Fotbal intern

Stadionul pe care se joacă Serbia-România, mixt de modern şi ruinele de la Tito! Foto

10.09.2018 | 19:05
Stadionul pe care se joaca SerbiaRomania mixt de modern si ruinele de la Tito Foto

Serbia – România se va juca luni, de la ora 21:45, pe stadionul “Partizan” din Belgrad, în etapa a doua din Grupa 4 a Diviziei 3 din Liga Naţiunilor. Tricolorii vor păşi pe o arenă veche de mai bine de jumătate de secol şi în care timpul pare că s-a oprit în loc.

Încă de la prima privire, stadionul “Partizan” aduce aminte de anii comunismului, de perioada în care Iosip Broz Tito conducea Iugoslavia cu mână de fier. Construită de-a lungul a trei ani, între 1948 şi 1951, arena a fost inaugurată oficial pe 22 decembrie 1951, de Ziua Armatei. Cu toate acestea, primul meci a fost Iugoslavia – Franţa 1-1, pe 9 octombrie 1949, când încă se lucra la stadion.

Imagini terifiante din stadionul unde se joacă Serbia – România

Înaintea meciului Serbia – România, Cosmin Contra şi Cristi Săpunaru au fost prezenţi la conferinţa de presă premergătoare partidei, fără să ştie că la doi paşi de ei se afla un adevărat focar de infecţie. Aproape de sala unde a fost ţinută conferinţă de presă era amplasată fosta bucătărie în care se prepara mâncarea pentru sportivii lui Partizan Belgrad.

Bucătăria stadionului "Partizan", înainte de Serbia - România
Bucătăria stadionului “Partizan”, înainte de Serbia – România

Două săli mari, pline de praf şi mizerie se aflau aproape de locul unde apartura de ultimă generaţie înregistra fiecare cuvânt spus de Cosmin Contra şi Cristi Săpunaru. Bucătăria arăta în ultimul hal, pe blaturile unde cândva lucrau bucătarii clubului s-a aşezat praful peste o mizerie de nedescris. Cutii, ambalaje, sticle goale, un seif, un calculator vechi de mai bine de 15 ani sau o casă de marcat antică sunt doar câteva dintre lucrurile care se regăseau în bucătaria dezafectată. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Liga Campionilor şi mobilier din anii ’60

A doua sală, cea în care sportivii luau masa, pare mai curată şi mai goală. Câteva mese şi scaune completează decorul horror din bucătărie, mobilier care, cel mai probabil, a fost folosit de jucătorii lui Partizan Belgrad în 1966, când sârbii au ajuns până în finala Cupei Campionilor Europeni, meci pierdut în faţa lui Real Madrid, scor 1-2. Pentru că tot a venit vorba de competiţia europeană, redenumită Liga Campionilor, în sala de mese era amplasat şi un panou uriaş, dedicat UEFA Champions League, de la ultima prezenţă în grupe, în sezonul 2010-11.

Panoul "UEFA Champions League" de pe stadionul "Partizan", unde se va juca Serbia - România
Panoul “UEFA Champions League” de pe stadionul “Partizan”, unde se va juca Serbia – România

Lângă sala de mese se afla garderoba, un loc mult mai curat decât cele două camere mai sus amintite. Cu toate acestea, un lucru a frapat, uşa care dădea într-o curte interioară era legată cu sfoară pentru a nu se închide. La câţiva paşi de la aceste camere se afla o mică sala de trofee, în care erau expuse diferite cupe câştigate, de-a lungul timpului, de secţiile sportive ale clubului Partizan Belgrad. Lângă acestea se aflau două tablouri în care era expus proiectul pentru un viitor stadion al clubului.

Iosip Broz Tito, preşedintele RSF Iugoslavia timp de 27 de ani

Iosip Broz Tito a fost arhitectul celei de-a doua Iugoslavii, o federaţie socialistă care a existat din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi până în 1991. A fost preşedintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia de pe 14 ianuarie 1953 şi până pe 4 mai 1980, când a decedat la Lujubljana. Fostul lider comunist s-a detaşat de URSS, în principal datorită faptului că Iugoslavia fusese eliberată de nazişti fără niciun fel de contribuţie a Armatei Roşii.

32.710 de locuri este capacitatea stadionului “Partizan”