Ferguson
„Studiile m-au dus la Bordeaux și în regiunea Champagne, dar, în general, prin lectură mi-am extins cunoștințele. Și prin conversații cu dealeri și experți la un pahar cu vin. A fost interesant, instructiv și… relaxant!” – Alex Ferguson
A început să investească. În sticle cu vinuri speciale. „După ca am cumpărat un timp toate recomandările, și nu toate erau ce trebuiau să fie, în jurul anului 2000 mi-am concentrat toți banii pe vinuri mari, precum Petrus, Domaine de la Romanée-Conti, Lynch-Bages și Lafite-Rothschild”, a povestit Alex Ferguson într-un interviu pentru revista „Decanter”.
La un an de la retragere, în 2014, a vândut o mare parte din colecția sa, obținând, la licitație, 2,2 milioane de lire sterline, lotul de top fiind 8 sticle de Methusalem de la Domaine Romanee-Conti Vintage 1997, care a fost achiziționate pentru 94.815 de lire sterline. Cartea de vizită atașată și semnată „Cele mai bune urări – Alex Ferguson” sigur a adăugat ceva la preț…
Revenind la plăcerea lui Alex Ferguson de a invita și a fi invitat la un pahar de vin de antrenorii adverși după meciuri, îi amintim doar pe primii doi după numărul de confruntări „reciproce”.
Adversarul cel mai des întâlnit a fost Arsene Wenger, altă legendă din Premier League, 22 de ani pe banca tehnică a lui Arsenal, între 1996 și 2018. Amănunt picant: antrenorul francez a acceptat prima dată invitația lui Sir Alex după ce l-a… bătut chiar pe „Old Trafford”! 1-0 în etapa 35 a sezonului 2001-2002, câștigat de Arsenal. Man United a terminat atunci pe 3, după Liverpool.
Al doilea tehnician des întâlnit a fost Harry Redknapp (Bournemouth, West Ham United, Portsmouth, Southampton, Tottenham, Queens Park Rangers în perioada 1983-2015).
„Mă potriveam la preferințe cu Fergie, la vinuri mă refer… Vorbeam de jucători, de antrenori… Era extraordinar, ce memorie avea! Știa echipele din primele trei ligi, știa antrenorii, știa majoritatea jucătorilor… era incredibil!” – Harry Redknapp
Un capitol special în istoria șprițurilor de poveste ale lui Alex Ferguson a fost „The Special One” Jose Mourinho. Antrenorul lui Chelsea între 2004 și 2007, dacă ați uitat cumva… Prietenii lui Adi Mutu știu de ce…
Relația Ferguson – Mourinho a debutat, ca să spunem așa, printr-un schimb de contre verbale, ca să fim eleganți, după 2-1 pentru… Porto, pe teren propriu, în prima manșă a 16-milor Champions League, 25 februarie 2004.
În retur a fost doar 1-1 și Mourinho „zbura” cu Porto spre trofeu: 2-0 și 2-2 cu Olympique Lyon în „sferturi”, 0-0 și 1-0 cu Deporrivo La Corunha în semifinale și 3-0 cu Monaco în finală.
Antrenorul portughez semna apoi cu Chelsea și primul său adversar din Premier League, sezonul 2004-2005, a fost… Manchester United! Adică Alex Ferguson. 1-0 pentru Chelsea pe „Stamford Bridge”. Vinul oferit de Mourinho după meci a fost numit de Ferguson… „decapant”! Și portughezul a fost de aceeași părere…
„După meci, am fost împreună în biroul meu, am vorbit, am râs, am băut, iar când vom merge la Man United voi lua o sticlă de vin foarte bună pentru că vinul pe care l-am băut în biroul meu era foarte prost, iar el s-a plâns pe bună dreptate” – Jose Mourinho
Alex Ferguson l-a mustrat public pe patronul de atunci al lui Chelsea, Roman Abramovici, că nu a oferit o „picătură” de calitate. Săptămâna următoare, Abramovici i-a trimis lui Ferguson o cutie de Tignanello, un vin toscan de ultimă generație, pe care Sir Alex l-a numit „unul dintre cele mai bune”.
Iar în retur, Jose Mourinho a venit la următoarea lor întâlnire cu o sticlă de Barca-Velha, un vin roșu portughez care nu era de găsit nicăieri sub 400 de lire sterline sticla! Nu se știe cât i-a „îndulcit” licoarea a doua înfrângere lui Alex Ferguson: Chelsea câștigat cu 3-1 pe „Old Trafford”.
Jose Mourinho i-a servit lui Alex Ferguson un alt vin portughez, Vino de Colares, roșu, de „numai” 200 de lire sterline, după un meci din 2006.
Iar înainte de primul meci din 16-mile Ligii Campionilor, 24 februarie 2009, la Milano, era pe banca lui Inter, a trimis o sticlă de Bairrada, vin spumant alb, 300 de lire sterline sticla, la hotelul lui Manchester United. Care atunci a făcut 0-0 și în retur a învins cu 2-0.