Sport

Staff-ul lui Pep Guardiola se destramă după ratarea calificării în finala Ligii Campionilor. Cine părăsește primul banca tehnică a ”cetățenilor”

Manchester City este o mașină de tocat bani, dar visul câștigării Ligii Campionilor se lasă așteptat. Nu toți colaboratorii lui Pep Guardiola mai au răbdare. Unul dintre ei și-a anunțat plecare.
08.05.2022 | 10:52
Stafful lui Pep Guardiola se destrama dupa ratarea calificarii in finala Ligii Campionilor Cine paraseste primul banca tehnica a cetatenilor
Staff-ul lui Pep Guardiola se destramă după ratarea calificării în semifinalele Ligii Campionilor. Sursa foto: diariodemallorca.es
ADVERTISEMENT

Eșecul dramatic, în prelungiri, în fața celor de la Real Madrid, l-a determinat pe unul dintre colaboratorii lui Pep Guardiola să spună ”ajunge”. Este prima plecare de la Manchester City după eliminarea din semifinalele Ligii Campionilor.

Unul dintre secunzii lui Pep Guardiola va prelua o echipă din liga a doua

Pep Guardiola o conduce pe Manchester City de șase ani, timp în care șeicii care finanțează clubul i-au pus la dispoziție bugete nelimitate pentru a crea o echipă capabilă să cucerească Liga Campionilor.

ADVERTISEMENT

Aproximativ un miliard de euro a cheltuit Guardiola în cei șase ani de mandat, numai pentru transferuri, și a cucerit nu mai puțin de 10 trofee, toate, însă, în întrecerile din Anglia.

De altfel, Guardiola nu are decât un singur adversar constant în Premier League, pe Liverpool. Și în Europa, ”cetățenii” sunt o forță, dar nu suficient de mare pentru a cuceri cel mai râvnit trofeu continental.

ADVERTISEMENT

Anul trecut trupa lui Guardiola a pierdut finala Ligii Campionilor în fața londonezilor de la Chelsea. Anul acesta s-au oprit în semifinale, după un retur incredibil cu Real Madrid, în care în minutul 90 era calificată în finală.

Au urmat câteva secunde de coșmar și meciul s-a dus în prelungiri, unde Benzema a dat lovitura, din lovitură de la 11 metri. Eșecul de pe Santiago Bernabeu a făcut și prima victimă.

ADVERTISEMENT

Secundul Carlos Vicens și-a anunțat plecarea de la City. Tehnicianul spaniol, în vârstă de 39 de ani, a va prelua echipa de pe locul 13 din liga a doua a Olandei, Almere.

Cine este Carlos Vicens

Carlos Vicens și-a început cariera de antrenor în 2010 când a preluat banca echipei  CD Ses Salinas din ligile inferioare ale Spania.

ADVERTISEMENT

Între 2013 – 2016 a fost principalul celor de la CE Santanayi (ligile inferioare din Spania), iar în 2017 ajungea la Manchester City, ca antrenor la centru de copii și juniori.

Ulterior a fost numit secund al echipei sub 18 ani a ”cetățenilor” pe care a pregătit-o și în calitate de principal în sezonul 2020/2021, după care s-a alăturat satff-ului lui Pep Guardiola.

ADVERTISEMENT