Stadionul Municipal din Brăila construit în 1974 se prezintă în condiții deplorabile, fiind acoperit de buruieni și a ajuns într-o paragină completă. Dacia Unirea Brăila nu a mai jucat aici de mai bine de un an.
Arena de 20.000 de locuri unde Bănel Nicoliță debuta pentru Brăila într-un meci cu Poli Iași a ajuns într-o stare avansată de degradare și poate avea soarta stadionului din Bacău.
Stadionul a fost renovat ultima oară în 2012, când au fost montate 6.800 de scaune, iar în trecut avea nu mai puțin de 30.000 de locuri. Acum a ajuns să nu mai poată fi omologat nici măcar pentru meciuri de Liga 3.
Autoritățile locale aveau în plan mai multe lucrări de refacere și omologare, însă totul a rămas doar la nivel de promisiuni, spre nemulțumirea brăilenilor.
Din fericire pentru brăileni, în oraș a fost construit stadionul „Progresul”, unde echipa orașului își poate desfășura meciurile de pe teren propriu.
Cu toate acestea, oamenii îl învinuiesc pe primarul Partidului Social Democrat, Viorel Marian Dragomir, iar foarte mulți cetățeni și-au arătat nemulțumirea în comentariile de la postarea celor de la Religia Sportului.
E păcat că unul dintre cele mai mari stadioane din România a ajuns într-o asemenea situația. E foarte posibil ca o parte din tribune să se prăbușească dacă nu se vor efectua lucrări de consolidare.
Dacia Unirea Brăila a retrogradat la finalul sezonului 2024-2025 din Liga 3, după ce a terminat pe ultimul loc în grupa Ba, cu 23 de puncte.
Bănel Nicoliță, fostul mijlocaș al FCSB și al naționalei României, a evoluat la Dacia Unirea Brăila timp de 3 sezoane, între anul 2001 și 2004, când s-a transferat la Poli Timișoara.