ADVERTISEMENT
Cele mai citite

FRF, măsuri drastice. Farul Constanţa a fost sancţionată după scandările xenofobe de la meciul cu Borcea

FRF (Federaţia Română de Fotbal) a luat măsuri dure după un meci de fotbal.
Autor: Iuliana Spirache | 29.03.2018 | 16:51
FRF, măsuri drastice. Farul Constanţa a fost sancţionată după scandările xenofobe de la meciul cu Borcea

La meciul disputat de Farul Constanţa contra Agricola Borcea din Liga a 3-a, în etapa a 16-a, au avut loc scandări xenobobe, iar Federaţia Română de Fotbal (FRF) a luat măsuri drastice. Comisia de Etică şi Disciplină din cadrul FRF a decis în ultima şedinţă sancţionarea clubului din Constanţa.

ADVERTISEMENT

Astfel, Suporter Spirit Club Farul Constanţa a fost sancţionat cu avertisment şi o penalitate sportivă de 1.500 de lei, anunţă site-ul oficial al echipei de pe litoral Sancţiunile au fost dispuse ca urmare a scandărilor cu caracter xenofob de la meciul cu Agricola Borcea, disputat în deplasare, pe 17 martie. 

Ce riscă echipa SSC Farul

“Reamintim tuturor suporterilor echipei faptul că atât forurile internaţionale, dar şi FRF tratează cu seriozitate problema comportamentului rasist, xenofob sau discriminator pe arenele sportive, iar Regulamentul de Disciplina in vigoare prevede penalitaţi sportive cuprinse între 5.000 şi 70.000 de lei. uplimentar, pot fi dispuse şi sancţiuni complementare cum sunt: închiderea sectorului destinat galeriei sau disputarea a 1-12 meciuri cu porţile închise. Stimaţi suporteri, aşa cum am mai afirmat, dvs. reprezentaţi coloana vertebrală a Proiectului SSC Farul.

ADVERTISEMENT

Vă solicităm respectuos să vă abţineţi de la orice fel de acte ce ar putea pune în pericol activitatea clubului şi ar putea şterge cu buretele toate lucrurile frumoase pe care le-am realizat până acum! Împreună ducem mai departe spiritul farist!”, se arată într-un comunicat al celor de la SSC Farul.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!