Alegeri 2024

Stabilitatea coaliţiei de guvernare, ameninţată de data alegerilor prezidenţiale. PSD și PNL au început războiul. Update

Data alegerilor prezidenţiale continuă să amenințe stabilitatea coaliției de guvernare. PSD și PNL au început, joi, un război al declarațiilor.
27.06.2024 | 23:52
Stabilitatea coalitiei de guvernare amenintata de data alegerilor prezidentiale PSD si PNL au inceput razboiul Update
Stabilitatea coaliţiei de guvernare, ameninţată de data alegerilor prezidenţiale. Sursa foto: Facebook/ Pixabay/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Tensiunile cresc în coaliția de guvernare din cauza discuțiilor și negocierilor interminabile pe tema datelor alegerilor prezidențiale. După ce nu au reușit să ajungă la un numitor comun privind stabilirea datei alegerilor prezidențiale liderii Alianței PSD-PNL au început să se atace reciproc.

UPDATE: Hotărârea pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu este pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern

În ciuda războiului izbucnit între PSD și PNL din cauza stabilirii datei alegerilor prezidențiale, Hotărârea de Guvern privind organizarea calendarului electoral nu este pe ordinea de zi a şedinţei de vineri.

ADVERTISEMENT

Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, însă proiectul hotărârii de guvern privind stabilirea calendarului electoral pentru prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi.

Vă reamintim că săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu i-a dat ministrului de Interne un ultimatum de a pregăti Hotărârea de Guvern privind organizarea alegerilor prezidenţiale pe data de 15 sau 29 septembrie.

ADVERTISEMENT

Conform solicitării premierului, Cătălin Predoiu trebuie să prezinte la ședința de, vineri, 28 iunie, acest proiect pentru ca Guvernul să stabilească când va avea loc primul tur al alegerilor.

UPDATE: Adrian Cozma, vicepreședinte PNL: ”Ciolacu, winter is coming”

La rândul său, Adrian Cozma, vicepreședintele PNL, a postat pe pagina de Facebook un mesaj pentru premierul Marcel Ciolacu: ”Ciolacu, winter is coming”.

ADVERTISEMENT

UPDATE: Tănase Stamule, PNL: ”Românii nu vor trimite niciodată un PSD-ist la Cotroceni”

Tănase Stamule, decanul Facultății de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine din cadrul ASE, l-a atacat pe Sorin Grindeanu despre care a spus că o să redevină ”un personaj obedient, inspid, inodor şi incolor, aşa cum v-ați consacrat în politică”.

”Sorin Grindeanu și domnul Minimis din fruntea Camerei Deputaților au păstorit de mai mulți ani organizația PSD Timiş, unde au reuşit de mulți ani să iasă intotdeauna pe locul 3. Disperați că nu își puteau justifica pozițiile de la Bucureşti din cauza lipsei de rezultate din Timiş s-au făcut preş în fața PNL ca să spună că au câştigat şi ei ceva. Acum, îmbătat de falsul rezultat electoral şi cu spatele îndoit de sacii cu asfalt cărați prin țară pentru a stimula campania PSD, domnul Grindeanu dă minte politică uitând să se privească în oglindă pentru a-şi vedea adevarata măsură electorală”, a scris Tănase Stamule pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Liberalul i-a transmis lui Sorin Grindeanu să stea liniștit pentru că ”românii nu vor trimite niciodată un PSD-ist la Cotroceni, iar dumneavoastră, după ce veți înțelege asta, o să redeveniți un personaj obedient, inspid, inodor şi incolor, aşa cum v-ați consacrat în politică”.

