News

“Sputnik V”, eficacitate de 92%. Ce avantaje are vaccinul rusesc, potrivit oficialilor de la Kremlin

24.11.2020 | 15:24
Sputnik V eficacitate de 92 Ce avantaje are vaccinul rusesc potrivit oficialilor de la Kremlin
ADVERTISEMENT

Vaccinul rusesc „Sputnik V” este lăudat de oficialii ruși. Rușii susțin că e mai ieftin decât cele produse de companiile Moderna și Pfizer și mai ușor de transportat, la temperaturi cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius. În plus, eficiența acestuia ar fi de 92%, conform datelor preliminare al testelor clinice de fază a treia.

Kiril Dmitriev, şeful Fondului de Investiţii Directe al Rusiei – FIDR și responsabil cu vânzarea şi distribuţia vaccinului, a anunțat că Ungaria va testa vaccinul rusesc anti-Covid-19. Oficialul rus nu a precizat care va fi prețul acestuia.

ADVERTISEMENT

Furnizarea către alte state a serului imunitar va începe în decembrie sau ianuarie, iar respectivul ser va fi produs și în Brazilia, India, China sau Coreea de Sud, scrie Adevărul.

Vaccinul rusesc „Sputnik V”, eficacitate de 92%, preț mai accesibil și transport mai facil, susțin oficialii ruși

„Începând din februarie, cele mai multe doze le vom furniza la o temperatură între 2 şi 8 grade. Aceasta va diminua restricţiile privind transportul”, a declarat Kiril Dmitriev. Vaccinurile Pfizer și Moderna au nevoie de temperaturi de -70 de grade, respectiv -20 de grade, pentru transport.

ADVERTISEMENT

Șeful fondului statal a precizat că primele loturi de „Sputnik V” vor fi conservate la -18 grade, dar, din februarie, se va folosi tehnologia liofilizării, pentru a deshidrata vaccinul și a-l face mai ușor de transportat. Oficialul rus a mai adăugat că Rusia își dorește ca serul produs să facă parte din seria celor ce vor ajuta în combaterea pandemiei, nu să fie singurul de pe piață, afirmând că „numai împreună, unindu-ne eforturile, putem învinge coronavirusul”.

Cererea înregistrată pentru vaccinul „Sputnik V” este pentru aproximativ un miliard de persoane, iar capacitatea Rusiei de producție pentru anul 2021 ajunge doar la jumătate din acestă cerere, potrivit lui Dmitriev.

ADVERTISEMENT

Și Vladimir Putin, președintele Rusiei, a transmis sâmbătă, în cadrul summitului online G20, că țara sa este pregătită pentru a furniza și altor state vaccinul pe care l-a dezvoltat, pentru a ajuta în lupta împotriva SARS – CoV- 2. Astfel, acest ser, împreună cu alte două, experimentale, vor fi disponibile și altor state.

„Obiectivul nostru comun este să construim o ofertă de vaccinuri şi să oferim protecţie de încredere întregii populaţii la nivel global”, a spus liderul de la Kremlin la summitul online.

ADVERTISEMENT

Totodată, la summitul grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), care a avut loc marți, Putin a îndemnat statele membre ale acestui grup la a-și uni eforturile pentru producția pe scară largă a vaccinurilor rusești.

„Vaccinurile ruseşti există, ele sunt eficace şi sigure. Problema care rămâne este cea a producţiei lor de masă”, a declarat președintele rus. Acesta a adăugat că au fost semnate acorduri cu Brazilia şi India pentru testarea clinică a vaccinului „Sputnik V”. Deasemenea, el a mai precizat și că există un acord cu India și China pentru „deschiderea de centre de producţie a vaccinului nostru în aceste ţări, nu doar pentru nevoile lor proprii, ci şi pentru statele terţe”.

Deși susțin că vaccinul dezvoltat de ei are o eficiență de 92%, cercetătorii ruși nu au prezentat nicio documentație ştiinţifică cu privire la respectivul produs. Aceștia au promis, însă, că cercetarea va fi publicată „într-una dintre principalele reviste medicale din lume” și va exista posibilitatea evaluării acesteia de către alți oameni de știință.

Ungaria testează vaccinul rusesc anti-Covid-19

Ungaria a devenit prima țară europeană care a primit mostre de Sputnik-V, cu o săptămână în urmă. Peter Szijjarto, ministrul de Externe, a declarat că țara sa va merge mai departe cu testarea acestui vaccin. „Săptămâna trecută, 10 doze de vaccin au ajuns în Ungaria.

Transportul a sosit alături de documentele necesare , pentru ca autorităţile maghiare să desfăşoare testele care vor ajuta cercetătorii să determine dacă vaccinul este sigur, eficient, recomand pentru maghiari sau nu” a precizat ministrul maghiar.

Prim-ministrul Viktor Orban a anunțat că Ungaria va cumpăra vaccinuri împotriva SARS – CoV- 2 din țări neoccidentale, dacă vor fi disponibile în cantițăți mari, chiar dacă Comisia Europeană a avertizat că în statele membre UE pot fi folosite doar produse autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).

„Nu este o chestiune politică, ci sanitară”, a specificat șeful Executivului de la Budapesta, adăugând că decizia se la lua de „laboratoarele ungare, care vor analiza vaccinurile, şi ungurii înşişi”.

ADVERTISEMENT