Fotbal intern

Video. 44 de ani de la primul meci pe “Ghencea”! Reperele de aur

Steliştii au motive de sărbătoare pe 9 aprilie. În urmă cu 44 de ani era inaugurat oficial stadionul "Ghencea", "templul fotbalului românesc".
09.04.2018 | 09:46

“Complexul Sportiv Steaua” a apărut pe Bulevardul Ghencea în 1961, însă abia în august 1973 au început lucările la stadionul “Ghencea”, care avea să devină casa steliştilor. Opt luni mai târziu, suporterii celei mai galonate formaţii din România au putut să-şi vadă favoriţii pe noua arenă. Momentul de gală a venit a venit pe 9 aprilie 1974, când Steaua Bucureşti a jucat un meci amical cu OFK Belgrad. Cu o capacitate de 32.000 de locuri, stadionul a fost arhiplin la inaugurare. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

În după-amiaza de 9 aprilie, pe iarba arenei din Ghencea, Steaua intra pe teren cu următorul “11”: Coman – Sătmăreanu, Sameş, Smărăndache, Cristache – I. Dumitru, Iovănescu – Pantea, Iordănescu, Năstase, Ion Ion, echipa fiind antrenată de Constantin Teaşcă şi Gheorghe Constantin. Introdus pe teren în prima repriză, Gheorghe Tătaru a fost primul fotbalist care a marcat pe noua arenă. În minutul 44, atacantul steliştilor înscria cu un şut de la marginea careului, care l-a luat prin surprindere pe portarul sărbilor. La final, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 2-2.

Derby de “old-boys” pe stadionul “Ghencea”

Înaintea partidei amicale, Steaua şi Dinamo s-au duelat într-un meci de “old-boys”, în care au evoluat, printre alţii, Alexandru Apolzan, Ştefan Onisie, Gheorghe Constantin, Emerich Ienei sau Bujor Hălmăgeanu. De altfel programul zilei de 9 aprilie 1974 a început de la ora 14:45, când suporterii veniţi la eveniment s-au delectat cu un program de muzică susţinut de fanfara militară.

La 19 zile de la amicalul cu OFK Belgrad, Steaua Bucureşti juca şi primul meci oficial în campionat pe noua arenă. Şi de această dată, “militarii” au terminat la egalitate, 2-2 cu Steagul Roşu Braşov. La finalul sezonului 1973-74, primul în care Steaua juca în noua casă, echipa a terminat pe locul şase în campionat.

Stadionul “Ghencea”, gazdă şi pentru echipa naţională

Pe lângă Steaua Bucureşti, stadionul “Ghencea” a fost şi casa echipei naţionale a României. Pe 23 martie 1977, tricolorii jucau împotriva Turciei şi câştigau, scor 4-0, în Cupa Balcanică. Într-o perioadă de 32 de ani, terminată în 2009, România a jucat 65 de meciuri în “templul fotbalului românesc”, aici fiind sărbătorite calificările la Campionatul Mondial din 1990 şi la Campionatul European din 2000. Mai mult decât atât, în “Ghencea” s-a jucat şi finala Campionatului European de tineret din 1998, când Spania, cu Juan Carlos Valeron, Guti sau Michel Salgado, a învins-o pe Grecia, scor 1-0.

Stadionul “Ghencea” va fi demolat în cursul acestui an, iar o nouă arenă va fi recostruită în loc. Stadionul Steaua va fi reconstruit în totalitate. Va fi prevăzut cu gazon natural ranforsat sintetic. Dotat cu degivrare şi drenaj”, a declarat Manuela Pătrăşcoiu, preşedinte CNI. Noul stadion va avea aproape 30.000 de locuri şi va costa aproape 65 de milioane de euro.

Momentele de aur de pe stadionul “Ghencea”

16.04.1986: Steaua-Anderlecht 3-0 în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, victorie ce a adus calificarea în finala de la Sevilla

07.12.1988: Steaua-Corvinul 11-0, cea mai categorică victorie a “roş-albaştrilor” în campionat

15.03.1989: Steaua-Goteborg 5-1, sferturile Cupei Campionilor Europeni

05.04.1989: Steaua-Galatasaray 4-0, seminalele Cupei Campionilor Europeni

15.11. 1989: România-Danemarca 3-1, tricolorii se califică la Campionatul Mondial din Italia, 1990

13.09.1995: Steaua-Glasgow Rangers 1-0, prima victorie pentru stelişti în Champions League

04.04.1998: Steaua-Dinamo 5-0, cea mai mare victorie împotriva rivalilor de la Dinamo

25.02.2005: Steaua-Valencia 2-0, spaniolii, eliminaţi în urma loviturilor de departajare