UPDATE: Florin Roman, PNL, despre atacurile PSD: ”Nu fac decât să ne reamintească de Liviu Dragnea și “ciuma roșie””

Nici liberalii nu s-au lăsat mai prejos și au contraatact. Florin Roman l-a ironizat pe Marcel Ciolacu spunând că ”Guvernul României caută premier! Găsitorului recompensă: o bere”

Liberalul a spus că premierul României ”trăiește zile caniculare pe terasele din Koln, Munchen, Frankfurt și Bruxelles, la o halba de bere, printre fanii echipei naționale, dar și printre socialiștii europeni. E drept, ca odată pe săptămână își face timp, între un meci și o halba, să apară și pe la ședințele de guvern, pe principiul “Marcele, fă-te ca lucrezi!”.

Totodată, deputatul PNL a transmis că Marcel Ciolacu ”în fișa postului, are guvernarea României, chiar dacă nu e prins de febra bacalaureatului sau al evaluărilor naționale. De ceva vreme, atât domnia sa cat și ministrul Grindeanu, fac programul de guvernare pe la tersasele din Germania. Noi îi așteptăm la muncă!”

Mai mult, acesta a ținut să precizeze că atacurile lansate de PSD ”nu fac decât să ne reamintească de Liviu Dragnea și “ciuma roșie””

”Atacurile suburbane ale domnului Ciolacu la adresa PNL reprezintă o jignire la adresa celor 2,5 milioane de români care au votat PNL. Vom răspunde acestor trufași și aroganți lideri PSD, care nu fac decât să ne reamintească de Liviu Dragnea și “ciuma roșie”!”, a scris Florin Roman pe Facebook.

UPDATE: Victor Ponta: ”Mai rămâne să iasă să spună că vrea să scape țara de PSD”

Și fostul lider al PSD, Victor Ponta, l-a criticat pe Nicolae Ciucă despre care a spus că ”a devenit ca Iohannis”.

„Din păcate Nicolae Ciucă a devenit deja ca Klaus Iohannis – adică nu dă doi bani pe propriile promisiuni, spune azi exact invers decât ieri și trateaza toți cetățenii României ca pe niște ‘foci’ amnezice care nici nu sunt în stare să citească și să înțeleagă limba română!

Mai rămâne să iasă să spună că vrea ‘să scape țara de PSD’ și ‘JaNopot Kivanok PSD’. Păcat – era un om serios, dar eram sigur că îl ‘strică anturajul'”,  a scris Victor Ponta, pe Facebook.

UPDATE: Mihai Tudose îl taxează pe Nicolae Ciucă

Vicepreședinte PSD, Mihai Tudose, l-a taxat, la rândul său, pe Nicolae Ciucă, președintele PNL, pentru discursul său privind data alegerilor prezidențiale.

Mihai Tudose a publicat pe rețelele de socializare o înregistrare video din data de 2 iunie, în care Nicolae Ciucă afirmă că data alegerlor prezidențiale a fost deja stabilită în septembrie.

„Coerență! Stabilitate! Încredere!

Vizionați și trageți dv concluziile…..

Omu’ vrea să fie președinte!”, a scris Mihai Tudose în dreptul postării de pe Facebook.

UPDATE: Sorin Grindeanu continuă ofensiva PSD împotriva lui Nicolae Ciucă

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, l-a numit, joi, pe Nicolae Ciucă “un poznaş în slujba ţării”, ironizându-i astfel sloganul de campanie: ”Un ostaș în slujba țării”.

„Un poznaș în slujba țării….Domnul Ciucă ne spune că va respecta doar prevederile și termenele legale în ceea ce privește data alegerilor prezidențiale.

Mă întreb ce era legal pe 3 martie și a devenit ilegal pe 27 iunie la PNL?! Probabil tot efectul căldurii de afară și al selfieurilor cu televizorul”, a scris Sorin Grindeanu, joi, pe pagina sa de Facebook.

Știre inițială: Nicolae Ciucă: “Nu vom purta negocieri pe baza intereselor PSD”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost primul care a lanast un atac dur la adresa colegului său din coaliție, Nicolae Ciucă, însă nici liberalul nu s-a lăsat mai prejos.

Într-o înregistrare publicată pe rețelele de socializare, șeful PNL a început pe un ton sarcastic să vorbească despre căldura de afară și meciul României de seara trecută, ulterior a lansat un atac contondent la adresa PSD.

„În ceea ce privește data alegerilor prezidențiale, trebuie să fie foarte clar: în cadrul acestei negocieri, Partidul Național Liberal va respecta termenele și prevederile legale și va opera exclusiv pe baza principiilor democratice. Nu pe baza intereselor conducerii PSD”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, pe pagina sa de Facebook. 

Declarația lui Nicolae Ciucă a venit la numai câteva ore după ce Marcel Ciolacu a acuzat, joi, PNL că vrea „vrea să schimbe regulile jocului”.

Marcel Ciolacu a spus că ”trebuie să facem o distincție foarte clară din funcția mea de președinte al PSD și responsabilitatea din ceea ce privește funcția de prim-ministru”.

Totodată, social-democratul a transmis că a anunțat un calendar corect ”pentru că nu există numai două partide competitori politici în România, PSD și PNL”.

”Și am anunțat un calendar astfel încât toate partidele și toți liderii politici din România să-și organizeze alegerile în funcție de acest calendar.

Eu am propus atunci 1 septembrie, dl. Nicolae Ciucă a propus 15 septembrie. Acum, tot domnia sa a propus data de 29 septembrie. Am înțeles că acum se dorește altă dată”, a mai spus președintele PSD.

Marcel Ciolacu nu s-a oprit aici și a lansat un atac fără precedent la adresa lui Nicolae Ciucă, spunând că ”onoarea nu este doar pe panouri, onoarea este și în discuțiile în cadrul coaliției”.

ADVERTISEMENT
Produsul cu care românii au făcut un milion de euro în Germania: „Au...
Produsul cu care românii au făcut un milion de euro în Germania: „Au cumpărat o sută de TIR-uri pline!”
Cum a ajuns un bărbat să construiască o tavernă grecească în propria curte:...
Cum a ajuns un bărbat să construiască o tavernă grecească în propria curte: „Avem o listă de așteptare și primim clienți de peste tot”
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al...
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al României. Cum a ajuns fiica dictatorilor României exilată în locuința acestuia
Vremea 15 iulie - 12 august 2024. Urmează cel mai lung val de...
Vremea 15 iulie - 12 august 2024. Urmează cel mai lung val de căldură din istorie. Vom resimți temperaturi de peste 45 de grade
Schimbare de look a singurei femei care l-a făcut bunic pe Ion Ţiriac....
Schimbare de look a singurei femei care l-a făcut bunic pe Ion Ţiriac. Fanii au reacţionat imediat
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Cum obții o REDUCERE DE TAXE. Procedura este foarte simplă
Cum obții o REDUCERE DE TAXE. Procedura este foarte simplă
A cerut disperată ajutorul la 112 că este urmărită de un urs masiv....
A cerut disperată ajutorul la 112 că este urmărită de un urs masiv. Ce au făcut autoritățile. Ultimele clipe din viața tinerei moarte la Bușteni
Fost ministru, apariție de senzație în Capitală. Trecătorii s-au oprit în loc
Fost ministru, apariție de senzație în Capitală. Trecătorii s-au oprit în loc
Dana Rogoz a făcut anunţul dup 12 ani de căsnicie cu Radu
Dana Rogoz a făcut anunţul dup 12 ani de căsnicie cu Radu
Românul și-a păstrat banii în sobă, apoi s-a dus la BNR și a...
Românul și-a păstrat banii în sobă, apoi s-a dus la BNR și a încercat să îi înlocuiască. Surprinzător ce a urmat
Stațiunea mai puțin cunoscută de la noi care va detrona Mamaia. Plaja e...
Stațiunea mai puțin cunoscută de la noi care va detrona Mamaia. Plaja e un colț de Rai, iar prețurile sunt mici